Skip to main content

INTERVIU EXCLUSIV: Laurenţiu Ionete, Antena 1: Nu mă văd reinternalizat. Mi s-ar părea un regres

 

laurentiu-ioneteLaurenţiu Ionete, cel care administrează vânzările de publicitate ale Antenei 1 prin Clir Media, vorbeşte în exclusivitate pentru paginademedia.ro despre colaborarea cu postul de televiziune.

Publicitate

După 12 ani de vândut publicitate pentru posturile Intact, are acum două variante posibile: se desparte de trust sau continuă colaborarea, însă cu alte condiţii. Dar, spune el “mingea nu este la mine”. Totuşi, Antena 1 discută de o lună cu oameni de pe piaţă pentru a găsi un posibil înlocuitor al lui Laurenţiu Ionete.

Ionete, într-un interviu exclusiv acordat paginademedia.ro:

"Trustul Intact sondează sau examinează o organizare a unui departament de vânzări internalizat şi/sau o altă formă de reorganizare a vânzărilor, în sensul de a le face mai eficiente."

"Internalizarea vânzărilor va însemna automat despărţirea de Ionete, căruia i s-ar părea un regres să se reîntoarcă în trustul cu care a fost partener. Dacă nu se va produce această internalizare, e posibilă continuarea colaborării Clir cu Intact. Numai că acelaşi Ionete angajându-se să eficientizeze vânzările va avea grijă să-şi ia garanţii ca să nu mai treacă printr-o perioadă asemănătoare ultimei luni."

Deşi situaţia nu este clarificată, a avut oferte în ultima lună, dar niciuna nu se ridică la nivelul uneia de acum doi ani, când era să ajungă milionar în euro “doar din prima de instalare”.

Oricum, colaborarea continuă cel puţin până la 31 decembrie, când expiră contractul cu Intact. Ce va fi după, se va stabili într-o lună. Discuţiile le are cu Camelia Voiculescu. Cu tatăl ei s-a întâlnit ultima dată “la concertul Madonnei”.

Ionete spune că nu i s-au reproşat vânzări scăzute pentru Antena 1, post care va termina 2009 cu aproximativ 45-47 de milioane de euro încasaţi din publicitate. Este un minus de 25% faţă de anul trecut (când Antena 1 a scos în jur de 60 de milioane de euro), dar procentul de scădere este sub cel al pieţei.

Situaţia celorlalte televiziuni în 2009, ianuarie-septembrie, din informaţiile paginademedia.ro. Încasările de publicitate:

Antena 2: 1,9-2 milioane (-14% faţă de 2008, când a fost 2,2 milioane)
Antena 3: aproximativ 10 milioane de euro (stagnare)
Euforia: 2 milioane (-25% faţă de anul trecut)
GSP TV: 1,8 milioane (aproape o dublare faţă de 2008, când a adus un million de euro)

Din interviu:

  • "E în firea lucrurilor ca întotdeauna patronul să încerce să obţină cât mai mult, inclusiv în zona asta de vânzări şi e normal ca de fiecare dată să încerci să ridici ştacheta sau să măreşti targetul celor cărora le-ai încredinţat activitatea asta până la urmă."
  • "Clir Media are acorduri cu fiecare dintre staţiile trustului Intact valabile până la 31 decembrie 2009 şi vom vedea dacă ele vor fi prelungite sau nu într-o lună de zile."
  • "În momentul de faţă nu s-a ajuns la vreo concluzie, dar mingea nu este la mine."
  • "Din punctul de vedere al Intact, repet, este probabil şi posibil ca ei să examineze fiecare dintre soluţiile posibile, inclusiv aceea de a reinternaliza vânzările. Dacă m-aş întoarce să fiu internalizat, aş considera asta ca un regres profesional şi nu o voi face."
  • "Am o relaţie foarte bună cu Camelia Voiculescu."
  • "Eu cred că dna Voiculescu are toată libertatea din lume să-şi caute un vânzător, după cum eu am toata libertatea din lume să-i dovedesc că structura creată e cea mai bună opţiune de vânzări pentru ea."
  • "Natura umană, de multe ori, are părţi misterioase, părţi ascunse. Poate fi şi o decizie subiectivă, pur şi simplu."
  • "Există şi o companie din străinătate care consiliază Intact în mai multe domenii, inclusiv vânzări, care ne-a sugerat până acum vreo patru direcţii strategice. (...) Singurul lucru pe care ţi-l pot spune este că una a funcţionat şi trei nu."
  • "Am fost cumva informat asupra intenţiilor, însă nu am fost informat şi asupra modului în care aceste intenţii se vor materializa."
  • "Am avut o ofertă prin care care aş fi putut deveni milionar în euro. Din prima de instalare."
  • "Eu ştiu ce mi-aş dori: să continui să colaborez şi să lucrez cu trustul Intact şi cu Camelia Voiculescu pe diverse proiecte care pot fi chiar vânzarea de publicitate pentru toate staţiile lor."

