Skip to main content

Revista presei media – 28 mai

 

Publicitate

elena-udrea-cotidianul2La fiecare pauză, pe parcursul transmisiunilor din turneul de la Roland Garros, pe canalul Eurosport apare anunţul "Roland Garros îţi este oferit de România. România – Land of choice". Potrivit unui comunicat al Ministerului Turismului, citat de Wall-Street, această inserţie publicitară nu presupune niciun fel de costuri pentru pentru statul român şi pentru ministerul condus de Elena Udrea, urmând a fi difuzată pe tot parcursul turneului, inclusiv în timpul marilor finale.
România, promovată pe Eurosport

Piaţa de publicitate online din România s-a ridicat în 2008 la circa 72 milioane de lei (aproape 20 de milioane de euro, la cursul mediu anual), potrivit ultimului studiu în acest sens realizat de IAB România, în colaborare cu PwC România, scrie HotNews. Studiul, ce urmează să fie prezentat detaliat în cursul zilelor următoare, a fost citat de Orlando Nicoară, directorul Media Pro Interactive şi Dragoş Stanca, directorul F5 Realitatea-Caţavencu, pe blogurile lor.
Piaţa de publicitate online în 2008: aproape 20 de milioane euro în România, 200 de milioane în Polonia, 14 miliarde în Europa

Bugetul de media al companiei Pepsi Americas România va trece, începând cu luna iunie, de la agenţia Media Direction, parte a grupului BBDO România, la agenţia Mediacom (Group M), scrie Adevărul. Valoarea contului Pepsi este de aproximativ 10 milioane de euro. Pepsi Americas deţine în portofoliu brandurile Pepsi, 7UP, Mountain Dew, Mirinda, Everess Tonic, Gatorade, Prigat şi apele minerale Talea şi Roua Munţilor. Potrivit surselor din piaţa publicităţii, Mediacom a luat contul în urma unei selecţii locale, pe durata acestui an.
Lovitură în publicitate: Pepsi şi-a schimbat agenţia

vlad-enachescuInterviu cu Vlad Enăchescu, Telesport, în Adevărul: “Telesportul e forţat de împrejurări să se aplece şi spre celelalte sporturi, fotbalul e puţin la noi, nu am avut drepturi prea multe şi ne-am îndreptat spre tenis, atletism, nataţie şi alte chestiuni complementare, patinaj artistic, dansuri sportive. Încercăm să oferim alternativă.”
Vlad Enăchescu: „Forţaţi de împrejurări, ne-am îndreptat spre alte sporturi“

Publicitatea la bere a scăzut cu 19% la TV, dar cea difuzată pe posturile de radio a crescut cu aproximativ 69%, analizează Adevărul. Volumul de publicitate difuzat pe TV, presă scrisă şi radio s-a diminuat cu 18% în primele patru luni ale lui 2009, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Reclamele la bere, tot mai puţine

andreea-marin1Andreea Marin şi Dan Negru, două dintre vedetele de televiziune care vor preda, din 6 iunie, la TV Academy, au obţinut concedierea PR-ului instituţiei, pentru că acesta le-a inventat două declaraţii de presă, scrie Cotidianul. Andreea Marin: “Pe scurt, din citatul care pare a fi semnat de mine se afirmă că în următoarea lună, când voi avea un curs de predare la o şcoală de televiziune, Valeriu Lazarov va fi unul dintre invitaţii mei, Ştefan Bănică un altul, argumentele fiind folosite ca o modalitate de promovare a cursurilor şcolii TV Academy, pentru că e bine ştiut că astfel de nume atrag cititori.”
TV Academy se lansează cu scandal

Greva de la Radio France Internationale (RFI), care durează de două săptămâni, continuă până pe 31 mai şi ar putea fi prelungită dacă sindicatele şi conducerea postului nu ajung la o înţelegere, relatează Cotidianul. Greva propriu-zisă a fost declanşată pe 4 mai şi blochează, în acest moment, activitatea radioului.
Radio France Internationale intră în a treia săptămână de grevă

Vânzările cotidianelor au crescut cu 1,3% în 2008 în întreaga lume, iar cei care se grăbesc să anunţe decesul presei scrise se înşeală, a anunţat preşedintele Asociaţiei Mondiale a Ziarelor, Gavin O’Reilly, citat de AFP şi preluat de Jurnalul naţional. E drept, spune el, ziarele trec printr-o perioadă extrem de dificilă pe parcursul anului 2009, întrucât criza economică a dus la prăbuşirea pieţei de publicitate şi la creşterea numărului de cititori care preferă să consulte variantele online, gratuite, ale publicaţiilor.
"A anunţa decesului presei scrise e o greşeală!"

Compania franceză de lactate Danone realizează o licitaţie închisă pentru contul său global de media planning and buying, care valorează aproximativ 300 milioane de lire sterline, transmite Media Week, citată de Business Standard. La licitaţie au fost invitate doar patru agenţii: Mediaedge:cia, Media Planning Group, Carat şi OMD. Contul Danone în România se află, de la sfârşitul anului trecut, în portofoliul Mediaedge:cia.
Danone face pitch pentru contul global de media

carmelitaFinanciarul vorbeşte despre Carmelita. Este vorba de un serial rusesc despre ţigani, care va fi difuzat de Antena 1 începând din a doua jumătate a luni iunie. Aflată în Rusia la a treia serie, Carmelita, o producţie a postului de televiziune Russia, este o telenovelă despre “misterioasa lume a ţiganilor”.
Antena 1 difuzează Carmelita, telenovela care costă 500.000 USD pe episod

Compania de transport Eurolines lansează prima revistă in-car din România, care va apărea bilunar în 20.000 de exemplare şi va fi distribuită gratuit de toate rutele şi în toate agenţiile companiei, anunţă Daily Business. Sursa de venituri a publicaţiei va fi exclusiv publicitatea.
Eurolines lansează prima revistă in-car din România

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sadd Sadd
    Cine sa se mai uite la inca un serial cu tigani...e suprasaturata piata...

Trimite un comentariu

sus