Skip to main content

MTR Press, editorul Photo Magazine, este în insolvenţă

 

phot-magazineCompania MTR Press, care editează revistele Photo Magazine, Connect şi Luxury este în insolvenţă. Datoriile firmei se ridică la aproape 800.000 de euro, dar proprietarul Leon Arhire spune că se pot acoperi. Titlurile continuă să apară, spune Arhire.

Publicitate

De unde vin datoriile?

Cea mai mare parte vine dintr-un credit, spune Arhire. “Am luat un credit de 900.000 de euro pe trei ani. Am plătit în doi ani 400.000 de euro. În ianuarie, am negociat cu banca şi mi-au zis nu”.

Insolvenţa a fost cerută chiar de MTR Press. De ce?

Arhire: “Din cauza clienţilor rău platnici. Sunt distribuitori, dar şi clienţi mari care nu au plătit. În acest moment sunt 14 miliarde de lei de încasat”.

Datoriile MTR Press: 770.000 de euro, din care 500.000 credite.

Revistele îşi continuă apariţia, spune Arhire. MTR deţine Photo Magazine, Connect şi Luxury şi editează în regim de custom publishing revistele hotelurilor Marriott şi Radisson Blu. Anul trecut, MTR a închis două titluri: Real Estate şi Audio Video.

În situaţia de insolvenţă, există două variante: planul de reorganizare sau falimentul.

Leon Arhire:

leon-arhire“Creditorii nu au niciun motiv să nu susţină planul de reorganizare. MTR deţine proprietăţi de peste două milioane de euro. Din moment ce lucrăm, mergem către reorganizare, planurile sunt optimiste.”

Probleme cu salariile, conflicte ce managementul

Din informaţiile paginademedia.ro, la sfârşitul anului trecut, aproximativ 15 de oameni au plecat de la MTR Press. Cei care au rămas au primit salariile cu întârzieri de luni, spun aceleaşi surse. Cei care au plecat acuză managementul defectuos al lui Leon Arhire şi faptul că nu şi-au primit salariile pe lunile lucrate.

Proprietarul companiei spune că lucrurile sunt sub control şi că salariile s-au dat.

“Toată lumea e cu salariile la zi”, spune Arhire. “Doar doi oameni, dintre cei care au plecat, nu şi-au primit banii”.

Surse din interior spun că, în ianuarie, abia s-au luat salariile pentru ultimele luni din 2009.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tibi tibi
    Domnule sau doamna Popescu, ca tot stiti atata gramatica, imi permiteti sa va dau o lectie, nu va costa nimic. Nu se mai scrie cu î din i in cuvantul "punînd" de mai multi ani decat ati inceput dumneavoastra sa invatati limba romana. Asa ca probabil nu degeaba v-au limitat numarul de caractere, este spre binele dumneavoastra.
    In loc sa dati lectii de gramatica pe unde prindeti cate un nepriceput, si credeti-ma, nu va pricepeti, va puteti limita la cartea de gramatica in continuare.
    Asa ca succes, si lectii placute.
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Dana, nu trebuie ca predicatul să fie imediat după subiect pentru a se aplica regula. Virgula aia n-are ce căuta acolo, crede-mă. Începe frazele cu majusculă, aşa e în limba română corect. Nu-mi da lecţii de gramatică, mă pricep foarte bine, să ştii.
  • dana dana
    george hari popescu (sau popeasca, depinde de sex :))) ) te exprimi gresit. nu se pune virgula intre subiect si predicat, asa este, dar "Terminat" din textul la care faci referire nu este subiect. ori confunzi si tu subiectele, ori folosesti gresit cuvantul "deci".
    succes si tie!
  • VC VC
    @editor: Stimate domn, inteleg ca expuneti o frustrare, nu v-ati recuperat niste bani dintr-o relatie mai veche de afaceri. Credeti ca paginademedia.ro e vreo autoritate de stat care sa va ia in considerare plangerea? Cred ca sunteti in eroare in privinta locului. Cat despre Sarbu si Voiculescu, stiu ca nu sunt imaculati, dar si-au asumat, de-a lungul anilor, o relatie mult mai onesta cu angajatii decat persoana despre care vorbim aici. De la MTR am asteptat cartea de munca cinci luni, de la Pro mi-am luat-o in 3 zile. As putea continua cu exemple de diferentiere, dar nu cred ca ar fi un demers care sa va impresioneze.
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Idiotu' (sau Idioata, depinde de sex), nu se pune virgulă între subiect şi predicat, deci ar fi trebuit să nu pui virgula după "terminat". De asemenea, după punctele de suspensie se pune spaţiu şi un singur semn de întrebare e de ajuns (poţi accentua emoţia punînd însă "?!" în limba română). În plus, la sfîrşitul frazei se pune un singur punct şi se începe o frază nouă cu majusculă.

    Nu mă leg de celelalte greşeli din micul tău text schilodit, pentru că există o limită de caractere la acest cîmp de comentarii.

