Skip to main content

Revista presei media – 27 noiembrie

 

Ordonanţa de modificare a Legii audiovizualului va creşte veniturile din publicitate ale televiziunilor, dar dublează amenzile pe care CNA le poate da, scriu Cotidianul şi Gândul. Posturile autohtone au la dispoziţie noi moduri de a face publicitate, precum cea pe ecran partajat sau cea virtuală. Dispare intervalul obligatoriu de 20 de minute între calupurile de publicitate, iar cel minim de 45 de minute în timpul filmelor este acum de 30.

Publicitate

Cotidianul: TV primeşte ajutor pe timp de criză
Gândul: Televiziunile - bani mai mulţi din publicitate şi amenzi duble

Ultimele trei luni ale anului, caracterizate, în mod tradiţional, de o creştere de circa 30% a investiţiilor în publicitate, în comparaţie cu trimestrul trei, vor fi influenţate anul acesta de situaţia economică, potrivit specialiştilor din media locală, citaţi de Business Standard. Dacă în anii precedenţi investitorii îşi creşteau investiţiile de sărbători, anul acesta, unii dintre ei au anunţat reduceri.
Investiţiile în publicitate, mai mici în trimestrul patru

Tot mai multe branduri de tărie şi-au lansat campanii adresate muncitorilor. Spoturile pentru băuturile tari low-budget au ajuns să fie printre cele mai memorabile, observă Adevărul. De ce? Pentru că nu fac decât să parodieze realitatea din jurul nostru. Mai întâi a fost Unirea. I-au urmat Cava D’Oro, Iancu şi Kamarad.
Spirtoasele ieftine se bat în spoturi publicitare

Tal Silberstein, consultant politic: în sistemul uninominal, notorietatea îţi dă un avantaj din start în lupta pentru un loc în parlament. Dar nu îţi asigură neapărat victoria. O declară într-un interviu acordat săptămânalului Capital strategul care lucrează în România pentru PNL şi care are clienţi mari la nivel internaţional: preşedintele Serbiei, Boris Tadjici, cancelarul Austriei, Alfred Gusenbauer, premierul bulgar, Stanisev, şi premierul israelian, Olmert.
Silberstein: «Politicienilor români le lipseşte calmul în faţa crizei»

Postul de televiziune specializat pe film HBO va difuza azi pelicula Nunţi, muzici şi casete video regizată de Tudor Giurgiu, fostul preşedinte al TVR, scrie Adevărul. Este un film despre universul nunţii la români, privit prin obiectivul camerei sau al aparatului de fotografiat.
Obiceiurile româneşti de nuntă au ajuns la HBO

Mircea Badea şi-a făcut blog, notează Cotidianul. Momentan blogul este în teste.
În postarea din 26 noiembrie, Mircea Badea îşi explică transferul online: “Aveam nevoie de un mediu în care să mă manifest departe de rigorile şi exigenţele unei emisiuni de televiziune. Ba chiar mai mult, dacă emisiunea de la Antena 3, din diferite motive, foarte posibile de altfel, nu va mai exista, vreau să pot să-mi exprim punctele de vedere”.
Mircea Badea şi-a făcut blog

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus