Skip to main content

DERAPAJ: Antena 1, somată pentru lecţia de sex a Mihaelei Rădulescu

 

Incredibila lecţie de sex ţinută de Mihaela Rădulescu de 8 martie, în emisiunea Duminica în familie a atras o somaţie din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului. "E un rateu spectaculos pe o temă importantă", a spus Dan Grigore. Somaţia a fost primită pentru tema nepotrivită a emisiunii, dar şi pentru că vedeta a promovat marca de lenjerie intimă I.D. Sarrieri.

Publicitate

"Ce-am vrut eu să vă ofer astăzi este o emisiune pe care n-am făcut-o niciodată de frică", şi-a început emisiunea din 8 martie Mihaela Rădulescu: "astăzi vorbim despre cum se fac copiii". Monitorizarea CNA arată o prestaţie halucinantă a vedetei, cu citate explicite dintr-un Atlas al corpului uman, o emisiune în care s-a ascultat "muzică de făcut copii", iar vedeta a purtat, după cum a a declarat, "lenjerie de făcut copii": V-aştept să facem copii în direct! a spus Mihaela Rădulescu.

Mai mult, a promis un "premiu surpriză" celor care dovedesc, prin telefon sau prin SMS că se află "pe şantier", adică au răspuns invitaţiei de a face copii "în direct".

Câteva secvenţe uluitoare din lecţia de sex a Mihaelei Rădulescu

Lecţia de sex a Mihaelei Rădulescu

[flashvideo filename=video/duminica_familie.flv /]

"Nu aşa se face o educaţie sexuală. Mi se pare de-a dreptul penibil", a spus membru CNA Grigore Zanc.

Câteva citate din lecţia de sex a Mihaelei Rădulescu, din monitorizarea CNA:

Vă promit cea mai interesantă şi, aş folosi şi un cuvânt mai greu, excitantă emisiune de făcut copii pe care aţi văzut-o vreodată în România. Dacă nici “Duminica în familie” nu poate să facă, nu-i aşa, copii în direct, atunci cine?

Facem o emisiune educativă, am invitat copii în emisiunea noastră, vrem să vorbim despre asta. Vrem să vedem dacă de 8 Martie femeile primesc flori, da poate şi-un orgasm. Şi-o să vă spun acum de ce şi n-am luat-o razna. Cei care vor să facă astăzi copii, îi invit s-o facă. Dacă ne sună şi ne spun la sms sau în direct că au făcut treaba asta pentru că sunt “în şantier” şi vor să facă, nu-i aşa, un copil, noi îi premiem cu un premiu surpriză.

Eu vă promit că în această emisiune vom asculta muzică de făcut copii, vă vom prezenta cea mai spectaculoasă lenjerie care să vă inspire, doamnelor, domnilor, nu-i aşa, la făcut copii. ID Sarrieri vine în premieră absolută cu colecţia de primăvară-vară 2009. Mulţumesc ID Sarrieri pentru că şi ţinuta mea de astăzi este tot de făcut copii de la ID Sarrieri.

Copii, în pauză, lucraţi voi la un copil. V-am pregătit în spate un pat şi tot ce vă trebuie. (...) Nu, acum chiar am glumit.

Nu pot să citesc chiar toate mesajele pe care le transmit. Am nişte telespectatori geniali. Una din întrebări este: “Vreau să fac un copil. Cum fac?” Ce pot să vă zic? Căutaţi-mă după emisiune. E vorba de-o femeie. O să încerc s-o trimit la aceeaşi bibliotecă unde-am aflat şi eu. „Sunt cu soţul meu în pat. Doarme. Eu mă uit la voi. Da cum se trezeşte facem un bebe numaidecât.” Să vă văd eu cum faceţi.

Către o fată din public, după ce a difuzat imagini cu Pepe la 16 ani: Corina, ştii de ce l-am dat pe Pepe la 16 ani? Este momentul în care la băiat apar perii în jurul penisului şi la subsuori, începe să crească mustăcioara precum şi primele fire de păr sub bărbie. Vocea se schimbă, devine mai groasă, vocea în schimbare. Scrie la “Enciclopedia pentru copii”. Jur!

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alex Tudoran Alex Tudoran
    Absolut grotesc.
  • Jaffu Jaffu
    Jartea de mahala:cultural,intelectual s.a.m.d.
  • Razvan Razvan
    Mie mi se pare de prost gust ce a făcut Mihaela Rădulescu. Avea un subiect pe care putea vorbi altfel decât cei care consumă seminţe în faţa blocului, dar a cam dat-o în bară.
  • alk alk
    Astfel de derapaz in limbajul unui om apare atunci cind ii lipseste ceva in viata intima sau in cuplu ori i s-a dereglat ceva la mansarda.
    Pe acelasi exemplu, unii se lauda ca au facut si au dres cu partenerul lor, desi e clar ca doar viseaza, altul (alta) ca au avut sute de parteneri (desi ei sint varza la capitolul sex), etc.
    Derapajul e bine semnalat, dar e in alt loc. Tine deja de "mansarda".
  • al_core al_core
    haide măi petrişor, nu te ştiam aşa pudibond.
    cuvintele derapaj, secvenţe uluitoare, incredibila lecţie de sex, etc, par introduse de tine, nu preluate din vreun comunicat (dacă greşesc, iertare!)
    n'am văzut emisiunea, mă ghidez după citate şi după scurtele secvenţe video, şi'mi par deosebit de cuminţi (atenţie, nu comentez calitatea emisiunii sau a prezentatoarei :) )
    la părerea asta contribuie şi deosebita consideraţiune pe care'o nutresc cna'ului, un fel de sfat al bătrîneilor de pe'o bancă din cişmigiu

    hmm... dacă te întrebi de unde ne ştim, am fost colegi o perioadă scurtă în delta-rfi. :)
  • Dana Dana
    Cred că Mihaela are o problemă. Păcat!

Trimite un comentariu

sus