Skip to main content

Prima TV reia Reporter Incognito cu Dan Cristian Turturică

 

România liberă va realiza la postul Prima TV emisiunea Reporter Incognito. Producţia va începe la 14 septembrie şi îl va avea ca prezentator pe Dan Cristian Turturică. Redactorul şef al României libere spune pentru paginademedia.ro în ce va consta formatul emisiunii. Un rol important îl vor avea cazurile de protecţie a consumatorilor. Reporter Incognito mai figurat în grila de programe a postului Prima TV la începutul anilor 2000. Era prezentată tot de Dan Cristian Turturică, pe atunci redactor şef al cotidianului Evenimentul zilei. Detalii în continuare:

Publicitate

Emisiunea va fi difuzată în fiecare marţi, de la ora 20.30. În ziua programului, subiectele de la Reporter Incognito vor apărea în România liberă, spune Dan Cristian Turturică, redactor şef al ziarului şi prezentator al emisiunii.

Turturică:

""Formatul va fi asemănător cu cel de acum câţiva ani: filmări cu camera ascunsă şi discuţii în studio cu reporterii care s-au ocupat de investigaţie. În plus faţă de emisiunea de atunci, vor fi şi discuţii în platou cu reprezentanţi ai autorităţilor despre cauzele şi implicaţiile subiectelor anchetate".

O altă noutate vine din tipul subiectelor:

"Dacă înainte mergeam mai mult pe zona de corupţie, acum ne vom concentra şi pe protecţia consumatorilor, pe experienţe negative, pe practici mai puţin corecte ale comercianţilor. Vom dezvolta această componentă de protecţia consumatorilor", spune Dan Cristian Turturică.

Reporter Incognito va avea opt ediţii, în perioada septembrie - noiembrie.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • sandman sandman
    Mai vinde Turturel asta articole furate de la colegi in SUA?
    SI clipeste atit de des... parca semnalizeaza ceva. Sau e un semn masonic? :P
  • alk alk
    Poate ne spune dom' Turturica cum a rupt redactia de la EvZ la indicatia lui Vintu Ovidiu.... Uite un subiect de emisiune :)
  • alina alina
    Componenta anuntata, protectia consumatorului este deja arvunita de evenimentul zilei. o copie jenanta. turturica, pazeste-te!
  • alin alin
    O urmaream. Una dintre putinele emisiuni adevarate de investigatie tv. Iar acum, pe criza asta, cred ca va avea subiecte din belsug.

Trimite un comentariu

sus