Skip to main content

Primul număr Forbes România: 50.000 tiraj şi copertă cu promotorul galelor Local Kombat

 

Ediţia locală a revistei internaţionale Forbes îl are pe coperta primului număr pe Eduard Irimia, promotorul galelor Local Kombat. Revista apare luni şi va fi tipărită într-un tiraj de 50.000 de exemplare, au anunţat azi editorii, Adevărul Holding.

Publicitate

Forbes România este al zecea ediţie internaţională a revistei americane şi singura care apare, ca şi ediţia din State, odată la două săptămâni. Adriana Halpert, redactor-şef Forbes România, a declarat că 60% din conţinut va fi local, iar 40% preluări din ediţia internaţională. Revista apare lunea, în cel puţin 100 de pagini şi va costa 6,99 lei.

Boardul editorial:

Redactor-şef: Adriana Halpert
Managing editor: Lucian Pop
Seniori editori: Mihaela Pântea, Petre Barbu
Art director: Alexandru Revega

Adevărul Holding a anunţat negocierile cu Forbes România în toamna anului trecut, odată cu lansarea Adevărul 500 miliardari. Topul va deveni, de anul acesta, Forbes 500 miliardari.

Povestea aducerii Forbes în România începe acum trei ani, când Adriana Halpert şi Ştefan Onică (în prezent şeful departamentului web al Adevărul Holding) au bătut la poarta americanilor de la Forbes. Cei doi au venit cu ideea, dar negocierile în urma cărora s-a câştigat licenţa Forbes au fost purtate şi finalizate de managementul Adevărul Holding, grup condus de Răzvan Corneţeanu. Paginademedia.ro a făcut povestea Forbes România, AICI.

Istoria Forbes internaţional

  • Revista a fost lansată în SUA de un imigrant scoţiam, B.C. Forbes (pe atunci editorialist de business la Hearst) la 15 septembrie 1917.
  • B.C. Forbes a ţinut o rubrică proprie – Fact and comment, încă de la primul număr. După moartea lui, în 1954, secţiunea a fost preluată de fiul său, Malcolm, noul redactor-şef. A urmat, din 1990, Steve Forbes, fiul lui Malcolm şi actual redactor-şef.
  • Din 1990, a lansat ediţii internaţionale în Japonia, Coreea, China, Israel, Polonia, Arabia, Rusia, Turcia, Asia.
  • În 2006, Steve Forbes a vândut o parte din acţiunile companiei pe care familia Forbes a deţinut-o până atunci în exclusivitate. Grupul de private equity Elevation Parteners, printre ai cărui deţinători este şi Bono, solistul de la U2, a preluat 40% din acţiuni, într-o tranzacţie estimată la 250 milioane de dolari.
  • La nivel internaţional, Forbes are 5 milioane de cititori la fiecare ediţie.

Pe aceeaşi temă:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ady Ady
    Edy, dar banii sportivilor ai de gand sa-i mai dai? Sti prea bine ca ai datorii la ei de la inceputurile galelor organizate de tine!
  • Cristi Cristi
    aici si cu o filmare a celor doua holograme: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-5502533-video-forbes-romania-lanseaza-hologramele-lui-donald-trump-steve-forbes.htm

Trimite un comentariu

sus