Skip to main content

Revista presei media – 25 iunie

 

Publicitate

adrian-sarbu-21Media Pro Music, casa de discuri aflată în portofoliul grupului MediaPro, controlat de Adrian Sârbu, a solicitat Tribunalului Bucureşti iniţierea procedurii de insolvenţă. Contactaţi de DailyBusiness reprezentanţii MediaPro Music nu au oferit detalii referitoarele la cauzele care au determinat cererea insolvenţei, problemele cu care se confruntă compania sau eventuale planuri de reorganizare.
Media Pro Music a solicitat intrarea în insolvenţă

În primele cinci luni ale acestui an, companiile au cumpărat cu 6% mai puţine reclame pe TV, analizează Adevărul. În timp ce unii publicitari şi-au redus bugetele de promovare, alţi clienţi au profitat de preţurile scăzute. În România, lider în investiţiile în reclamă este, în continuare, Procter&Gamble, care a cumpărat în primele cinci luni ale acestui an 26.299 de GRP (Gross Rating Points – Puncte de Audienţă), în scădere cu 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Clienţii publicitari şi-au încetinit motoarele

adevarul-top-investitori-iunie-2009

Un proiect de act normativ al Finanţelor pedepseşte cu închisoarea pe cei care organizează celebrele jocuri televizate cu premii dacă dai telefon şi ghiceşti cuvântul, scie Cotidianul, citând informaţiile publicate, ieri de paginademedia.ro.
Scăpăm de jocurile tv cu isterice şi hotline-uri

Tipografia West Tipo International, parte a Trustului de Presă Agenda, va fuziona cu Adevărul Holding, pentru a lansa cea mai mare unitate tipografică de ziare din vestul ţării, plasată la Timişoara, scrie Business Standard. Proiectul de tip greenfield, funcţional, cel mai probabil, din toamnă, va atrage investiţii de peste cinci milioane de euro până în primăvara anului viitor. Segmentul tipografic este, de altfel, singurul pentru care trustul vede un profit în creştere în acest an.
Agenda şi Adevărul Holding lansează tipografie

agenda

muzeul-antipaHotNews, Cotidianul şi IAA scriu despre festivalul de publicitate de la Cannes, care se desfăşoară în aceste zile. Campania “The Dinosaur Exhibition”, realizată de agenţia Leo Burnett&Target Bucureşti pentru Muzeul “Grigore Antipa”, a câştigat Bronze, notează Cotidianul.

Festivalul dovedeşte că poate oferi spectacol în pofida numărului mai mic de campanii înscrise şi de participanţi înregistraţi la ediţia din acest an, scrie HotNews. "Cea mai bună slujbă din lume" şi o campanie a ziarului The Zimbabwean, ambele premiate cu Grand Prix, au făcut senzaţie în primele zile ale festivalului.

IAA relatează de la faţa locului: Agenţiile româneşti au primit câte un premiu de bronz: Grey - la categoria Young Lions Print, iar Leo Burnett - în categoria Media.

Cotidianul: Un Bronze la Cannes pentru publicitarii de la Leo Burnett&Target
HotNews: Campanii publicitare cu bani fără valoare, dinozauri şi cea mai bună slujbă din lume - premiate la Cannes Lions
IAA: Grey şi Leo Burnett, premiate cu bronz la Cannes

Mircea BadeaDupă ce a postat marţi pe blogul său un text în care sugera că ar putea părăsi emisiunea În gura presei, Mircea Badea a revenit mai târziu cu o precizare sub formă de P.S. la textul iniţial, în care respinge o serie de speculaţii apărute în presa de azi. „Văd că unii au înţeles din ce am scris mai sus că sunt probleme între mine şi trust, iar alţii chiar au avansat ideea că sunt în negocieri cu Vîntu. Greşit. Nici vorba de aşa ceva.
Mircea Badea revine cu precizări: „Nu sunt în război cu trustul şi nici în tandreţuri cu Vântu”

FOTO: Gândul

Grupul elveţian Ringier a anunţat lansarea unui nou portal online, dedicat femeilor, în Ungaria, relatează HotNews. Este vorba despre al doilea portal de nişă lansat în ultima perioadă în Ungaria, iar anunţul vine la doar două zile după ce Ringier a informat că se extinde pe piaţa online din Vietnam. Iniţiativele în mediile digitale ale grupului elveţian se înmulţesc într-o perioadă în care interesul acestuia pentru publicaţiile gratuite scade considerabil.
Ringier face noi paşi în online cu un portal de nişă în Ungaria şi achiziţii în Vietnam

ceasuriTimişoreana, brand aflat în portofoliul companiei Ursus Breweries, alături de Primăria Capitalei au lansat o nouă campanie – “Redescoperă Bucureştiul, cum a fost odată” – ce presupune, pentru început, instalarea unor ceasuri de epocă în locaţii istorice din Bucureşti. Primele două ceasuri de epocă au fost deja instalate în zona hotelului Casa Capşa şi a Palatului Regal (sediul Muzeului Naţional de Artă al României), urmând ca, până la finalul acestui an, să fie amplasate în total 10 astfel de ceasuri.
“Redescoperă Bucureştiul, cum a fost odată”, o nouă campanie marca Timişoreana

andreea-raicu-adevarulAndreea Raicu este invitata primei ediţii a emisiunii „Proba de celebritate“, care începe la postul Prima TV, la 4 iulie, anunţă Adevărul. Romică Ţociu a fost „colegul ei de suferinţă“. În timp ce mii de tineri din România ar face orice pentru „15 minute de faimă“, vedetele trec la „munca de jos“, în show-ul „Probă de celebritate“.
Andreea Raicu, diva vânzătoare la tarabă

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus