Skip to main content

Revista presei media – 1 septembrie

 

Publicitate

enoiu-2McCann Erickson, agenţia condusă de Bogdan Enoiu, rămâne fără unul dintre conturile principale, Vodafone? Contul de media al Vodafone România va trece de la agenţia McCann Erickson la reţeaua OMD, reiese dintr-o declaraţie remisă HotNews de Lidia Solomon, Director of Corporate Communication în cadrul companiei. Potrivit acesteia, compania nu poate confirma deocamdată când va avea loc efectiv transferul.

Lidiei Solomon, Vodafone Romania: "După un proces de selecţie amplu, Vodafone Group a confirmat alegerea agenţiei OMD pentru gestionarea contului său global de media. În perioada următoare, vom lucra la un plan de tranziţie, dar nu putem confirma în momentul de faţă data la care se va produce trecerea contului Vodafone România de la agenţia noastră curentă, McCann Erickson, la reţeaua OMD."


Contul de media al Vodafone România va trece de la McCann Erickson la OMD, după o perioadă de tranziţie

cristian-petriceanu2Cristian Petriceanu, directorul general al Netbridge Investments (Boom), a declarat că va părăsi compania din luna septembrie, la câteva săptămâni de la intrarea acesteia în procedura de insolvenţă, scrie Business Standard, după anunţul făcut de Gusti Roman pe blogul său. Petriceanu nu a dorit să dezvăluie noile proiecte în care se va implica, după ce în ultimii trei ani a colaborat cu Netbridge. Odată cu plecarea de la Boom, Petriceanu va pierde postul de preşedinte al asociaţiei IAB România.
Petriceanu părăseşte regia online Boom

Cel puţin patru ziare locale au publicat săptămâna trecută sub semnături diferite şi nemarcate publicitar interviuri cu ministrul Turismului, Elena Udrea, observă Cotidianul. În toate interviurile, atât întrebările, cât şi răspunsurile sunt identice. Publicaţiile neagă că materialul a apărut pe bani şi găsesc tot felul de explicaţii. Ministerul susţine că a făcut o selecţie din întrebările primite de la jurnalişti în ultima vreme pe care a livrat-o apoi presei interesate.

Elena Udrea a apărut cu acelaşi interviu în Tribuna din Sibiu, Giurgiuveanul, Mesagerul de Bistriţa şi Replica de Constanţa. Interviuri au autori diferiţi şi, în unele cazuri, au fost deschidere de ziar.
Udrea, amor de sine în presa locală

Ce va domina în obişnuinţele consumatorului de rând - media clasică sau aşa-numitele new media? se întreabă Evenimentul zilei. Predicţiile au o concluzie comună: indiferent de suportul pe care va circula informaţia (print, TV sau internet), creatorul de conţinut, jurnalistul, rămâne eroul principal al industriei.
Terminalele mobile câştigă teren în faţa mediilor clasice, ca radioul şi presa scrisă. Revoluţia vine însă cu cerneala electronică: 7,4 milioane de utilizatori de internet sunt în acest moment în România, plasându-ne pe locul 10 în Europa ca număr absolut de abonaţi.
Al treilea război mondial: cine rezistă până în 2020?

evz-abonati-internet

Conflictul din interiorul Televiziunii Publice e departe de a se stinge, ba chiar a intrat într-o nouă etapă, relatează Evenimentul zilei. Cei 22 de contestatari ai Mădălinei Rădulescu, director interimar al Departamentului Ştiri, au considerat că demersul lor a fost ignorat de conducerea TVR şi au depus memoriul la Comisiile de Cultură din Camera Deputaţilor şi Senat.
Războiul ştirilor TVR, la parlament

Maciej Bral, Vicepreşedinte & Manager General al Disney Channel & Jetix în Europa Centrală şi de Est, povesteşte într-un interviu acordat IAA ce a stat la baza deciziei de a lansa postul Disney în România şi ce presupune acest lucru, care se va întâmpla pe 19 septembrie: “România este o piaţă foarte dinamică, competitivă şi deschisă. Am identificat câateva oportunităţi aici şi cel mai important, am descoperit un public foarte receptiv la conţinutul calitativ al Disney Channel.”
Maciej Bral: "Am descoperit un public receptiv la conţinutul calitativ al Disney Channel"

Crenguţa Roşu, managerul DC Communication, într-un material publicat de Daily Business: "Dacă avem mesajul care conţine date, cifre şi conţinut relevant pentru audienţă, atunci PR-ul poate să funcţioneze. Dacă trebuie să spunem "am piciorul mic, ochii mari, sunt frumoasă"  de o mie de ori, fără să aducem argumentele pentru asta, PR-ul nu funcţionează".
Crenguţa Roşu despre problemele actuale din PR: "Nu-i OK să-i ceri unui stilou să se mişte ca o motocicletă"

Peter Jansen, şeful agenţiei de publicitate Cohn & Jansen şi totodată partener al companiei Intertel încă din 2003, preia administrarea firmei de marketing direct şi interactiv condusă până în prezent de Maia Novolan, anunţă AdPlayers. Mişcarea la vârful companiei Intertel are loc după demisia Maiei Novolan din poziţia de manager şi administrator.
Peter Jansen preia administrarea şi conducerea Intertel, după plecarea fostului manager şi administrator

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bagatare si punct ro bagatare si punct ro
    foarte aiurita faza cu cei de la MT. oare la ce s-o gandi cand fac asa ceva.

Trimite un comentariu

sus