Skip to main content

EXCLUSIV: Dragoş Stanca iese din conducerea Realitatea Media şi îşi lansează propriile afaceri

 

Dragoş Ştanca, managerul F5, divizia online a grupului Realitatea Caţavencu, va renunţa la poziţia de membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media, dar rămâne consultant pentru zona de web.

Publicitate

Din informaţiile paginademedia.ro, Stanca îşi va lansa săptămâna viitoare propriile afaceri: o agenţie interactivă şi o companie de web development, care vor prelua parte din operaţiunile F5.

Contactat de paginademedia.ro, Dragoş Stanca a confirmat lansarea propriilor companii.

Ce se întâmplă cu F5?

Dragoş Stanca, pentru paginademedia.ro:

“Chiar dacă voi demara proiecte antreprenoriale nu voi abandona F5, sunt în discuţii cu colegii mei, cu noul management al grupului, pentru un nou model de business pentru acest proiect, probabil în afara Realitatea-Caţavencu.

În orice variantă, aşa cum am mai spus, îmi voi păstra calităţile oficiale în F5, inclusiv calitatea de administrator, până când situaţia companiei va fi clară, iar datoriile vor fi aduse la zi. Estimez că procesul de aşezare a noului model de business F5 va dura până în februarie-martie anul viitor”.

Proiectele lui Dragoş Stanca vor fi anunţate, cel mai probabil, la RoNewMedia, săptămâna viitoare.

Stanca:

“În ambele companii, nu este implicat nici Realitatea Caţavencu, nici alt grup media din România. Sunt startupuri finanţate în parteneriat cu finanţatori străini, în care sunt partener semnificativ, dar nu majoritar”.

Operaţiunile regiei F5 X Media trec la companiile lui Stanca

Dragoş Stanca renunţă (la următoarea Adunare Generală) la poziţia de membru în consiliul de administraţie al Realitatea Media.

El a precizat că rămâne în relatii apropiate de business cu grupul, pentru început în calitate de regie de vânzări exclusivă şi consultant pentru strategia generală şi dezvoltarea web a Realitatea Media.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dragos dragos
    Ha, ha, sobolanii parasesc corabia! (Intarzia comentariul asta, de aia mi-am permis sa il bag. Cer iertare aluia cu drepturi de autor:)
  • Sorin Sorin
    Golanasule, chiar daca pleci, sa nu uiti niciodata ca, oriunde vei merge, vei ramane prostul meu.
    Te sarut,
    Sorin
  • fost partener fost partener
    mai bine intreaba-l pe dl Stanca cand o sa isi plateasca datoriile. e greu sa faci treaba intr-o piata in care ai datorii in stanga si in dreapta...
  • BlogdeProst BlogdeProst
    Asta e din cauza ''scandalului'' cu Chirila...?
  • adrian adrian
    Un baiat teribil, gaunos, superficial, asta este Dragos Stanca. Mi-e rusine ca, uneori, e perceput ca portretizand tanara generatie a managerilor/antreprenorilor.
  • Cristian LUNGU Cristian LUNGU
    Multa bafta Dragos!
  • liviu liviu
    Bafta! O miscare indrazneata si evolutiv corecta- vei fi propriul stapan.

Trimite un comentariu

sus