„Ca şi editorii de ziare din Statele Unite de acum zece ani, unii dintre românii pe care i-am cunoscut încă mai cred că o ştire este importantă doar dacă apare în print”, a scris expertul în concepte de presă Mario Garcia pe blogul său, după prezentarea din România, notează Adevărul. Prezentarea expertului la Conferinţa Naţională a Presei – Inovaţia în Media este evenimentul media al zilei, despre care au scris, pe larg, HotNews, Adevărul, Cotidianul, Evenimentul zilei (un articol şi un interviu), Capital, Business Standard (două articole), iaa.ro (două materiale) şi Wall-Street.
Designul unei publicaţii n-o salvează de la pieire, spune Garcia în interviul acordat EVZ. Conţinutul bun, bunele practici jurnalistice fac asta.FOTO: Laurenţiu Obae
Pentru că reality show-urile şi emisiunile regizate care se dau astfel au devenit tot mai violente, preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a decis să le mute târziu în noapte, scrie Cotidianul. Decizia nu va afecta doar reality show-urile pursânge, ci şi emisiunile în care apar actori, dar se pretind a fi veridice. “Tot mai multe emisiuni împrumută mijloacele reality show-urilor şi ale reportajelor, care te fac să te crezi într-o anumită realitate, şi vin de fapt în faţa publicului fie nişte lucruri jucate cu actori neprofesionişti, fie cu nişte reconstituiri ale unor poveşti”, spune Răsvan Popescu.
CNA mută reality show-urile după ora 23.00
3 Aprilie, 2009 | Categoria: Revista presei









9 februarie: Viscolul a pus probleme în distribuția ziarelor
8 februarie. Despre audiențe: Întârzieri în instalarea panelului și calibrare, dar acestea “nu au afectat semnificativ datele”
7 Februarie. Andrei Gheorghe: „Se spun păreri lipsite de testicule“
6 februarie: Protest în poarta lui Voiculescu cu slogane împotriva eticii de la Antene
2 Februarie. Dan Capatos: “Sunt privit ca un distrugător de generaţii”
1 Februarie: Marile războaie de presă ale “Evenimentului zilei” – “Epoca Ion Cristoiu”
Discursul președintelui: Trei milioane de români pe TV la pri...
Pro TV a fost post de știri pentru o zi. E o nouă strategie? ...
EXCLUSIV. Rezultatul verificărilor BRAT: România liberă, con...
Audiențele în ianuarie, acum și anul trecut. Câți români ...
Posturile pe care cabliștii sunt obligați să le aibă în gr...
Televiziunile cabliștilor, în atenția CNA. Un articol ar put...
Ion Cristoiu vine azi la PaginademediaTV...
Manifestul Jurnalul. Un ziar își asumă un manifest cu cereri...
Stelian Tănase, grevă de emisie pentru neplată: “am de...
Alice Iacobescu lasă Antena3 pentru Digi24...









