Skip to main content

2 septembrie: Udrea: Frunza este profesionist făcută şi va apărea pe eticheta multor produse

 

Elena Udrea, ministrul Turismului, se laudă cu brandul turistic de ţară, în ciuda scandalului iscat pe marginea frunzei utilizate ca logo de consorţiul spaniol THR-TNS, pentru care va achita 900.000 de euro, în condiţiile în care frunza poate fi achiziţionată de pe internet cu doar 250 de dolari, scrie Jurnalul Naţional. "Luna iulie a acestui an a marcat lansarea brandului turistic internaţional al României şi aş vrea să spun încă o dată că este pentru prima dată când România are un brand turistic naţional profesionist făcut, bazat pe studii şi cercetări la nivel naţional şi internaţional şi care plasează ţara noastră pe piaţa internaţională de turism pornind de la domeniile, sectoarele în care suntem azi competitivi", a spus Elena Udrea la reuniunea anuală a diplomaţilor români, potrivit Mediafax. Udrea a declarat într-un interviu pentru Mediafax că ministerul pe care îl conduce poate plăti consorţiul THR-TNS, deocamdată, doar pentru partea de cercetare aferentă brandului turistic, nu şi pentru cea de creaţie şi că în curând logo-ul va apărea pe etichetele multor produse. (Foto: EVZ)

Udrea: frunza este profesionistă

Brandul Traian Băsescu a trecut, în câţiva ani, de la a fi un brand autentic şi credibil la a fi un brand toxic, spune Aneta Bogdan, managing partner al agenţiei de branding Brandient, într-un text publicat pe pagina de Facebook a agenţiei. “Brandul Băsescu şi-a consumat în câţiva ani ciclul de viaţă (brand life cycle), traversând cu intensitate creşterea, maturitatea şi declinul, în condiţiile în care majoritatea brandurilor româneşti de personalităţi “dansează doar o vară”, spune şefa Brandient, citată de Wall-Street.ro.
Aneta Bogdan: Brandul Băsescu, un brand toxic

Intact Production, casa de productie a trustului cu acelasi nume, patronat de omul de afaceri Dan Voiculescu, a solicitat la Tribunalul Bucureşti introducerea procedurii de insolvenţă pentru 8 reţele de televiziune prin cablu şi satelit, scrie DailyBusiness.ro. Printre companiile ameninţate cu insolvenţa de Intact se numără Sat TV, Kat TV, Radex Telecom, Volio Communications, LMD Satelit. Primele termene de judecată au fost fixate în intervalul 17 noiembrie 2010 - 17 februarie 2011.
Voiculescu, pe urmele datornicilor: Intact cere insolvenţa a opt furnizori de servicii TV

Guvernul va modifica săptămâna viitoare normele de aplicare a OUG 58/2010 privind contribuţiile aferente drepturilor de autor, astfel încât angajatorul, nu cetăţeanul, va fi obligat să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile, a declarat ministrul mediului, Laszlo Borbely, scrie DailyBusiness, care citează Mediafax.
OUG 58 se modifică: Ministrul Mediului spune că angajatorul va depune contribuţiile aferente drepturilor de autor

Comisioanele încasate de agenţiile de relaţii publice pe proiecte punctuale au scăzut cu până la 40%, de la 2.500 euro în 2008, la 1.200 - 1.500 euro în prezent, a declarat pentru DailyBusiness.ro directorul general al agenţiei RANEvents, Andra Berindei. Cât priveşte 2010, Berindei are o viziune optimistă, fără scăderi ale pieţei de relaţii publice, în ciuda recesiunii care a scăzut considerabil comisioanele încasate de agenţii per proiect.
Şefa RANEvents: Comisioanele încasate pe proiecte de PR au scăzut cu până la 40%

Cotidianul american Washington Times va fi vândut pentru un dolar, alături de toate obligaţiile sale financiare, de către un grup afiliat Bisericii Unitariene către un alt grup aparţinând aceluiaşi cult, notează Mediafax, HotNews şi Evenimentul Zilei, care citează Media Week.

Unul dintre cele mai vechi şi mai influente ziare din Brazilia, Jornal do Brazil, a renunţat, începând de miercuri, la ediţia tipărită, fiind disponibil exclusiv online, scrie Mediafax. Jornal do Brazil este primul mare ziar din Brazilia care apare exclusiv online. Pentru a marca această iniţiativă, Jornal do Brazil, înfiinţat în 1891 la Rio de Janeiro, va publica un articol al preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, scris special pentru această ocazie.
Unul dintre cele mai vechi ziare din Brazilia renunţă la versiunea tipărită

Ioan Holender, fostul director al Operei din Viena, va realiza, din 19 septembrie, o emisiune la radiodifuzorul naţional austriac ORF, intitulată "Apropos Musik", difuzată pe postul de radio Ö1, informează Mediafax, care citează Austrian Times.
Ioan Holender va realiza o emisiune la radiodifuzorul naţional austriac ORF

Veniturile personale din ultimul an ale magnatului media Rupert Murdoch au scăzut la un nivel similar celor din 2003. Iar angajaţii BBC ameninţă cu greva, în semn de protest faţă de o serie de schimbări propuse pentru sistemul de pensii aplicat în companie, scrie HotNews pe scurt.
Pe scurt: Veniturile personale ale lui Rupert Murdoch - la nivelul lui 2003. Ameninţări cu greva la BBC

Financial Times derulează începând de astăzi o campanie de marketing îndreptată care mediul corporate, în jurul ideii că un abonament la ediţia online a FT reprezintă un instrument esenţial pentru business, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brandrepublic.com.
FT se promovează într-o nouă campanie ca "instrument esenţial pentru business "

Grupul francez de comunicare Havas a raportat un profit net de 49 milioane de euro în primul semestru din 2010, mai mare cu 22,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Brand Republic.
Profitul Havas a crescut cu 23% în primele şase luni, la 49 mil. euro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus