ACTUALIZARE 1: Decebal Rădulescu, pentru paginademedia.ro: “În cazul meu, presiunile au fost pe faţă. Unul din şefi mi-a spus: nu mă pune în situaţia să aleg între tine şi staţie, pentru că e normal să aleg staţia. Asta se întâmpla după o emisiune crâncenă cu Dumitru Dragomir. Avem nevoie de oamenii ăştia, mi-a zis.”
ACTUALIZARE 2: Sabina Petre: “Aşa cum am spus în repetate rânduri şi în discuţia cu dl. Petrişor Obae, sancţionarea domnilor Decebal Rădulescu şi Costin Ştucan a fost decisă de fosta conducere a postului GSP TV pe data de 1 septembrie 2009. În mod firesc, tot vechea conducere a fost cea care a decis să retragă sancţiunea. Doresc să fie extrem de clar că nu am avut nicio legătură cu toată această situaţie şi am spus tot ce am avut de spus pe acest subiect în interviul acordat domnului Obae. Orice alte speculaţii nu mă privesc, atâta timp cât nu sunt conforme cu realitatea.”
Costin Ştucan, care a demisionat săptămâna trecută de la GSP TV, reacţionează la declaraţiile Sabinei Petre, conform cărora el şi Decebal Rădulescu au încălcat disciplina.
Costin Ştucan, pentru paginademedia.ro:
“Ni s-au dat garanţii că vom primi amenzile înapoi. Dacă erau atât de justificate aceste amenzi, cum de se dau înapoi?”
Într-un scurt interviu acordat paginademedia.ro, Ştucan povesteşte cum a fost amendat şi cum se făceau presiunile editoriale pentru a nu-l mai ataca pe Dumitru Dragomir. Ştucan vorbeşte şi de viitorul loc de muncă, alături Citeşte mai mult
12 Octombrie, 2009 | Categoria: Interviu