Posturile de televiziune Antena 3 şi OTV sunt campioanele erorilor de folosire a limbii române, potrivit monitorizării efectuate de Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al Rosetti”, în perioada 1 – 30 septembrie 2008, citate de Cotidianul. OTV a contabilizat 163 de greşeli, iar Antena 3, 148. Pe locurile următoare în această ierarhie se află Naţional TV, cu 126 de erori, şi N24, 120.
Antena 3 şi OTV, campioane la greşeli de limba română
Operatorii din provincie au obţinut majoritatea frecvenţelor radio scoase la concurs de CNA, scrie Adevărul. În primele două zile de concurs la CNA, marile reţele de radio au reuşit să obţină noi licenţe în teritoriu. Realitatea şi SBS au lipsit de pe lista preferaţilor.
Cum au fost împărţite licenţele pentru radiouri
Consiliul Coordonator al Audiovizualului, echivalentul moldovenesc al CNA, a refuzat să prelungească de drept licenţa ProTV în Republica Moldova, care expiră în 23 decembrie 2008, scrie HotNews. Un jurist al CCA, citat de Unimedia, susţine că ProTV nu a respectat toate prevederile prevăzute de Codul Audiovizualului.
CNA-ul moldovenesc a refuzat să prelungească automat licenţa ProTV Chişinău
12 Decembrie, 2008 | Categoria: Revista presei







8 februarie. Despre audiențe: Întârzieri în instalarea panelului și calibrare, dar acestea “nu au afectat semnificativ datele”
7 Februarie. Andrei Gheorghe: „Se spun păreri lipsite de testicule“
6 februarie: Protest în poarta lui Voiculescu cu slogane împotriva eticii de la Antene
2 Februarie. Dan Capatos: “Sunt privit ca un distrugător de generaţii”
1 Februarie: Marile războaie de presă ale “Evenimentului zilei” – “Epoca Ion Cristoiu”
31 ianuarie: Radu Moraru: Nașul TV va începe să emită indiferent de rezultatul subscripției publice. Am încercat o colaborare cu B1, dar am fost refuzați
Discursul președintelui: Trei milioane de români pe TV la pri...
Pro TV a fost post de știri pentru o zi. E o nouă strategie? ...
EXCLUSIV. Rezultatul verificărilor BRAT: România liberă, con...
Audiențele în ianuarie, acum și anul trecut. Câți români ...
Posturile pe care cabliștii sunt obligați să le aibă în gr...
Ion Cristoiu vine azi la PaginademediaTV...
Manifestul Jurnalul. Un ziar își asumă un manifest cu cereri...
Stelian Tănase, grevă de emisie pentru neplată: “am de...
Andreea Crețulescu și Adrian Cioroianu, parteneri într-un no...
Realitatea Media a primit licenţă pentru prima televiziune re...









