Skip to main content

Revista presei media – 27 martie

 

Publicitate

Televiziunea Publică şi-a făcut un "scenariu pesimist" pentru 2009, din cauza unui buget redus cu 28,2 milioane de lei faţă de anul trecut şi a crizei economice, după ce TVR a încheiat anul 2008 "pe minus", declară preşedintele TVR Alexandru Sassu într-un interviu acordat Mediafax.

Din interviu:

  • TVR va încheia anul 2008 "pe minus".
  • Anul trecut, TVR a atras din publicitate o sumă de 18-20 de milioane de euro.
  • Este "responsabilitatea" clasei politice să susţină media, pentru că este "în dificultate".
  • Despre proectul de modificare a Legii de funcţionare a TVR: "din păcate", proiectul de lege în forma înaintată "nu poate fi util nici televiziunii, nici societăţii".

Alexandru Sassu: Este o responsabilitate a clasei politice să susţină media românească

Primăria Capitalei a prezentat prima variantă a unui viitor regulament de publicitate outdoor, în cadrul unei întâlniri informale cu reprezentanţii agenţiilor specializate, scrie HotNews. Se interzice amplasarea de orice fel de reclame pe sedii ale autorităţilor publice, pe gardurile lăcaşelor de cult, ale cimitirelor, parcurilor, pe copaci, obiecte de artă monumentală, clădiri monument istoric, pe parapetele pasajelor rutiere supra şi subterane.
S-a stabilit şi un traseu unde să fie interzisă amplasarea de publicitate pe domeniul public sau pe faţadele clădirilor. Puncte din traseu: Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei şi Piata Revoluţiei.
Agenţiile de publicitate outdoor, chemate să facă ordine în regulamentul Primăriei

Evenimentul PR Forum este acoperit de HotNews, Business Standard şi iaa.ro. Criza şi-a făcut cel mai bun PR în ultima perioada, iar pentru specialiştii în comunicare din companii acest lucru înseamnă că "presa nu mai are loc pentru ştirile noastre publicitare", notează HotNews. PR-ul trebuie reinventat în contextul crizei, iar comunicarea internă devine imperativă anul acesta, scrie Business Standard.
HotNews: În criză, presa nu mai are loc pentru "ştirile publicitare" gratuite
Business Standard: Criza financiară reinventează PR-ul românesc
IAA: Strategiile de new media trebuie integrate în PR

Până pe 26 martie, 121 de angajaţi ai TVR şi-au exprimat susţinerea faţă de solicitările din Apelul adresat Parlamentului României, în care se cere depolitizarea instituţiei, scrie Cotidianul. Iniţial au fost 28 de semnatari ai Apelului, ziarişti din compartimentele Ştiri şi Editorial ale TVR, iar procesul strângerii de adeziuni este în plină desfăşurare.
Actuala lege, spune Apelul, “nu sancţionează managementul defectuos, nerespectarea procedurilor, regulamentelor şi rigorilor profesionale şi nu poate elimina impostura şi incompetenţa pentru a asigura calitatea programelor”.
Apelul TVR a strâns 121 de semnături

Din istoria publicităţii în Adevărul: Societăţile care ofereau împrumuturi cumpărau constant spaţiu publicitar în presa vremii, la concurenţă cu vânzătorii de încălţăminte şi cei de haine. Reclamele care apăreau în ziarele din Banat de acum o sută de ani erau scrise în grai bănăţean, promiteau „preţuri eftine” şi promovau, printre altele, mobila şi ceasurile.
Creditele erau promovate şi cu un secol în urmă

Reclamele la clinicile de avort vor fi permise în Marea Britanie, măsura schimbând, după 50 de ani, regulile advertisingului. Deşi superviser-ii de publicitate în zona TV conştientizează că această mişcare va ofensa o mare parte a publicului, reclamele la clinicile de avort vor fi introduse în prime-time, la canale cu o largă audienţă, printre care: ITV, Channel 4, Sky, informează independent.co.uk, citat de Cotidianul.
Publicitate la clinicile de avort în Marea Britanie

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • nae catavencu nae catavencu
    Nu stiu motivul pentru care paginademedia.ro a exclus din “revista” articolul cu referire teverista, din “Cotidianul” de azi. Banuiesc ca de jena si din bun simt. Pentru ca n-am vazut ceva mai gretos si dezinformativ ca acest nou produs al gastii catavenciste care, ca o sinistra caracatita, isi intinde accelerat tentaculele peste media romaneasca. Acesti indivizi au fost in relatii f. bune cu minusculul “regizor” ajuns pedegist al tevereului si numit t.giurgiu, asa ca nu-i de mirare profundul lor limbism. Aceeasi atitudine “profunda” si in ceea ce-l priveste pe celalalt specimen, demn subiect de analiza al diverselor ipotetice comisii, numit v.nicolau (sluga umila a unuia care-si numara ouale in parlament) si despre care am aflat ca la fostu’ lui loc de munca i se spunea “suedezu”. Pentru ca n-am cazut cu hirzobu’ de pe roata mare, mai stim si noi (tot din presa noastra naravasa, dar si din propriile amintiri, mai “tari” ca ale presei) ca tot ce-au publicat slugarnicii catavenci cotidieni e praf in ochii prostilor: statisticile si asa-zisele audiente si venituri n-au nici o legatura cu realitatea – EI (subiectii articolului) AU DISTRUS ceea ce altii au realizat inaintea lor, iar noi, astia cu taxa (nu bugetu’ statului si publicitatea, stupizilor!) am vazut cu ochii nostri. Pe vremea “domniei” astor doua nulitati au disparut multe programe pe care merita sa dam banii si care anulau, fara drept de apel, inceputul de manelizare al comercialelor. Unii ca astia si politica lor straina de televiziune au facut posibila aparitia unor gunoaie precum “zerotv” si altele ca el. EVZ a fost printre putinele ziare (poate singurul) care au mai publicat topuri de audiente. Tevereul a fost in frunte INAINTEA aparitiei celor doi indivizi – in timpul lor, si un orb putea vedea ca tevereul intrase intr-un declin accelerat din care n-a mai iesit. Si astia doi au fost la fel de politruci ca si acest stupid sassu care nu stie nici in ce mileniu traieste. Declaratiile lui din presa (inclusiv azi) impresioneaza prin totala lipsa de legatura cu managementul, televiziunea, lumea si functia sociala a alunelor de padure. E cea mai sinistra gluma care a bintuit conducerea tevereului de cind o (pe ea, pe televiziunea publica) urmaresc eu, ca telespectator (mileniul trecut!!).

Trimite un comentariu

sus