Ultima întâlnire cu Dan Voiculescu: "La concert la Madonna. A fost bună seara, bună seara. Ce frumos o să fie concertul s.a. Cam mult praf aici..."

INTERVIUL, PE LARG:

ionetePetrişor Obae: În urmă cu o lună, Florin Alexandrescu (Pro TV) negocia cu Antena 1 pentru a conduce vânzările. De ce ar căuta Antena 1 un vânzător, când avea deja unul?
Laurenţiu Ionete: Sunt 2 variante:

A. Fie puneţi întrebarea celui sau celei care caută vânzătorul, că eu unul nu-l căutam.
B. Nu ştiu dacă Antena 1 caută neapărat un vânzator, ci, ca orice companie, e interesată inclusiv în perioada de criza să-şi eficientizeze activitatea de vânzări. Sunt mai multe variante în a eficientiza activitatea de vânzari. Una dintre ele este să începi să construieşti o echipă de vânzări nouă sau să aduci o altă echipă de vânzări.

E nemulţumită Antena 1 de Clir Media?
Nu, oficial nu ni s-a făcut niciun repros în acest sens, “vedeţi că nu ne convine cum merge treaba sau cum vă faceţi treaba la Clir”. Adică nu am primit niciodată un fax, un mail sau o altă formulă de adresare, ca să zic aşa, în scris, care să conţină replici sau care să acuze la adresa activităţii Clir.

Dar te-ai întâlnit cu Camelia Voiculescu?
Da, mă întâlnesc frecvent cu Camelia Voiculescu.

Şi în întâlnirile acestea şi s-a sugerat vreodată că vânzarile nu merg cum trebuie sau cum se aştepta ea?
E în firea lucrurilor ca întotdeauna patronul să încerce să obţină cât mai mult, inclusiv în zona asta de vânzări şi e normal ca de fiecare dată să încerci să ridici ştacheta sau să măreşti targetul celor cărora le-ai încredinţat activitatea asta până la urmă.

Atât de mult încât să ajungă să caute un alt vânzator?
Habar nu am. Nu ştiu dacă aceste căutări au început, s-au terminat sau sunt în desfăşurare, dacă ele există, dar e logic să cred că se caută o formulă mai bună.

Formulă care te cuprinde sau te exclude?
Clir Media
are acorduri cu fiecare dintre staţiile trustului Intact valabile până la 31 decembrie 2009 şi vom vedea dacă ele vor fi prelungite sau nu într-o lună de zile.

Aţi avut discuţii pe tema asta? Prelungim sau nu colaborarea?
Sigur că am avut discuţii.

Şi s-a ajuns la vreo concluzie?
Nu. În momentul de faţă nu s-a ajuns la vreo concluzie, dar mingea nu este la mine. Din punctul meu de vedere, din punctul Clir Media de vedere, se anunţă un an dificil, 2010 şi ar fi bine să ne facem temele din timp. Din punctul de vedere al Intact, repet, este probabil şi posibil ca ei să examineze fiecare dintre soluţiile posibile, inclusiv aceea de a reinternaliza vânzările.

Şi în cazul reinternalizării se exclude participarea ta?
Păi mă recuz, da.

Şi înainte ai fost în interior şi când s-au externalizat vânzările, s-a făcut o companie pe care tu o conduci.
Ştiu, iar eu am considerat înfiinţarea Clir Media ca un progres profesional. Dacă m-aş întoarce să fiu internalizat, aş considera asta ca un regres profesional şi nu o voi face.

Poate şi ca o nemulţumire din partea lor.
Da, şi ca o nemulţumire din partea lor.

 

Nu m-am simţit jignit, am o relaţie foarte bună cu Camelia Voiculescu. (...) Nu sunt eu scenaristul.

Hai să incercăm scenariile posibile. Scenariul 1: De la ianuarie, Laurenţiu Ionete nu se mai ocupă de vânzările Antenei 1. Ce va face Ionete?
Continuă cu Clir să vândă Radio România Actualităţi, Radio ZU şi alte suporturi media care ar avea încredere să semneze un contract de reprezentare comercială cu Clir.

Radio ZU e tot parte a grupului Intact, ar rămâne şi el în portofoliu?
În principiu avem un contract cu ei care merge şi în 2010. Din punct de vedere comercial, ar fi şi în interesul lor să continue să fie vânduţi prin Clir. Presupunând că nici Radio ZU nu va continua cu Clir Media, vom merge înainte cu RRA. Sunt un om de onoare, avem un contract pe care mi l-am asumat şi pe care voi încerca să-l duc la bun sfârşit.

Scenariul 2. Laurenţiu Ionete continuă să vândă pentru Antena şi pentru Intact. Se schimbă condiţiile?
Vom vedea. Probabil că va face obiectul unei negocieri.

