Skip to main content

Ce nu a vrut CNA rezolvă Ministerul Finanţelor: concursurile interactive vor fi interzise!

 

interactive1Concursurile interactive, Păcălelile TV protejate ani la rând de Consiliul Naţional al Audiovizualului, vor fi interzise, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, elaborat de Ministerul Finanţelor. Dacă vor continua să existe, organizatorii vor primi închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.

Publicitate

Oficialii Ministerului Finanţelor au explicat în exclusivitate pentru paginademedia.ro raţiunile care au dus la interzicerea concursurilor interactive. Principalul motiv: sunt jocuri de noroc disimulate. Un altul: firmele sunt greu de controlat, fiind înregistrate în afara României. Paginademedia.ro a atras atenţia în repetate rânduri asupra acestor concursuri interactive, trecute însă cu vederea de CNA.

Din proiectul de ordonanţă: "Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă (…) organizarea de jocuri-concurs cu câştiguri de orice fel prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicaţie, televiziune sau radio prin care se condiţionează obţinerea unor avantaje materiale ca rezultat al răspunsurilor formulate la întrebări de cultură generală, inteligenţă sau perspicacitate şi care presupun o taxă de participare."

Proiectul are şanse să intre chiar astăzi în atenţia Guvernului şi, dacă va fi aprobat, în cel mult trei luni concursurile interactive vor dispărea de pe TV.

Iată explicaţiile date în exclusivitate  pentru paginademedia.ro de reprezentanţii Ministerului Finanţelor:

Petrişor Obae: Intră sub incidenţa acestui articol concursurile interactive difuzate de posturile TV (cele cu întrebări de cultură generală şi participare prin telefon cu suprataxă)?
Ministerul Finanţelor: Da, intră şi această categorie, opinia la nivelul Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc fiind în sensul că sunt jocuri de noroc disimulate, iar prin acest proiect de lege se urmăreşte eliminarea acestor categorii de concursuri.

Care sunt, detaliat, motivele pentru care Ministerul Finanţelor consideră infracţiuni aceste concursuri?
Prin proiectul de act normativ propus de MFP, aceste fapte sunt incriminate ca o consecinţă a interzicerii lor, urmare a faptului că sunt, de fapt, jocuri disimulate.

Din analiza MFP a reieşit faptul că nerespectarea acestei obligaţii, în situaţia în care ar fi fost sancţionată doar cu amendă contravenţională sau alte măsuri administrative, nu şi-ar fi atins scopul, aşa că, pe cale de consecinţă, a fost incriminată ca faptă penală.

Interzicerea acestor tipuri de fapte de comerţ este şi o consecinţă a faptului că sunt greu sau uneori imposibil de controlat, având în vedere că societăţile comerciale care desfăşoară acest tip de activitate sunt înregistrate în afara României.

Care au fost disfuncţionalităţile constatate până în prezent în organizarea concursurilor interactive?
Aşa cum am arătat mai sus, controlul efectuat la aceşti operatori economici a reliefat faptul că sunt organizaţi în afara României, iar răspunsul lor la cererile organelor de control este foarte greu de obţinut sau lipseşte. Mai mult decât atât, în marea lor majoritate sunt societăţi comerciale care, deşi desfăşoară aparent o activitate profitabilă, înregistrează în mod constant pierdere fiscală.

Când se va discuta acest proiect de ordonanţă şi la cât timp după intrarea în vigoare aceste emisiuni vor trebui să dispară?
În cel mai bun caz, în şedinţa de guvern de Miercuri 24 iunie a.c., iar termenul de acomodare cu noile prevederi este de 90 de zile.

Paginademedia.ro a atras de multe ori atenţia asupra Păcălelilor TV, programe faţă de care CNA, forul care reglementează audiovizualul, a fost suspect de îngăduitor de-a lungul timpului.

Mecanismul acestor concursuri, indiferent de forma lor, este acelaşi şi urmăreşte generarea de apeluri telefonice. Prezentatorii încurajează telespectatorii să sune (uneori, cu accese de isterie!) şi se creează impresia că nimeni nu doreşte să intre în direct, în ciuda soluţiei extrem de simple a concursului. În cazul în care cineva apelează numărul de telefon, nu intră în direct. Răspunde un robot care îndeamnă la un alt apel!

Iată ce se aude, în cazul în care sunaţi:

[audio:antena1.mp3]

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gadjodillo gadjodillo
    Cirdasie e prea mult spus. Mai degraba CNA-ul e, si el, supus unor comandamente ale unora care au interese legate de Pacaleli TV. Doar nu ne imaginam ca sint liberi si neatirnati si in slujba cetateanului-telespectator?!
  • LUCIAN LUCIAN
    Nu pot decat sa cred ca aceste firme care organizeaza aceste asa zise concursuri sunt in cardasie cu membri CNA.
  • alk alk
    Foarte bine! CNA-ul atit de ridicat in slavi de unii pentru ca le dau (partal) apa la moara nu a reusit sa ia o masura realista la o chestiune simpla... Probabil ca nici aici nu gaseste "dovada platii serviciilor".

Trimite un comentariu

sus