“Nişte ţărani”, cea mai eficientă campanie de publicitate la Effie

Campania Cava D’OroNişte ţărani” a câştigat Grand Effie, premiul pentru cea mai eficientă campanie publicitară a anului. Reclama realizată de agenţia Papaya Advertising a câştigat, pe lângă Marele Premiu, alte două trofee Gold Effie pe categorii.

Papaya – cea mai premiată agenţie - a fost surpriza ediţiei Effie din acest an. Şi campaniile pentru Savana Teflon şi CEC, realizate de aceeaşi agenţie, au câştigat fiecare un Gold Effie. În total, agenţia condusă de Robert Tiderle a plecat cu 6 premii.

Spotul Nişte ţărani

În lupta pentru Marele Premiu, campania Nişte ţărani a concurat cu Citeşte mai mult


29 mai, 2009 | Categoria: Industria publicităţii

Revista presei media – 28 ianuarie

catalin-tolontanBăieţii deştepţi din media se trezesc în perioada de criză, spune Cătălin Tolontan într-un interviu acordat iqads. “Din câte simt, se petrece o resuscitare a unor conduite primitive: presiuni, intervenţii, venituri neexplicite. E ca şi cum băieţii deştepţi, din media, din publicitate şi din marketingul clienţilor abia au aşteptat problemele ca să revină în forţă cu obiceiuri de acum 10 ani”, spune Tolontan.

Tolontan: “Dacă într-adevăr publicitatea în ziare a murit, atunci înseamnă că avem printre noi cel mai scump strigoi din lume: aproximativ 90 de milioane de euro cheltuiţi în 2008 în presa scrisă din România. Serios: publicitatea în ziare n-a murit. Ziarele nu au murit şi nu vor muri.”
Probabil că 1 din 4 ziare locale va dispărea. Şi câteva titluri naţionale, mai spune jurnalistul
Catalin Tolontan: Ziarele nu au murit si nu vor muri

Petrom intenţionează să lanseze, în următoarea perioadă, un post de radio care să se audă în toate cele aproximativ 500 de benzinării pe care le deţine în ţară, notează Business Standard. După ce au analizat posibilitatea încheierii unui contract de retransmisie cu unul dintre posturile de radio deja existente şi s-au lovit de problema drepturilor de autor, oficialii Petrom au început să se gândească la crearea unei staţii proprii.
Petrom vrea statie de radio in benzinarii

Postul de televiziune Cosmos TV, asociat numelui politicianului Corneliu Vadim Tudor, şi-a schimbat proprietarii, scrie săptămânalul Money Express. Mohammad Murad (acţionar al lanţului Springtime)a devenit proprietarul Cosmos TV, lansat iniţial ( în ianuarie 2007) ca un post cu tentă religios-culturală şi legat direct, în cultura populară, de numele lui Corneliu Vadim Tudor.
Mohammad Murad are propria televiziune

Citeşte mai mult


28 ianuarie, 2009 | Categoria: Revista presei

Revista presei media – 30 octombrie

În primele nouă luni, Pro TV SA a avut venituri nete cu 44% mai mari decât în 2007. Pro TV SA, parte a grupului american CME, a obţinut în trimestrul al treilea 2008 venituri nete de 59,2 milioane de dolari, cu 33,4% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Adevărul. Rezultatele CME sunt prezentate şi de Business Standard.

Adevărul - Afacerile CME rezistă crizei financiare

Business Standard - Pro TV, aproape 200 mil. dolari în nouă luni

Teo se poate considera liberă de contractul cu Prima TV abia pe 1 ianuarie 2010. De câteva luni însă, sunt alimentate zvonuri referitoare la o iminentă plecare forţată, relatează Cotidianul. Şi Gândul acoperă subiectul.

Cotidianul - Teo, liberă de contractul cu Prima TV abia în 2010

Gândul - Teo: „Eu nu învârt cuţitul în rana nimănui“

Citeşte mai mult


30 octombrie, 2008 | Categoria: Revista presei