Şi de ce s-ar schimba condiţiile?
Pentru că se anunţă un an dificil şi pentru că nimic nu-mi poate garanta şi nu poate garanta ehipei Clir că un Alexandru Florinescu nu va fi găsit anul viitor, în martie sau în aprilie.

Te-ai simţit jignit că se caută un alt vânzător?
Nu, nu m-am simţit jignit, am o relaţie foarte bună cu Camelia Voiculescu, departe de a fi jignit. Indiferent că vor găsi sau vor ajunge la o altă soluţie, cel puţin între Camelia Voiculescu şi mine va exista o relaţie bună.

Poate rănit în orgoliu?
A, da, un pic da. Rănit în orgoliu e mult spus. Atins un pic aşa, zgâriat.

Din scenariile astea două, care este cel mai probabil?
Astea sunt scenariile tale. Repet, la fel ca şi la prima intrebare, îţi spun că nu sunt eu scenaristul. Ambele variante sunt posibile, dar repet, nu sunt eu scenaristul.

Din discuţiile pe care le-ai avut până acum cu Camelia Voiculescu, nu se poate să nu fi simţit ceva, o anume direcţie. Faptul că ei caută un vânzator cred că e un semnal.
Da, e un semnal puternic.

 

Doamna Voiculescu are toată libertatea din lume să-şi caute un vânzător

camelia-voiculescuUnde se află discuţiile între tine şi Camelia?
Eu cred că dna Voiculescu are toată libertatea din lume să-şi caute un vânzător, după cum eu am toata libertatea din lume să-i dovedesc că structura creată e cea mai bună opţiune de vânzări pentru ea.

Dar faptul că ea caută un vânzător a afectat relaţia ta cu ea?
Nu, nu a afectat relaţia.

Anul trecut numai Antena 1 a avut cam 60 de milioane de euro din publicitate.
Aproximativ, nu-mi mai aduc aminte exact.

Anul asta cât va avea?
Mai puţin decât anul trecut. Minus 20 – 25%.

Ţi s-a sugerat că e puţin?
Nu. Din punctul de vedere al performanţei, Antenele au performat mai bine, au o scădere mai mică decât scăderea de piaţă, ceea ce în opinia mea reprezintă o performanţă.

Dar sunt unele produse care nu s-au vândut aşa cum au sperat ei?
Da, GSP TV.

Ştiu că GSP TV a scos în primul an cam 1 million din publicitate.
În jumătate de an, pentru că a pornit în iulie şi s-a terminat în decembrie.

Şi asta nu ţi s-a reproşat, că e prea puţin?
Ba da. S-a reproşat cu GSP TV, sigur. Se putea mai mult dacă GSP TV avea o distribuţie mai mare.

Ei nu ţi-au reproşat nivelul scăzut al vânzărilor, nu au existat probleme cu conducerea, lucrezi de 12 ani în Antena 1 şi totuşi se întâmplă ceva.
Am străbătut toate palierele de sales manager, director de vânzări, director de marketing şi vânzări, vicepreşedinte, după care singura variantă de dezvoltare profesională era ca partener. Aşa a apărut Clir Media.

 

Natura umană, de multe ori, are părţi misterioase, părţi ascunse. Poate fi şi o decizie subiectivă, pur şi simplu.

Bine, ai trecut acest traseu, lumea se întreabă: măi, trebuie să fi făcut omul asta ceva, dacă ei încearcă să-l schimbe.
Am lăsat pe acest traseu performanţe şi încredere, pentru că, altminteri, după 2 ani sau după 3 ani, mi se spunea la revedere. Nu trebuia să aştepte 12 ani, după cum după 12 ani, dacă într-adevar îşi doreau, lucru pe care eu nu-l cred, să mă dea la o parte, îmi spuneau simplu : “Laurenţiu, de mâine vrem să lucrăm altfel” şi nu era nicio problemă să mă dau la o parte. Mâine, dacă îmi vor spune: „Laurenţiu, vrem să lucrăm altfel”, eu fac un pas lateral, nu am nicio problemă.

Ţi s-a reproşat ceva legat de modul în care ai administrat banii din publicitate?
Nu. Absolut nimic. Firma are bilanţuri pozitive, rezultate la zi, inclusiv pe primele 6 luni ale acestui an, deci nu am avut nici un fel de reproş din punctul ăsta de vedere. Mă rog, poate dacă pui costul vânzărilor Clir, e posibil să fie considerat unul mai ridicat decât acela al unei varinate internalizate de vânzări, mă gândesc. Costul unui departament internalizat e mai mic, e chiria la comun, e electricitatea la comun, curent, gaze, sunt mai multe lucruri care se pot compensa.

Şi totuşi, aparent inexplicabil, există varianta să întrerupi colaborarea cu Intact.
Da, dar natura umană, de multe ori, are părţi misterioase, părţi ascunse. Poate fi şi o decizie subiectivă, pur şi simplu.