    Succes!
  • idiotu' idiotu'
    @Rosalie - nu stiu cu ce te ocupi tu la acest trust de presa...dar cu gramatica stai cam rau...studii ai?? Cineva cu liceul macar terminat, stie ca nu se pune "si" intre virgule, "oamenii buni" nu se scrie asa..se mai folosesc si cratime...dar..ce sa ceri:))))..probabil ca doar d-astia au mai ramas acolo. Mult succes MTR!
  • dana dana
    Nu stiu daca editor are sau nu dreptate. Stiu insa ca pro si intact nu se compara cu mtr. Si mai stiu cati oameni nu si-au luat banii de la mtr. Sunt multi. Eu sunt doar unul dintre ei. Am inteles ca mtr se chinuie acum sa supravietuiasca, dar mi s-ar fi parut normal sa ni se fi spus colegial: imi pare rau, nu va pot da banii acum, dar promit ca voi face tot ce e posibil sa nu raman dator la voi. Noi nu am auzit asta, iar ce am auzit...La domnul Arhire toatele belelele pleaca de la modul in care si-a tratat angajatii si de la faptul ca nu are flerul necesar sa-i "miroasa" pe cei buni. A crezut mereu ca el ne face un favor ca ne-a angajat. Nu a realizat sau poate nu a vrut sa creada ca, in fond, mtr depinde de cei care-i fac revistele. Din pacate si-a dat seama de asta cand a fost prea tarziu, dupa ce redactia rem a plecat in totalitate iar la luxury au mai ramas vreo 2 angajati. de ce au plecat? pentru ca, oricat de patron esti,nu racnesti ca un apucat la un redactor sef care iti aduce mii de euro pe luna. Nu "sari" de la plata niste guest editors pentru care concurenta te invidiaza si care iti tin revista pe piata. Nu le ceri editorilor sa scrie neadevaruri doar pentru a nu te pune prost cu clientii de publicitate. Nu ameninti cu politia angajatii care au pastrat laptopurile de servici exercitandu-si dreptul de retentie pentru a mai reduce din paguba pricinuita de neplata salariilor. Nu pui condica (ati citit bine, din aia in care semnezi ca ai venit in fiecare zi la birou!) intr-o redactie :)))) Eu una nu am mai auzit asa ceva in presa, pentru ca presa nu se face cu fundul pe scaun. In fine, sunt multe de spus, dar prefer sa ma opresc aici cu enumerarea lor.
    Un intelept spunea: nu folosi o spada ca sa-ti gonesti musca de pe caciula, caci s-ar putea sa-ti tai gatul cu ea.
  • editor editor
    @VC: Sarbu a furat de la colegi de breasla. Noi am avut o editura care a functionat foarte bine insa Sarbu, prin firma lui de distributie, a uitat sa plateasca sute de mii de Euro pt marfa primita si vanduta. In plus exista mai multe cazuri de furnizori de hartie si de tipografii in Europa care nu si-au primit banii de la el. Nici pina in ziua de astazi, cand are bani suficienti. Si sunt sigur ca sunt multe altele. In legatura cu Voiculescu: Un Felix nu are cum sa fie un constructor solid.... mai bine taci daca nu stii ce vorbesti.
  • razvan razvan
    Ce vreti fratilor doar traim in romania,tara in care orice este posibil!!
    Voi astia tineri, capabili cu studii de specialitate, nu va mai pierdeti timpul pe la publicatii de genu'...daca nu vreti sa fiti "talhariti", mergeti fratilor la trusturi mari sau afara daca sunteti bazati, e pacat sa va irositi aici si sa va milogiti de astia sa va dea banii pe munca prestata!!
  • tibi tibi
    Atasez raspunsul de la INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI BIHOR

    Urmare sesizării dumneavoastră înregistrate la INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI BIHOR cu nr. 127954/13.11.2009, în urma controlului efectuat la SC MTR PRESS SRL, vă comunicăm faptul că, întrucât nu s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale în cazul încetării contractului individual de muncă, s-au dispus măsurile legale în acest sens, urmând a vi se achita aceste sume băneşti în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 modificată.
    S-au dispus de asemenea măsurile legale pentru certificarea perioadei în care aţi desfăşurat activitate la acest agent economic.
    Cu alte cuvinte nu s-a facut carte de munca de un an si cateva luni cat am lucrat la mtr).

    Si iata si raspunsul directorului executiv DORA PADURARU, la cererea mea de a mi se elibera cartea de munca:

    1.Ti-am explicat intr-un mail anterior ca nu existau formulare de carti de munca la ITM. Ni s-a spus ca saptamana viitoare pe marti vor fi si atunci vom cumpara formularul si il vom depune pentru completare. Eu sper ca pana la sfarsitul sapatmanii sa o am ca sa ti-o pot trimite. Nu mai depinde de MTR.

    Dupa 15 minute...

    2.Rectific formularul de carte de munca a fost cumparat si depus déjà pentru completare la ITM. MTR Press a facut tot ce era obligata de lege sa faca. Tot conform legii cartea de munca se scoate doar personal de la ITM (adica de tine) sau poate si altcineva cu o imputernicire. Asa ca ramane sa te ocupi tu in continuare de aceasta problema.Iti doresc sa-ti treaca supararea cat mai repede pe MTR si mult succes in viitor.

