Skip to main content

CNA a oprit campania Roşia Montana la finalul campaniei: spoturile induc publicul în eroare

 

Reclamele pentru Roşia Montana induc publicul în eroare, drept pentru care au fost oprite de la difuzare. Măsura CNA este tardivă, întrucât campania pentru Roşia Montana se va termina joi, 25 iunie. Spoturile lasă impresia că toate cele patru miliarde de dolari sunt în totalitate la dispoziţia statului, dar suma de care va beneficia direct statul român direct este de 1,8 miliarde. Restul sunt beneficii indirecte.

Publicitate

Spotul manipulează, a spus Ioan Onisei, membru CNA. “Întrebarea de la început nu face decât să arate câte nevoi are România de acei patru miliarde”, s-a apărat Bogdan Naumovici, autorul campaniei.

Concluzia a venit în urma unei analize făcute de RAC - Consiliul Român al Publicităţii. RAC a constatat că "din cele patru miliarde de dolari introduse în economie prin proiectul de exploatare minieră Roşia Montana, doar 1,8 miliarde de dolari sunt beneficii directe ale Statului, materializate în dividende pentru Guvernul României, impozite pe salarii, redevenţe şi alte taxe."

Unul dintre spoturile pentru Roşia Montana:

Spotul Roşia Montană

[flashvideo filename=video/spot1.flv /]

După analiza RAC, Roşia Montana Gold Corporation a propus modificarea spoturilor, dar CNA a considerat că problema nu s-ar fi rezolvat.

În varianta refăcută, care oricum ar mai fi rulat doar două zile, reclamele ar fi detaliat, într-un text, ce reprezintă cele patru miliarde de dolari:

  • Beneficii directe ale Statului român, într-un cuantum evaluat la 1,8 miliarde USD.
  • Beneficii indirecte pentru economia României, într-un cuantum evaluat la 2,2 miliarde USD.

Spotul e impecabil, ca producţie, dar ascunde marile adevăruri. Reclama manipulează”, a spus Ioan Onisei, membru CNA. „Tot ceea ce povestiţi în spot nu are nicio legătură cu realitatea economică. Este ca şi cum referendăm în România ce facem cu patru miliarde de dolari.”

Campania este realizată de Bogdan Naumovici, director de creaţie 23 Communication Ideas, iar conceptul a fost explicat într-un interviu pentru paginademedia.ro, AICI.

Din discuţii:

Bogdan Naumovici: "Întrebarea de la început nu face decât să arate câtă nevoie are România de acei patru miliarde."

Christian Mititelu, CNA: "Se creează impresia că votul popular contribuie la cheltuirea banilor."

Grigore Zanc, CNA: "Gold Corporation nu aduce acei bani acum. Sunt împărţiţi în cei 16 ani. E vorba de sume mult mai mici în fiecare an."

Andreea Năstase, director de comunicare RMGC: "Exista percepţia că Roşia Montana nu aduce mulţi bani României. De aceea am ales să mergem pe varianta cu suma de patru miliarde de dolari."

"Afirmaţia Roşia Montana aduce României patru miliarde de dolari este corectă."

Concluziile Consiliului Român al Publicităţii:

"Succesiunea în spoturi a afirmaţiei “În ce proiecte ar trebui să investească România 4 miliarde de dolari” şi a afirmaţiei “Noul proiect Roşia Montana aduce României 4 miliarde de dolari” pot induce consumatorului ideea că cele patru miliarde de dolari sunt în totalitate la dispoziţia Statului Român pentru a fi investite de către acesta în proiectele propuse în răspunsurile obţinute prin vox-pop.

În fapt, din datele prezentate chiar de compania Roşia Montana Gold Corporation pe pagina de internet la care se face trimitere în spoturile analizate, rezultă că din cele patru miliarde de dolari introduse în economie prin proiectul de exploatare minieră Roşia Montana, doar 1,8 miliarde de dolari sunt beneficii directe ale Statului, materializate în dividende pentru Guvernul României, impozite pe salarii, redevenţe şi alte taxe."

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • claudiu claudiu
    Ce te face sa crezi ca aia vin si iau aurul degeaba si-ti da tie Romanie totzi banii!!!Alta smenozeala care n-a iesit pentru ca Omu' n-a stiut "tabla impartirii".Pai ,petrol nu mai avem, ca l-am dat taxa de UE, americanii iau bani pe autostrazi pe hartie,apoi cine vrea sa ia si aurul? Hai nene ca e ieftin,oferta ce mai !!!
  • Teniescu Teniescu
    Atat de oprite au fost ca acum 2 minute am vazut pe ProTV un spot, in pauza de la stiri.
  • andrei andrei
    nu mi se pare o minciuna. Si pana la urma suma nici nu conteaza. Important e ca banii aia VIN, nu PLEACA din tara. Sa nu uitam ca avem o nota de plata babana la FMI.
  • Ionut Ionut
    reclamele alea erau chiar enervante.bine ca le-au scos...

Trimite un comentariu

sus