E cu atât mai curios cu cât vine într-un an în care lumea este orientată către cifre.
Păi poate cifrele pe care le-am făcut noi nu sunt bune, pur şi simplu, poftim.

E posibil ca Intact Media Grup să plănuiască să-şi facă o altă construcţie, un alt aranjament de business. Să-mi propună mie sau altor oameni din echipă să intre în această nouă construcţie de business, e foarte posibil. Eu, aşa cum ţi-am spus şi tie şi le-am spus şi lor, nu mă văd reinternalizat, seamănă cu internat. Punct. De ce ? Pentru că mi s-ar părea un regres de la statutul de partener cu care am plecat la drum acum 4 ani.

Dar ca venituri te-ar afecta tare această mutare de la partener la om internalizat?
Nu cred. Nu ştiu, dar hai să nu ne amăgim şi cu vorbe. Am stat 12 ani la Intact şi sunt probabil cel mai longegiv director de vânzări din media românească şi pentru faptul că nu m-am îmbogăţit.

 

M-a deranjat că zvonul a fost amplificat

Tot tu mi-ai zis că poate fi vorba de o decizie subiectivă, care e tot a Cameliei Voiculescu.
Da, e tot a Cameliei Voiculescu.

Nu mai înţeleg nimic.
Atunci când iei o decizie subiectivă nu trebuie să cauţi explicaţii. Există decizii raţionale sau decizii subiective. La deciziile raţionale poţi să dai o listă de explicaţii, la deciziile subiective nicio explicaţie. Eu ţi-am spus că am o relaţie foarte bună cu Camelia Voiculescu, relaţie care nu se va pierde indiferent dacă Ionete sau Clir Media vor mai continua sau nu să vândă Antenele în 2010.

În cazul în care se va rupe colaborarea ar fi de la 1 ianuarie 2010.
Da, da.
 
Există şi un termen intermediar, o prelungire a contractului?
Sigur, este posibil şi asta. Un alt scenariu necesită o altă negociere şi, în mod cert, la o nouă negociere voi încerca să-mi iau şi eu mai multe garanţii decât am avut până în prezent.
 
Ce garanţii ţi-au lipsit?
Nu am zis că mi-au lipsit, dar îmi voi mai adăuga garanţii suplimentare. Asta mă întrebam şi eu când citeam pe bloguri că vine X, vine Y în locul meu.

Astăzi, 18 septembrie, care ar fi concluzia?
Concluzia este următoarea: Trustul Intact sondează sau examinează o organizare a unui departament de vânzări internalizat şi/sau o altă formă de reorganizare a vânzărilor, în sensul de a le face mai eficiente. Internalizarea vânzărilor va însemna automat despărţirea de Ionete, căruia i s-ar părea un regres să se reîntoarcă în trustul cu care a fost partener. Dacă nu se va produce această internalizare, e posibilă continuarea colaborării Clir cu Intact. Numai că acelaşi Ionete angajându-se să eficientizeze vânzările va avea grijă să-şi ia garanţii ca să nu mai treacă printr-o perioadă asemănătoare ultimei luni.

În care te-ai simţit un pic umilit?
E un pic mult spus umilit. Îţi dai seama că după o asemenea mişcare, din cinci oameni din piaţă îţi mai răspund trei la telefon. Aşa e România, dar pe mine nu asta m-a deranjat în toată povestea. Întâmplător, cred că am o relaţie bună cu marea majoritate a agenţiilor de publicitate şi a clienţilor de publicitate, pentru că dacă nu aş fi avut relaţia asta, n-aş fi stat atâta vreme.

M-a deranjat că zvonul a fost amplificat şi eu nu sunt de unul singur şi niciunul dintre succesele pe care le-am realizat aici n-a fost făcut de unul singur. Aici e un nucleu, o echipă de bază, sunt mai mulţi oameni care lucrează împreună cu mine. Eu m-am simţit mai jenat când mă întrebau ei, după ce mergeau în piaţă şi aveau la rândul lor diverse probleme. Dar ce faceţi, cum merge, pleacă ăla, vine celălalt s.a. Mă simt un pic responsabil pentru traiectoria profesională a acestor oameni şi într-adevăr m-am simţit jenat de faptul că ei auzeau din piaţă că traseul lor profesional poate fi modificat într-o clipită fără să înţeleagă cum şi de ce.

Am fost cumva informat asupra intenţiilor

Când Intact a început să caute aceste soluţii de eficentizare, s-a discutat la un consiliu la care inclusiv tu să fi participat?
Păi ar fi fost culmea. S-au discutat de mai multe ori. Există şi o companie din străinătate care consiliază Intact în mai multe domenii, inclusiv vânzări, care ne-a sugerat până acum vreo patru direcţii strategice. Am spus mult patru direcţii strategice, patru puncte strategice.
 
