Skip to main content

12 iulie: Trecutul ascuns al lui Sorin Ovidiu Vîntu

 

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu ar fi fost informator al Securităţii, potrivit unei investigaţii realizate de Hotnews şi revista Kamikaze. În 1983, Sorin Ovidiu Vîntu se afla în închisoare, la Bacău, pentru delapidare. Avea 28 de ani şi ar fi fost recrutat de Securitate, sub numele conspirativ "Nuş". Potrivit investigaţiei realizate de HotNews şi revista Kamikaze, omul de afaceri ar fi scris un angajament în care îşi asumă acest nume conspirativ şi se angajează să dea informaţii în scris despre deţinuţi. Contactat în două rânduri, la începutul şi la sfârşitul investigaţiei, Sorin Ovidiu Vântu a precizat că îşi rezervă dreptul de a avea o reacţie după publicarea materialului.

Publicitate

Varujan Vosganian a pierdut procesul în care cerea daune de 300.000 de euro lui Liviu Turcu şi lui Marius Tucă pentru publicarea în Jurnalul Naţional a unui articol potrivit căruia liberalul ar fi fost agent al Securităţii, deşi CNSAS a stabilit că politicianul nu a fost informator, scrie Mediafax. Tribunalui Bucureşti a respins, joi, acţiunea lui Varujan Vosganian, apreciind-o drept neîntemeiată, însă decizia poate fi atacată cu apel. Procesul a fost intentat în 2006, după ce liberalul a fost propus pentru postul de comisar european.


Vosganian a pierdut procesul împotriva Jurnalului Naţional, care l-a acuzat de colaborare cu Securitatea

"Cred că ţine de fiecare om în parte puţin. [...] noi suntem convinşi că printul nu va muri. Se vor mai închide multe reviste, e adevărat, dar jurnalismul adevărat şi publicaţiile de calitate vor supravieţui. Mi s-a părut vital să iau atitudine şi să deschid gura pentru că nimeni altcineva nu a făcut-o”, a declarat Marta Uşurelu, redactorul-şef al revistei Biz într-un interviu acordat IAA.ro. La începutul săptămânii trecute, cei 12 oameni care formează echipa revistei Biz au redactat, intervievat, fotografiat, editat, tehnoredactat, pregătit şi trimis în tipar prima tranşa a tirajului numărului 200 al revistei Biz în doar 2 zile. Proiectul face parte din campania "Susţine Printul!", demarată de revista Biz în urmă cu o lună.
Marta Uşurelu: "Mă deranjează să văd că oamenii care sunt lideri de opinie stau „pe burtă” şi nu spun nimic"

"Uneori presa primeşte date despre informaţii secrete şi le deconspiră, ceea ce poate fi de un real folos pentru terorişti. Acest fapt poate fi o sursă de tensiune între presă şi autorităţi şi am fost critici faţă de asemenea fapte, dar n-am condamnat şi n-am sancţionat asemenea deconspirări", a declarat la Oradea John Ashcroft, fostul procuror general al SUA din perioada 2000-2004. Ashcroft este cel care a coordonat ancheta privind atentatul de la World Trade Center din 2001, scrie Mediafax.
Fost procuror general american: În SUA n-am condamnat presa nici când a dezvăluit informaţii secrete

Marian Olaianos este unul dintre cei patru comentatori TVR care au mers în Africa de Sud şi au „povestit“ din tribune meciurile de la marele eveniment ce s-a încheiat aseară, scrie Adevărul. Comentatorul Marian Olaianos s-a arătat enervat de vuvuzele, dar impresionat de joc, de oameni şi de vedetele fotbalului mondial pe care a avut ocazia să le întâlnească. Marian Olaianos şi-a petrecut ultima lună pe tărâmuri africane, cu ochii pe cele mai puternice echipe din lume, dar a fost asurzit de sunetul vuvuzelelor. Reprezentantul TVR a avut zeci de ore de comentarii ale meciurilor de la Mondiale. Nu oricine poate ajunge să prezinte un eveniment de o asemenea amploare. Este foarte important backgroundul unui comentator. „În comentariul sportiv nu poţi să apari la 30 de ani fără ca de mic să fi respirat prin sport", explică el.
Campionatul Mondial, un maraton la microfon

Începând de astăzi, TVR vine cu seriale şi documentare noi care vor acoperi spaţiile orare alocate în ultima lună meciurilor din Campionatul Mondial de Fotbal, scrie Evenimentul Zilei. În încercarea de a păstra audienţa câştigată cu sportul rege, titlurile propuse de televiziunea publică caută să acopere o paletă cât mai mare de genuri. Seara, de la ora 21.10, debutează un nou serial poliţist, "Extravagantul Raines", o producţie din 2007 a NBC Universal Television, în regia lui Félix Enríquez Alcala.
Grila TVR, după Campionatul Mondial de fotbal

