Skip to main content

Revista presei media – 12 decembrie

 

Posturile de televiziune Antena 3 şi OTV sunt campioanele erorilor de folosire a limbii române, potrivit monitorizării efectuate de Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al Rosetti", în perioada 1 - 30 septembrie 2008, citate de Cotidianul. OTV a contabilizat 163 de greşeli, iar Antena 3, 148. Pe locurile următoare în această ierarhie se află Naţional TV, cu 126 de erori, şi N24, 120.

Antena 3 şi OTV, campioane la greşeli de limba română

Operatorii din provincie au obţinut majoritatea frecvenţelor radio scoase la concurs de CNA, scrie Adevărul. În primele două zile de concurs la CNA, marile reţele de radio au reuşit să obţină noi licenţe în teritoriu. Realitatea şi SBS au lipsit de pe lista preferaţilor.

Cum au fost împărţite licenţele pentru radiouri

Consiliul Coordonator al Audiovizualului, echivalentul moldovenesc al CNA, a refuzat să prelungească de drept licenţa ProTV în Republica Moldova, care expiră în 23 decembrie 2008, scrie HotNews. Un jurist al CCA, citat de Unimedia, susţine că ProTV nu a respectat toate prevederile prevăzute de Codul Audiovizualului.
CNA-ul moldovenesc a refuzat să prelungească automat licenţa ProTV Chişinău

Agora Media va renunţa din ianuarie la revistele PC Magazine şi eWeek, pentru a lansa bilunarul IT Trends, notează Business Standard. Centrul de greutate va fi mutat pe conferinţe şi mese rotunde, care vor genera, potrivit directorului general Romulus Maier, circa 50% din veniturile companiei din 2009.
Agora Media renunţă la revistele PC Magazine şi eWeek

Producătorul de cafea Strauss România, fosta Elite România, îşi menţine cifra de afaceri în acest an la circa 80 mil. euro, în condiţiile în care compania a alocat 15 mil. euro pentru campania de rebranding, în urma căreia mărcile Elite şi Selected au devenit Doncafe. Din cauza rebrandingului, anul 2008 nu a fost unul usor pentru Strauss, observă Business Standard.
Rebrandingul Elite a eliminat profitul Strauss în 2008

Compania de e-mail marketing White Image a anunţat că introduce pe platforma sa de e-mail marketing un instrument ce permite integrarea rapoartelor de analiză a eficienţei comunicării prin email cu alte modalităţi de monitorizare a traficului web, cum ar fi Google Analytics, notează HotNews. Noua facilitate oferă companiilor cliente posibilitatea de a obţine informaţii suplimentare despre impactul campaniilor de e-mail marketing asupra traficului web.
White Image integrează Google Analytics cu rapoartele campaniilor de email marketing

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • YODA YODA
    Articolul din "Citidianul" normal ca-i tendentios.

Trimite un comentariu

sus