Printre aceste patru direcţii se află şi internalizarea?
Nu, păi nu ne recomanda nouă, Clir, aşa ceva. Singurul lucru pe care ţi-l pot spune este că una a funcţionat şi trei nu, deci au avut o rată de succes de 25%.
  
Ei au început să caute soluţii. Tu cum ai aflat că ei caută soluţii?
Într-o discuţie cu Camelia Voiculescu. Am fost cumva informat asupra intenţiilor, însă nu am fost informat şi asupra modului în care aceste intenţii se vor materializa. Nu mi s-a spus că o să căutăm pe X, pe Y, pe Z sau o să angajăm pe cineva.
 
Când s-a întâmplat treaba asta?
Cred că la începutul lui august.

 

Era cât pe-aci să devin milionar acum doi ani

Eşti milionar în euro?
Nu.

Ai învârtit zeci de milione de euro în fiecare an.
Da, şi? Am fost plătit pentru asta, am avut bonusuri de performanţă, dar ca să-ţi răspund la întrebare, nu sunt milionar în euro. Era cât pe-aci să devin milionar, acum 2 ani, dar am fost, cum a zis cineva, un om de onoare.

Ce s-a întâmplat acum 2 ani?
Am avut o ofertă prin care care aş fi putut deveni milionar în euro. Din prima de instalare.

De unde?
Din piaţa de media, nu putea să vină de la un crescător de animale.

Nu poţi să spui cine ţi-a oferit?
Nu, ar fi nedrept faţă de el, faţă de respectivul.

De ce ai refuzat?
Pentru că, la vremea respectivă, dezvoltarea proiectului Clir Media era mai importantă.
Eram prins în acest proiect şi mi s-ar fi părut o dezertare dacă plecam şi-mi lăsam echipa aici. Eram şi la început de drum şi ar fi fost şi dezonorant. Ar fi fost dezonorant să plec, dar recunosc că am ezitat foarte mult. Asta nu înseamnă că la Clir nu am câştigat bani.

Dar n-ai ajuns milionar…
N-am ajuns milionar, asta e. E o virtute să fii milionar?

Familia Voiculescu a ştiut de oferta pe care ai avut-o?
Cred că da, cred că au aflat. Nu de la mine.

Şi ce au zis? N-au compensat în vreun fel?
A nu, nu s-a pus problema unei compensări. Cred că au apreciat loialitatea.

 

Eu ştiu ce mi-aş dori: să continui să colaborez şi să lucrez cu trustul Intact şi cu Camelia Voiculescu

Câte discuţii ai avut pe tema asta cu Camelia Voiculescu? Cu ea discuţi, nu?
Cu Camelia Voiculescu şi cu alţi oameni importanţi din trust. Mai multe, nu ştiu, 3- 4-5 discuţii.

S-au discutat scenariile de care am vorbit?
S-au discutat inclusiv părţi din scenariile de care am vorbit mai devreme.

O concluzie?
Mă tem că niciuna din părţi nu are concluziile ferme în momentul de faţă. Eu ştiu ce mi-aş dori: să continui să colaborez şi să lucrez cu trustul Intact şi cu Camelia Voiculescu pe diverse proiecte care pot fi chiar vânzarea de publicitate pentru toate staţiile lor.

Calitatea ta de acţionar în firmă a fost vreodată discutată? Haideţi să încercăm altă formulă, să rămână Clir, să nu mai fii tu acţionar?
Nu n-a fost niciodată discutată asta, dar eu pot să mă retrag, nu e nici o problemă. Să ne înţelegem bine. Singurul capital pe care îl posed eu la Clir este capacitatea umană. Ce active are Clir? Trei calculatoare, două maşini şi un ficus. Activele sau puterea lui Clir, valoarea companiei rezidă din valoarea echipei de vânzări pe care o are. Există vreo 3-4 oameni la Clir care pot oricând conduce vânzările sau marketingul unei televiziuni de top.

Cred că ţi-ai făcut o variantă de rezervă.
În cazul nefericit al depresurizării cabinei voi încerca să găsesc alte proiecte media pe care acum n-aş putea să ţi le enumăr.

 

Orice variantă de eficientizare a veniturilor este binevenită. Şi cum veniturile sunt 85-90 din publicitate...

În ultima lună ai avut oferte?
Tu ce crezi? Sigur că am avut diverse oferte. Din nefericire niciuna asemănătoare cu cea de acum doi ani.

Când Antena 1 caută în piaţă un vânzător, să te înlocuiască pe tine, lumea se întreabă “l-au prins pe Ionete cu ceva”. Cu mâna în borcanul cu miere?
Am avut în pază borcanul ăsta de miere în toţi aceşti ani. Apoi există nişte rapoarte de gestiune, bilanţuri, balanţe care sunt în regulă. Există nişte auditări KPMG. Nu mi s-a reproşat niciodată ca administrator unic să fi făcut vreo prostie. De-asta m-ai întrebat dacă sunt milionar în euro? (râde)

Şi atunci de ce această grabă. Din informaţiile mele, discută cu mai mulţi oameni de pe piaţă, din agenţii de publicitate.
Habar nu am. Poate discută cu oamenii din publicitate pentru că sunt oamenii care cumpără publicitate şi poate îşi închipuie că aşa cum cumpără publicitate, pot să şi vândă publicitate. Dar, în opinia mea, sunt două meserii diferite.

