Viorel Gaiţă a debutat astăzi în ediţia tipărită a Cotidianului. Rubrica celebrului farsor de la începutul anilor 90 se numeşte, cum altfel, Ţara lu’ Gaiţă.
Colaborarea lui Gaiţă cu ziarul condus de Cornel Nistorescu a început săptămâna trecută, dar primele două articole au fost publicate doar online.
Viorel Gaiţă, pentru paginademedia.ro:
“Am pus un pariu cu mine că pot scrie un articol pe zi. În fiecare zi trimit un articol scris, evident, într-o notă umoristică.”
“Traian Băsescu, tată iresponsabil?” se întreabă Gaiţă în articolul de azi, comentând apariţia preşedintelui la emisiunea ProMotor, de pe Pro TV.
“Preşedintele îi sfătuieşte pe români să-şi cumpere Dacii, pentru că sunt maşini sigure, economice, şi la care raportul calitate-preţ este excelent. Îmi trece prin minte că dl Băsescu este un tată iresponsabil din moment ce o lasă pe EBA să conducă un Range Rover Sport, o maşină absolut nesigură, neeconomică şi cu un raport total deficitar, calitate-preţ.”
Viorel Gaiţă s-a întors în România vara trecută, după opt ani în Canada. A încercat televiziune în Canada, dar a făcut bani vânzând telefoane mobile. Povestea lui o puteţi citi AICI.
În prezent, împreună cu alţi parteneri, a lansat blogul colectiv Inpanamea.ro.
Foto: Codrin Prisecaru, EVZ.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Rusinos ce a ajuns acest ziar...