Pentru a menţine cifra de afaceri la nivelul de anul trecut, Cosmin Rădoi, managing director al agenţiei de publicitate Graffiti BBDO, mizează pe câştigarea de clienţi noi, pe servicii suplimentare oferite celor vechi şi pe online. Cosmin Rădoi e managerul de criză al Graffiti BBDO. A preluat conducerea agenţiei în iarna lui 2008, la câteva luni după ce criza a izbucnit la nivel mondial. Recrutat de la Draftfcb, a făcut cunoştinţă cu agenţia în pragul anului în care piaţa de publicitate a scăzut cu aproape 40%, scrie Wall-Street.ro.
Rădoi, Graffiti BBDO: Clienţii noi sunt soluţia ca să ieşim teferi din "Katrina"

E criză, oamenii şi-au redus consumul. Potenţialii clienţi sunt plecaţi în concediu. Sau economisesc pentru acest scop. Cum se descurcă oamenii din vânzări? Potrivit consultanţilor, pentru vânzători, vara este o perioadă activă. Chiar şi fără vânzări. “Dacă vorbim de vara 2010, atunci toate domeniile sunt afectate. Dacă vorbim de vară, în general, atunci avem de-a face cu o scădere pe anumite domenii de activitate, cum ar fi servicii, consultanţă, training, afectate de perioada concediilor, ceea ce face ca decizia de cumpărare să fie amânată până spre toamnă. Totuşi, pentru mulţi vânzători, vara reprezintă o perioadă foarte activă în care se construieşte campania de toamnă”, a spus, pentru Money.ro, Sorin Paun, partener al companiei de training Ascendis.
Cui vinzi când clientul e în concediu

Nicio ştire timp de o zi. Aşa au ales jurnaliştii italieni să protesteze, vineri, faţă de un proiect de lege promovat de guvernul lui Silvio Berlusconi, aşa-numita "Lege-căluş", notează HotNews.ro şi România liberă. Această lege restrictionează posibilitatea presei de a relata despre nereguli şi abuzuri ale oficialităţilor şi ridică obstacole aproape insurmontabile pentru procurorii care vor să intercepteze convorbirile telefonice.

Jonathan Miller, directorul diviziei digitale a News Corp, a declarat că grupul pe care îl reprezintă nu vrea să vândă reţeaua socială MySpace, scrie Wall-Street.ro, care citează presa internaţională. După ce în urmă cu câteva săptămâni s-a speculat faptul că gigantul media ar intenţiona să vândă reţeaua socială din cauza pierderilor, declaraţiile executivilor infirmă acest lucru.
News Corp nu vrea să vândă MySpace

Playboy se închide în Portugalia. Ediţia portugheză a revistei pentru bărbaţi Playboy trage obloanele, după ce a publicat pe copertă imaginea lui Iisus Hristos înconjurat de modele. Potrivit Daily Mail, acest pictorial a fost un tribut adus autorului "Evangheliei după Iisus Hristos" şi câştigătorului Nobelului pentru Literatură, Jose Saramago, scrie Evenimentul Zilei. Însă fondatorul revistei, Hugh Hafner, a fost revoltat de această asociere.
Playboy îşi retrage ediţia portugheză cu Iisus pe copertă

Autorităţile chineze au reînnoit licenţa de servicii pentru piaţa locală a Google, după ce compania americană s-a angajat să respecte regulile celei mai mari pieţe de Internet din lume, în funcţie de numărul de utilizatori, notează Mediafax, DailyBusiness.ro şi Evenimentul Zilei, care citează Bloomberg.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • paul S paul S
    Petrisor, uite-aici titlu bun:
    Retus in tus jucaus din arcus pentru Nus cel ghidus.

    Ce va uitati frate toti in gura unui rahat de bisnitar?
    S-a descurcat in niste vremuri speciale, a dat lovituri in niste vremuri speciale, s-a adaptat intotdeauna, dar a fost, este si va fi un nimic de doi lei.
    Un parlit de infractor care, avand bani la dispozitie, a cumparat securisti, ziaristi, politicieni, si alte caractere gen hurezeanu, indiferent de domeniu.
    El e un nimic, dar capata legitimitate datorita pet-urilor (animale de casa) pe care le tine in jur.
    Iar daca unii au vocatie de pet, asa e viata, asta e mersul lumii.
    Lingi mana, te guduri, nu stai in ploaie, ai parte de caldurica si ti se si arunca un pumn de Chappy sau Purina.
  • Petrişor Petrişor
    Mai mult aş vrea să aflu detalii despre trecutul ascuns al lui Traian Băsescu, e mai palpitant.

Trimite un comentariu

sus