Skip to main content

EXCLUSIV: Şefii agenţiei NewsIn şi-au dat demisia

 

ACTUALIZARE: "Şederea mea la NewsIn nu mai poate fi posibilă de vreme ce înţeleg că acţionarul a decis ca agenţia să rămână în interiorul grupului", spune Adelina Rădulescu într-un mesaj către colegi, în care explică motivele demisiei din poziţia de redactor şef. Mesajul, la finalul articolului.

Publicitate

cosmin-popa-23Agenţia NewsIn a rămas fără şefi, după ce conducerea Realitatea Caţavencu a decis ca agenţia să rămână în grup, sub coordonarea lui Mihnea Vasiliu.

În urmă cu câteva minute, la o şedinţă cu editorii, şi-au anunţat demisiile Cosmin Popa (foto), directorul general al NewsIn şi Adelina Rădulescu, redactor-şef al agenţiei.

Contactat de paginademedia.ro, Cosmin Popa a declarat că “din moment ce s-a hotărât schimbarea modelului de business, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat la NewsIn, până acum, din punct de vedere al politicii editoriale, nu corespunde cu viziunea acţionarului majoritar Sorin Ovidiu Vîntu”.

Cosmin Popa:

"Chestiunile financiare nu reclamau schimbarea modelului de business, cât timp agenţia este aproape de gradul de profitabilitate zero. Agenţia se autofinanţează de jumătate de an, de când grupul nu şi-a mai permis să o finanţeze. Ceea ce intuiesc aici este o miză de conţinut, şi anume armonizarea politicii redacţionale a ceea ce va mai rămâne din NewsIn cu cea a grupului Realitatea, în forma în care se prezintă el astăzi."

"La sfârşitul anului trecut, Sorin Ovidiu Vîntu intenţiona să închidă agenţia, însă interesul exprimat de potenţiali cumpărători şi reacţiile venite din rândul jurnaliştilor au arătat că agenţia NewsIn a rămas, chiar împotriva voinţei acţionarilor ei, o sursă credibilă de informaţie, un produs viabil".

Ce va face în continuare?

"Voi reflecta la viitorul meu profesional. Pot spune că va depinde mai mult de capacităţile mele profesionale, decât de voinţa unui finanţator, ale cărui obiective sunt mai mult sau mai puţin transparente."

Mesajul Adelinei Rădulescu către redacţie:

Dragilor,

Acesta este mesajul meu de rămas bun, cel în care vă anunţ că demisionez. Am vrut sa va spun personal, pentru că vă consider ziarişti şi cred că aţi fi fost dezamăgiţi dacă aţi fi aflat din alte surse (dacă asta nu s-a întâmplat deja).

Şederea mea la NewsIn nu mai poate fi posibilă de vreme ce înţeleg că acţionarul a decis că
agenţia să rămână în interiorul grupului (am aflat de pe site-ul  lui Petrişor Obae, care conţinea şi confirmarea lui SOV). Eu înţeleg de aici că nu mai este valabilă propunerea iniţială, aceea ca agenţia să se desprindă de trust şi să fie independentă editorial.

Pentru mine, din experienţa căpătată la Realitatea-Caţavencu, singura posiblitate ca acestă publicaţie să mai funcţioneze pe principii de onorabilitate profesională şi să existe practic ca agenţie de ştiri era ruperea de trust.

Consider că nu există nicio şansă ca Agenţia NewsIn să reziste în acest an de criză altfel decât oferind pieţei media şi celei de companii informaţii REALE, CORECTE, RAPIDE şi CONTEXTUALIZATE. Or, alături de ce a mai rămas în funcţiune din acest trust, cred că este imposibil să se păstreze nealterate aceste principii profesionale.

Ştiti bine că politica noastră editorială a fost independentă, că nu ne-am pliat pe campaniile trustului (cele care adesea v-au făcut să strângeţi din dinţi şi care vă costau prin ricoşeu demnitatea profesională). Mai ştiu şi că nu v-a fost uşor deloc să acceptaţi că salariile să vă întârzie, iar ceilalţi colegi din trust să va râdă în nas că ei le-au primit la timp şi fără să se fi bătut să obţină ştiri adevarate şi necomandate de patron sau interpuşii săi.

Vă spun din nou că acele salarii întârziate erau, în ultima jumătate de an, banii pe care ştirile voastre i-au produs din piaţă, nu de la trust. Cu alte cuvinte, a fost răspunsul celorlalte instituţii de presă şi al celor care au cumpărat abonamente NewsIn că vă onorează munca, ştirile voastre au fost considerate credibile şi că s-au bazat pe ele. Să nu vă ruşinaţi niciodată de asta. Vă urez ca fiecare dintre voi să înţeleagă că pentru un ziarist cea mai importantă este credibilitatea.

De aici înainte, dragilor, rămâneţi singuri în faţa deciziei din fiecare zi - dacă veţi rămâne ziarişti onorabili, rămâneţi ziarişti. Altminteri, veţi fi consideraţi slugi care deservesc interese, niciodată respectaţi, poate doar bine plătiţi (asta cu banii este valabilă pe alocuri, căci alţii sunt doar striviţi atunci când se pleacă în faţa celor care cer să minţiţi).

M-am considerat datoare să vă împărtăşesc motivele plecării mele, pentru că ştiu că v-am cerut şi am încercat să va conving să vă autodepăşiţi şi să vreţi să fiţi mai buni în fiecare zi. Pentru mine, momentele reuşitelor -care vi se datorează -, ca şi ale eşecurilor, pe care mi le asum, au fost dintre cele care nu se şterg din memoria afectivă.

Va mulţumesc că aţi acceptat să lucrăm împreună, să facem împreună agenda editorială, să rezistăm presiunilor şi să ne vedem de treabă. Celor pe care i-am supărat, le fac acum o reverenţă, dar să ştiţi că întodeauna am crezut că putem fi buni. De aceea am fost uneori aspră. Numai de voi depinde ca, de acum înainte, să fiţi şi mai buni şi am încredere ca aţi învăţat până acum ce este o ştire şi ce este o manipulare.

Sper să rămâneţi fideli meseriei asteia, care este înfricosător de frumoasă şi care vă împlineşte!

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • avatar avatar
    mda :), exclusiv e ca ai vb cu Popa. in rest "me first", adevarul second :) no offense. fain interviul cu vantu oricum
  • RADU ADRIAN RADU ADRIAN
    felicitari Cosmin pentru curajul de a te opune curentului "Realitatea" de impunere a unei anumite politici asupra celei mai credibile agentii de stirii(newsin)

Trimite un comentariu

sus