    Adica eu trebuie sa ma duc pana la Oradea sa imi iau cartea de munca, eu lucrand in Bucuresti. Balbaielile sale in acest raspuns, rectificarile si nesiguranta de care da dovada sunt mai mult decat evidente.

    RASPUNSUL MEU: Tin sa te informez ca, conform legii cartea de munca trebuia sa se faca la ITM Bucuresti, unde sunt angajat,nu la ORADEA ca asa ati preferat voi, fara sa ma consultati.
    Rectifici ce ai spus in mailul anterior, ca o trimiti cand e gata? Mai devreme incalcai legea sa inteleg..

    3.Vad ca te pricepi la legi si esti foarte ”informat”. Poti fi sigur ca nu am incalcat legea. In momentul in care mi s-ar fi comunicat ca se poate ridica cartea ta de munca, ti s-ar fi solicitat imputernicirea si cererea respectiva. Eu ajut pe toata lumea atat cat imi sta in atributiuni si cata vreme sunt respectata.
    Ma intreb oare de ce doar cu colegii de la Bucuresti sunt probleme? Cei care isi vad de treaba dobandesc vechime in aceasta firma.
    Probabil ca ai timp suficient pentru a umple paginile unui site cu povesti spuse doar pe jumatate. Oricum eu nu am timp pentru telenovele inventate de unul sau de altul si nici pentru site-uri de barfe.

    Care colegi vechi din firma? cei 2, 3 care au mai ramas? Au plecat toti pe capete, doar nu stateau ca prostii de luni de zile fara salarii..dupa ce cu 6 luni inainte fusesera reduse la jumatate. Care povesti spuse pe jumatate? Iata dovezi clare, si raspunsuri mai mult decat evidente. Ce site cu aberatii? Cand doi oameni iti spun ca esti beat, mai bine te duci sa te culci.

    Sa judece lumea daca mai merita vreo sansa acest "trust" mtr..
  • Rosalie Rosalie
    O persoana imi zicea odata " oamenii indiferent ce ai face pentru ei, vor fii vesnic nemultumiti", ei bine am ajuns la concluzia ca este adevarat. Acest Leon Arhire, asa cum este el cu bune si rele, pana sa inceapa criza, a oferit acestor angajati, totul, bonusuri peste bonusuri,si, stie fiecare despre ce este vorba, salarii...nu mai zic...in acel moment era trustul cu cele mai mari salarii posibile....dar ei uita. Fiecare angajat era liber sa faca ce vrea...zici ca era firma lor, asta a fost intotdeauna greseala lui Leon, a oferit prea multa credibilitate tuturor si acum acesti oamenii arunca cu noroi in el...o gasca de frustrati.
    oamenii buni si corecti care au plecat din firma si nu numai si au primit salariile intregi la zi, doar 2 nu si le au primit si inca 2 mai au de primit o parte. ATAT. Pentru acesti 2 care mai au o parte de luat , nu ma faceti sa scot arme murdare impotriva voastra, este de ajuns ca va injositi voi. Iar ceilalti sa nu uitam, unul din voi a furat mai mult de 6000 de euro din firma, nu cred ca ai nevoie de asa ceva la cv, in schimb celalalt, ti am zis de 100 de ori stai linistit ca ti vei primi banii, dar cum esti foarte slab...uite unde s a ajuns.
    Sa nu uitam ca se inchid trusturi pe capete si trustul nostru inca rezista, chiar foarte bine,o fii din cauza managementului prost?
    Si revin, oamenii vor fii vesnic nemultumiti, toti ati uitat ce bine v a fost,si ca niste oamenii buni ce sunteti, in loc sa fiti alaturi de el,ati reactionat ca niste gunoaie.Oamenii buni roata se intoarce.
    Mult succes in ceea ce v ati propus sa realizati!
  • Leon Arhire Leon Arhire
    Ar fi foarte dragut ca cei care au postat comentarii mai sus sa isi fi pus numele lor real, asta asa, poate ii recunoaste cineva pe oamnenii cei corecti si cineva ii va ajuta sa isi recupereze banii de care vorbesc.
    Dar cum traim intr-o tara libera fiecare are tot dreptul de a se exprima in varianta pe care o gasesc cea mai buna.
    Mult succes....!!
  • CC CC
    Leon Arhire nu a dat salariile nimanui din MTR timp de cateva luni (de prin iunie)!
    Verificati chestia asta, pe surse, si vedeti cum stau lucrurile si acum!
    Arhire e neserios!
  • mihai mihai
    eee..mtr si leon arhire trebuiau sa dispara de mult din piata media. ma mir ca au rezistat si atat. cat despre salariatii patiti(mi se pare tare ca zice doar doi, cand eu personal cunosc si discut cu 8 care nu si-au primit banii si comisioanele)...din ce stiu, toti si-au gasit joburi mult mai bune si salarii mult mai mari, asa ca, un sut in fund, un pas inainte. o sa ajunga arhire la mana lor si o sa ceara ajutorul. sa vedem atunci care pe care...:)))))
  • NV NV
    Toata lumea stie in piata media ca Leon Arhire este patronul care nu da salariile angajatilor.

Trimite un comentariu

sus