Ai idee de oameni cu care se discută?
Am idee, dar nu-ţi pot spune, poftim!

Un lucru este cert: Antena 1, spunem noi frumos, “caută formule de eficientizare”, dar caută variante de a-l înlocui pe Laurenţiu Ionete.
Asta o spui tu. Eu spun că, generic, din punct de vedere al dezvoltării strategice a grupului, orice variantă de eficientizare a veniturilor este binevenită. Şi cum veniturile sunt 85-90 din publicitate...

Deci Ionete nu a fost îndeajuns de bun să vândă publicitate.
Asta e concluzia ta. De fapt, da, poate fi şi asta concluzia, dar poate nu mi-o spun ei. Am lucrat 12 ani aici, nu mi-au spus “mă, eşti slab, nu mai răspunzi aşteptărilor, nu mai răspunzi comenzilor, fă-ne şi nouă un pic loc”.

Te-ai întâlnit cu vreunul cu care Intact a discutat deja?
Cred că da.

Şi cum a fost discuţia dintre tine şi cel cu care s-a discutat înlocuirea ta?
Normală. Eu m-am întâlnit, dar ei nu ştiu că eu ştiu că ei au fost contactaţi de Intact. Unii dintre ei mi-au spus că au fost contactaţi.

 

Ultima întâlnire cu Dan Voiculescu, la concertul Madonnei

INTERVIU DAN VOICULESCU - ZIARUL GANDULPresupun că ai intrare directă la Dan Voiculescu, cu atâţia ani în spate de Intact. Te-ai folosit vreodată de această relaţie pentru a încerca să aranjezi lucrurile în cazul ăsta?
Nu, n-am folosit şi nu le-aş folosi. Să ne înţelegem bine, în momentul de faţă, Camelia Voiculescu conduce trustul Intact. Cum mi-ar sta mie să mă duc şi să zic: ştiţi, domnul Voiculescu vă rog mult să puneţi o vorbă bună pentru mie la Camelia?

E mai mult decât o vorbă bună. Televiziunea e a familiei.
Corect, e a familiei.

Poate fi vorba de o directivă, nu neapărat de o vorbă bună.
Nu cred că domnul Voiculescu îi dă o directivă Cameliei. Poate sfaturi.

Când te-ai văzut ultima oară cu domnul Voiculescu?
La concert la Madonna. A fost bună seara, bună seara. Ce frumos o să fie concertul s.a. Cam mult praf aici...

Foto Dan Voiculescu: Gândul

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marmota marmota
    noutati?
  • marcel straut ce mai face? marcel straut ce mai face?
    INTREBARE! daca Ionete a fost incorect atunci ce puteti spune de Marcel Straut? el ce mai face dragutul? maine poimaine revine in publicitate.
  • ionete forever ionete forever
    Propun sa se dea repede anunturi pe bestjobs, ejobs si alte asemenenea jobs precum si in Romania Libera (in Jurnalul National prea ar bate la ochi).
    Iete ca nu mi-a trecut prin cap sa ma duc azi pe la marea ofertare de locuri de munca. Nu cumva era si famiglia Voiculescu p'acolo pe la un stand cautand director de vanzari?
  • Artisan si Loco Branding Artisan si Loco Branding
    M-ai convins. Esti femeie. Aia cu 10 milione (si de ron sunt prea multe) te-a dat de gol. Camelia, tu esti?

    Au facut o mare smecherie, ce sa zic. Acum ii cauta un inlocuitor, nici ei nu stie pe unde.Se fac de ras prin piata intreband aiurea cine s-ar baga la treaba asta. Si stii ceva? Nu e bataie pe postul asta de milioane. Milionaele or sa iasa pe minus anul viitor cand vor avea un director de vanzari de improvizatie. Mai bine externalizeaza vanzarile la Media Mall.
  • radul radul
    uite ca nu ma potolesc dar de data asta la cererea tribunelor:)

    Uite cum sta treaba. ionete e un bun vanzator. A facut echipa buna cu Craiu si celalalt tip de la inceputuri, noni parca ii spuneau. Ionete este supravietuitorul. A facut bani pentru antene si pentru el. Ca si Craiu au externalizat niste servicii care in lumea civilizata trebuie sa stea strict sub controlul propietarului statiei daca statia e puternica. Repet, daca statia este puternica. Asta e regula. Voiculescu s-a trezit abia dupa ce a patit niste chestii urate cu Craiu. De fapt s-a trezit Camelia.
    Foarte important, puteti vedea caracterul omului din faptul ca a mintit cand a sopus ca nu e milionar in euro. Cine il crede? Sa jure ala care il crede ca nu a facut nici macar un milion.
    Eu ca spun ca are in bani si alte mijloace fixe si mobile peste 10. Ale lui. Nu e problema ca le are. E o problema ca spune ca nu le are. Si e si problema lui Voiculescu. Din rebate-uri si dealuri ascunse oamenii astia (el, Craiu) au facut milioane. Aceste milioane apartineau de fapt propietarului statiei.
    Asta e legat de business.
    Ah. Mai e ceva! Ionete a vandut bine pentru ca statia a performat. A santajat clientii si agentiile cu produsele de mana a doua pentru a arata rezultate dar de fapt canibaliza pe o parte Antena iar pe de alta parte incalca toate legile concurentei pe care si le poate cineva imagina. Nu luati in ras. Astia cu cimentul si-au luat amenzi de milioane pentru mult mai putin.
    Ajungem la caracter.
    Ingamfat, imfatuat, plin de el, a pierdut de mult timp legatura cu realitatea. S-a crezut nemuritor cu puterea de decizie pe care o avea acolo.
    O discutie cu el era de fapt o aroganta de la un cap la altul.
    Si-a facut prieteni si relatii printre producatori si prezentatori. A amestecat de multe ori publicitatea cu editorialul. Daca vreun client mare avea nevoie de o "stire buna" la cine credeti ca se apela? La Ionete! Nu o luati in usor! In anul 2009 treaba asta nu mai e ok.
    Tineti minte scandalul cu Ridzi? Antena 1si 3 au primit bani (sute de mii de euro) si difuzat stiri pozitive dupa care un angajat al trustului lor a declansat o campanie impotriva ei (maxima ipocrizie) uitand sa ceara si capul celor din televiziune care au intoxicat publicul cu stiri cumparate pe bani de catre televiziuni. Cine credeti ca a fost in mijlocul; dealului? Ionete!
    In absolut toatre dealurile ciudate, murdare, comentabile Ionete a fost prezent.
    A devenit prieten cu Badea caruia ii spunea pe cine sa atace si pe cine sa laude. Trustul lui Voiculescu este inca unul dintre poutinele locuri unde redactorii mai iau ionca comisioane din publicitate. Cine credeti ca le imparte?
    Mai sunt si altele de spus dar ma marginesc la a va spune ca pana si interviul lui Petrisor daca il cititi cu atentie e ofensator si plin de el (Ionete) la adresa propietarului. Il dispretuiesc ca multi dintre romani de altfel pe Voiculescu dar este dreptul si chiar obligatia lui sa vrea sa controleze cea mai mare sursa de venituri a trustului lui. Este o aroganta fara masura sa spui ca asta e un pas inapoi si sa pretinzi ca pe firma ta vei face treaba mai buna decat ai face pe o firma (poate fi si separata) a trusutului.
    Craiu a fost o buna lectie pentru Camelia. Credeti-ma, a invatat-o! Pe pielea ei, a lor!
    Camelia stie ca se poate descurca fara Ionete. Drama lui e ca el se crede un elefant de neinlocuit. Si greseste grav.
    Cam atat la momentul asta, probabil ca moare de curiozitate sa afle cine stie atatea si a vazut atatea din intelegerile murdare intre el si agentii. Multi Ionete baiatule, multi.
    Stai linistit ca multi vor vorbi cu detalii dupa ce nu vei mai putea face rau. Si atunci sa te tii!
  • ionete forever ionete forever
    Sunt fanul lui Ionete dar nu asa pur si simplu. E pe bani, Laurentiu taica! Pai ne racim gura de pomana si nu ne dai si noua din milioanele alea ale tale. Pai sa-ti pui tu pofta-n cui sa-ti mai facem flash mob din ala spontan cum e acum la moda. E drept ca ti se face o nedreptate dar asta noua nu ne tine de foame. E frumos ce faci? Doamnei Camelia Voiculescu i-ai adus mormane de bani si acum vrea sa te arunce ca pe o masea stricata iar noua, fanilor tai, nici macar o pulpa de mistret nu ne dai?
  • lica samadaul lica samadaul
    e clar ca s-au amestecat niste fani de-ai lui Ionete pe site dar se desprinde o opinie generala: omului i se face o nedreptate.
  • Damian Damian
