Skip to main content

7 septembrie: Lucian Mândruţă - de la “Pâine şi circ” la “Nimic important”

 

Lucian Mîndruţă prezintă şi realizează, începând de luni, de la ora 21.30, talk-show-ul Nimic Important, la postul Antena 2, notează Mediafax şi Evenimentul Zilei. Talk-show-ul Nimic Important va fi difuzat pe Antena 2 de luni până joi, de la ora 21.30.

Publicitate

"Emisiunea nu-şi propune să schimbe sau să educe gusturi, ci doar să dea, unui public uitat pe nedrept, un loc în care să-şi (re)găsească opiniile. Grila de selecţie a subiectelor este cea a românului modern şi urban, cel care munceşte de la 9 dimineaţa la 9 seara, care nu mai are încredere decât în el însuşi, însă e pregătit să râdă de tot ce-l enervează", se arată în comunicatul postului Antena 2.

Prin emisiunea Nimic Important, Lucian Mîndruţă revine pe micul ecran, după ce a prezentat un late-night show intitulat Pâine şi circ şi difuzat în grila de primăvară la postul Antena 1.

BRD l-a dat în judecată pe Mile Cărpenişan la cinci luni după ce acesta a murit. Banca a făcut o gafă macabră în încercarea de a-şi recupera 6.000 de euro luaţi cu împrumut de jurnalist, iar judecătorii au respins cererea băncii executorilor bancari. Magistraţii timişoreni au refuzat să-l execute silit pe jurnalist, scrie Adevărul. Ei au respins solicitarea de executare silită pe numele Mile Cărpenişan. „Mile Cărpenişan nu poate fi executat silit deoarece a decedat, iar banca trebuie să se îndrepte împotriva beneficiarilor dreptului de succesiune”, se arată în motivarea judecătoarei Magdalena Dietrich.
EXCLUSIV Mile Cărpenişan a câştigat de dincolo de moarte războiul cu recuperatorii de credite BRD

Maciej Bral, Vicepreşedinte şi Director General Disney Channel pentru Europa Centrală şi de Est povesteşte într-un interviu acordat Money.ro cum a reuşit postul pe care îl conduce să ţină 5 milioane de telespectatori în faţa televizorului la un singur show. “Conţinutul mesajelor din filmele difuzate este formula aleasă de noi, pentru a atrage audienţă pe plan local. Apoi al doilea pas este localizarea programelor. Folosim staruri locale care ne ajută să fim mai aproape de copii români şi le permite acestora din urmă să fie mai bine conectaţi la personajele noastre globale”, spune Bral.
Maciej Bral, Disney Channel: La Hannah Montana se uită cinci milioane de români

Ziarul Financiar oferă managerilor posibilitatea de a câştiga o bursă EMBA integrală, în valoare de 35.000 euro, la WU Executive Academy of the Vienna University of Economics and Business, cel mai bun program de EMBA din România, scrie Mediafax. Până pe 5 octombrie, cititorii care se abonează pe 12 luni la cotidianul de afaceri pot aplica la o bursă integrală oferită de Ziarul Financiar şi Vienna University.
Ziarul Financiar şi WU Executive Academy oferă o bursă integrală la un program EMBA din România

Philips încearcă să condimenteze demonstraţiile de produse şi intră pe teritoriul comediei cu un mini-serial, "Nigel şi Victoria", care va fi difuzat prin intermediul Youtube, scrie Brandrepublic.com. Un astfel de clip poate fi vizionat aici.
Philips îşi face reclamă printr-un mini-serial de comedie care va fi difuzat prin Youtube

Tabloidul britanic The Sun, editat de compania News International, şi-a lansat propriul parfum, numit Buzz, care va fi promovat prin postere parfumate pe străzile din apropierea celebrului magazin londonez Harrods. Parfumul a fost realizat în colaborare cu specialistul Roja Dove, care lucrează pentru Harrods, unde va fi vândut, începând de luni, la pretul de 70 de euro pentru o sticluţă de 50 ml, scrie DailyBusiness,ro, care citează Mediafax.
Tabloidul The Sun îşi lansează propriul parfum – Buzz

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • udi alan udi alan
    nu i luati lopatica lui lucica! lasati l sa si faca si el damblaua! simte si omu nevoia sa plece de acasa, sa aiba de unde veni acasa...
    poate ne explica un psiholog, unul din inflatia de psihologi de pe toate ecranele, cum sa intelegem un personaj care: sta un car de ani la stiri si peste noapte se scufunda intr un butoi cu apa, gadilandu se pe burta cu imberbul peter imre...
    dedublare? personalitate confuza, duplicitara, mulptipla sau LIPSA?!
    BUTAFORIE numele tau e lucica!(et comp.)
  • piticu disperat piticu disperat
    Mandrula acest Andrei Gheorghe al televiziunilor saracu tot isi cauta rostu fara rost. Nu stiu cum l-au tinut atat la stiri ca n-avea nici o legatura cu pupitru ala. A facut niste interviuri aiurea, a fugit pe camp cu amanta, a incercat emisiuni cu apa...Degeaba, n-are umor, n-are inteligenta, n-are spontaneitate, n-are nimic. Si nu e singuru din antene care pierde vremea p-acolo. Dar pe bani.
  • geo geo
    A 2 este un post cu audienta foarte scazuta...iar chestia asta seamana cu retrogadarea domnului Mandruta...asa ca sa nu va mirati daca inspre iarna veti citi despre inlaturarea productiei...
  • laurentiu laurentiu
    pai normal, a plecat Ciutacu la A3 si normal ca trebuia un alt show acolo. :)
  • Petrisor Petrisor
    Lucian Mandruta cu ultimele lui emisiuni "superbe" se duce la vale. neimportanta "nimic important"

Trimite un comentariu

sus