    @radul: il cunosc pe ionete, nu-mi place ca om, dar, ca profesionist, imi scot palaria in fata lui. Dar aici nu cred ca vorbim de cat de profi sau nu e ionete: viata lui, cele mai multe ore ale vietii lui au fost puse la dispozitia acestui trust, indiferent daca in scaunul de presedinte a stat tatal sau fiica. A dat la o parte oferte mai mult sau mai putin tentante si, incontestabil, a pus sanatos umarul la ridicarea trustului. Deranjant este ca, desi nu i se poate reprosa nimic, acum i se cauta inlocuitor. Un minut daca te pui in pielea lui, simti gustul dezamagirii si al scarbei care l-au cuprins. Unii vor spune, probabil, ca sa nu-i plangem de mila, ca a castigat destul. Era firesc sa castige, pentru ca este unul dintre cei mai buni oameni de vanzari de pe piata. Si mai mult decat pentru bani, el a ramas aici din loialitate. CUm ii e platita? Probabil asta este una dintre putinele afaceri careia nu i-a prevazut corect finalul.
  • fost antenist fost antenist
    @radul - nu stiu cand si cum a inceput sa santajeze ionete agentiile de publicitate , dar, tot ce pot sa-ti spun - pe-atunci nu existau nici clir si nici revistele mai sus citate - e ca prin 2000 sau 2001 , Antena a avut primul car si gratie lui ionete (legenda spune ca el si cu oancea nu i-au mai spus lui dom profesor de o plata in avans de la procter&gamble care a mers direct la furnizorul de echipament) si ca multi ani dupa aceea , ionete mi=a fost vecin in 13 septembrie si era orice altceva numai ingamfat, nu. S-o fi schimbat , cum spui tu, dar repet si sustin aici ca meritul sau in ascensiunea Antenei la inceputul anilor 2000 e incontestabil.... mai mult, antena 3 a lui oancea n-ar fi avut niciodata veniturile alea fara mana lui ionete... prietenii stiu de ce...
  • artisan si loco branding artisan si loco branding
    @radul - ok , baiete! zi-ne si noua, atunci, de ce e omu asta e derbedeu sau nimeni asa cum zici? ca daca ne uitam pe site=ul MF , Antenele au avut mereu profit in ultimii 10 ani iar la butoanele de venituri din publicitate era ionete... aici nu te-nteleg , n-o fi un ingeras dar nici nu poti sa fi un fraier si sa tii venitul sus doar santajand agentiile din pozitia de nr 2 in piata...
  • radul radul
    @artisan
    recunosc ca a fost cam emotionala postarea.
    nu am lucrat niciodata ca sef sau subaltern al lui Ionete.
    Nu sunt nici femeie.
    nu stiu ce am inteles sau nu, cert e ca am 17 ani in piata asta pe care sigur tu nu ii ai.
    Repet, chiar daca a fost cam emotiopnal, mesajul a fost sincer si fara vreun scop anume. Mi-am spus pozitia. Si azi e aceeasi: omul asta este un derbedeu! Si crede-ma ca am motive sa spun asta.
    Si mai grav e ca multi altii gandesc la fel..Vorbim dupa ce isi termina mandatul, sa vezi schimbare de atitudine.
    cam asta e, nu mai scriu ca sa nu fie gresit inteles, nu am nimic altceva cu el, iar interviul asta e plin de pr si facut pe prietenii. Petrisor a avut multa deschidere la Antene si inclin sa cred ca prin ionete o avea. acum i-a platit datoria fara insa a exagera decat cu lungimea interviului si cu prea putine intrebari dificile si prea multe mingi la fileu.
    Cam asta e. imi cer scuze daca am deranjat sau am fost gresit inteles. Astept ca si voi sfarsitul acestei telenovele.
    @ fostantenis
    nu plangem de mila agentiilor de publicitate, si-au bagat destui bani in buzunar "spunand" ca isi fac meseria profi
    preferau sa inchida ochii la porcariile vandte de ionete si nu ma refer la antena 1 dar sa scoata banii mai repede si sa-si ia comisionul si rebate-ul
    la fel de amatori, multi dintre ei..de asta si crapa pe capete in criza asta...constructii fragile pe dealuri efemere
  • cliristu' cliristu'
    @radul, daca intarzie organele de control la clir, nu vii tu, nebuna mica ce esti, sa ne controlezi organul...
  • fost antenist fost antenist
    @radul
    o fi ionete arogant dar hai sa nu plangem nici de mila agentiilor santajate ... iar legitimatia de antena 1 are valoare si pentru ca oancea , nicoara , ionete si altii i-au adaugat valoare. altminteri putea sa vina dna voiculescu si sa fie inscaunata in fruntea vreunui tele 7...
  • Artisan si Loco Branding Artisan si Loco Branding
    @Radul - Cata frustrare, cat venin. Sigur esti ori femeie, ori fost subaltern, ori ai CV-ul depus pe postul lui Ionete, ori toate la un loc. Un lucru e clar: nu ai inteles nimic din piata asta in ultimii ani.

    Doamna Camelia e foarte suparata, probabil, ca Ionete le baga pe gat agentiilor si balariile alea de publicatii gen Good Homes sau Good Food pe care e bataie la chioscuri.
  • fost antenist fost antenist
    Hummerul lui Matiescu e portocaliu ca sa se asorteze cu puloverul sau si l-a luat kaki sa - i aminteasca de popota din tinerete ?

Trimite un comentariu

sus