Skip to main content

Oana Stancu: Am fost anunţaţi printr-un e-mail că a fost suspendată emisiunea

 

Nu ştim de ce a fost suspendată emisiunea”, spune Oana Stancu, într-un interviu acordat, în exclusitate, paginademedia.ro.

Publicitate

Fosta realizatoare a emisiunii Ora de foc spune că a primit un email “de 3 randuri şi jumătate”, care nu conţine nicio explicaţie.

“Nouă nu ni s-a reproşat niciodată nimic. Nici în legătură cu ratingul, nici profesional, nimic”, a subliniat Oana Stancu.

Cât priveşte informaţiile obţinute pe surse de paginademedia.ro, conform cărora Sebastian Ghiţă (managerul Realitatea TV - n.r) ar fi fost nemulţumit că cei doi realizatori ţineau legatura cu Sorin Ovidiu Vîntu, Oana Stancu spune:

“Nu pot să nu constat că această etichetă "oamenii lui Vantu" care au fost daţi afară de la RTV este aceeaşi pe care Traian Băsescu şi cei de la putere s-au străduit să o pună jurnaliştilor de la Realitatea”.

Interviul, pe larg:

Reporter paginademedia.ro: Când aţi fost anunţaţi că emisiunea iese de pe post?

Oana Stancu: "Ieri, la prânz. Aici este semnul major de întrebare. Pentru că, potrivit anunţului făcut în staţie de Sebastian, noi nu ar mai fi trebuit să intrăm în emisie chiar de ieri. Asta e de neînţeles într-o televiziune. Nu există o grilă nouă, nu există o emisiune pregătită pentru a înlocui Ora de foc. Asta i-au şi răspuns, în scris, cei care conduc editorial Realitatea. O alternativă se construieşte în timp.

În plus, nouă nu ni s-a reproşat niciodată nimic. Nici în legătură cu ratingul, nici profesional, nimic.

Mai mult, am fost rugaţi chiar de Sebastian când a preluat managementul Realităţii să promitem că ne asumăm acest interval orar (21.00 - 22.45) şi că nu facem nicio schimbare în grilă."

Mailul are 3 rânduri şi jumătate şi nu conţine explicaţia

Totuşi, cum v-au motivat scoaterea emisiunii?

"Nu există argument. Mailul are 3 rânduri şi jumătate şi nu conţine explicaţia."

Deci aţi fost anunţaţi de Sebastian Ghiţă prin mail?

"Da, decizia îi aparţine. A comunicat că a "oprit prezenţa Oanei Stancu şi a lui Adrian Ursu" la Ora de foc şi, dacă ceilalţi consideră că e ok să se facă emisiunea din acea seară, să "fim deschişi". Atât. O discuţie între noi şi el a existat, una foarte interesantă în care din nou Sebastian nu a avut nimic profesional a ne reproşa."

Dar managementul editorial v-a spus ceva?

"Nu."

Din informaţiile paginademedia.ro, Sebastian Ghiţă ar fi fost nemulţumit că voi ţineaţi legătura cu Sorin Ovidiu Vîntu. Cum comentezi?

"Constat şi la voi şi în Evenimentul Zilei aceeaşi porcărie scursă pe surse. Eu nu ştiu dacă Sebastian Ghiţă este , direct sau indirect, în spatele ei.

Dar dacă el a făcut asta atunci ar fi egal cu a-ţi spune eu acum, tot pe surse, că Sebastian era presat de putere, de controale ANAF, că se plângea că a fost discutat cazul lui în CSAT şi că dl. Băsescu le-a reproşat amicilor lui Sebastian din arcul puterii că nu au pus Realitatea cu botul pe labe aşa cum au promis, astfel încât managerul Realităţii a cedat şi a predat televiziunea puterii făcând primul pas: înlăturarea celor doi incomozi de la Ora de foc.

Cei care, cu câteva zile în urmă, l-au "şifonat" pe dl. Blejnar, preşedintele ANAF, făcându-l să mărturisească implicări suspecte în cazul Baaklini, cei care au supărat-o pe doamna Udrea cu dosarul ALRO, aducând o serie de documente importante din dosar etc.

Nu pot să nu constat că această etichetă "oamenii lui Vantu" care au fost daţi afară de la RTV este aceeaşi pe care Traian Băsescu şi cei de la putere s-au străduit să o pună jurnaliştilor de la Realitatea."

"Repet, nu ştiu dacă Sebastian este în spatele acestei porcării care v-a fost livrată. Dar hai să lămurim fondul, relaţia cu Vîntu. Problemele lui Vîntu cu justiţia sunt ale lui Vîntu. Să şi le rezolve. Să-l bage în puşcarie dacă va fi găsit vinovat.

Eu cu Vîntu am vorbit în ultimele luni de maximum două ori. Însă îţi spun cu toată fermitatea un lucru: dacă Vîntu m-ar fi sunat în fiecare zi, i-aş fi răspuns în fiecare zi. Din politeţe, din considerentul ca este actionarul majoritar al statiei, dar mai ales pentru ca nu m-a determinat niciodata sa nu-i raspund la telefon.

În doi ani şi ceva de Realitatea, Vîntu nu m-a rugat nimic

În doi ani si ceva de Realitatea, Vîntu nu m-a rugat nimic, nu mi-a impus nimic, nu mi-a spus niciodata "stii, am si eu un prieten de care sa nu te iei". Sa spuna oamenii grei care au avut de-a face cu Realitatea - CTP, Hurezeanu, Nistorescu, Dinescu, Stelian Tănase - le-a dat vreodata Vîntu vreun ordin?

Vîntu e un tip care vorbeste mult, isi da cu parerea despre tot, dar cand l-ai trimis la plimbare, se duce. Depinde de tine ce relatie impui cu el.

Totuşi, este ciudat că nu vi s-a dat un motiv pentru care au scos emisiunea de pe post.

"Tocmai. Ce raţiuni ai să scoţi brusc de pe post, în mijlocul săptămânii, principala emisiune a staţiei?"

Şi n-aţi primit niciun răspuns nici din partea managementului editorial?

"În lumea noastră, a televiziunii, nu cred că se practică nici chibzuinţa, nici respectul faţă de cei cu care ai ţinut prime-time-ul. Azi eşti, mâine nu mai eşti. Asta ştiu de când am intrat în televiziune. Nu cred că Sebastian s-a gândit îndelung la acesta decizie şi la consecinţele ei asupra imaginii noastre, a carierei, la speculaţiile care se pot face...

Nu ştiu, repet, nici dacă el a lansat povestea asta cu Vîntu pentru că atunci îi era mă gândesc, foarte simplu, să solicite listingurile telefonice sau să explice public de ce este împiedicat el ca manager să facă performanţă cu emisiunea Ora de foc în grilă. Din câte mi-aduc aminte, atunci când l-am avut pe Vîntu în direct, tocmai că am fost lăudaţi pentru cât de profesionişti am fost. Şi cât de fireşti, vezi "spa-ul din Paris"?

La cum s-a conturat "pe surse" la voi şi în Evenimentul Zilei povestea asta cu schimbarea mea şi a lui Ursu, pare un exerciţiu de imagine al lui Sebastian, un război personal Ghiţă - Vîntu sau mai rău, rezolvarea unor interese personale. Interesul televiziunii nu cred că a fost tranşat într-o marţi la prânz, brusc."

N-am înţeles dacă suntem "daţi afară" sau a fost suspendată emisiunea

Ce veţi face în continuare, veţi plecă? Vi s-a propus să faceţi altă emisiune?

"Deocamdată n-am înţeles dacă suntem "daţi afară" ,aşa cum scrie EVz, sau a fost suspendată emisiunea. Nu ştiu să-ţi răspund acum ce voi face. Ieri am fost ocupaţi să ne facem emisiunea, azi am vrut doar să lămuresc această poveste "pe surse" ajunsă la voi şi la Evz.

Mai departe, vom vedea. Am 13 ani de meserie în spate şi confortul că am făcut bine ce am făcut. Sunt mândră de ce a însemnat Ora de foc, iar din punct de vedere al ratingului am asigurat onorabil acest tronson orar, în condiţiile în care concurenţa noastră este acolo de şase ani. Altfel, staţia ne-ar fi zburat demult."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adela adela
    Si uite asa puterea ii elimina pe ultimii jurnalisti corecti de la Realitatea.Nu ma mai uit la Realitatea de ceva timp, de cand au devenit puternic basisti, dar la Oana ma uitam cu drag si chiar o admiram pentru curajul si profesionalismul ei.Pacat, acum la REalitatea au ramas portocalii Dragotescu, Striblea, Pora, Zeicescu, Sincai si ceilalti.Vad ca a disparut si emisiunea lui Dinescu cu Tanase. Sper sa reziste Antena 3, ca altfel ne intoarcem la televiziunea unica
    Cei care au comentat atat de mizerabil, sper sa fie doar postacii portocalii, pentru ceilalti exista telecomanda.
  • angela angela
    Vezi, daca esti platita pe drepturi de autor, esti data afara printr-un e-mail fara niciun fel de motivatie, nu poti contesta decizia, nu beneficiezi de ajutor de somaj, nu-i poti da in judecata, etc. Avantaj: platesti mai putine taxe. Dezavantaj: esti “dat afara” cand vrea dl. Ghita.

    Dar, cum esti un profesionist adevarat, cu 13 ani de meserie, poti sa creezi pentru altcineva, ca presa romaneasca recunoaste si apreciaza jurnalistii de exceptie.

    Sau poti sa te “angajezi” la stat. Acolo este super: nu te poate da afara (asa de usor), iti platesc cateva salarii compensatorii (multe daca sti cum sa negociezi), ai ajutor de somaj, ii dai in judecata si precis castigi si te reangajeaza. Numai avantaje!
  • octavian octavian
    ghita a finantat congresul psd-ului cand a iesit ponta presedinte. ponta prieten bun cu ghita. ghita abonat la banii statului de multa vreme (vezi ce se intmpla in prahova pe partea de it in institutiile statului) asa ca...
  • angela angela
    Vezi, daca esti platita pe drepturi de autor, esti data afara printr-un e-mail fara niciun fel de motivatie, nu poti contesta decizia, nu beneficiezi de ajutor de somaj, nu-i poti da in judecata, etc. Avantaj: platesti mai putine taxe. Dezavantaj: esti "dat afara" cand vrea dl. Ghita.
    Dar, cum esti un profesionist adevarat, cu 13 ani de meserie, poti sa creezi pentru altcineva, ca presa romaneasca recunoaste si apreciaza jurnalistii de exceptie.
    Sau poti sa te "angajezi" la stat. Acolo este super: nu te poate da afara (asa de usor), iti platesc cateva salarii compensatorii (multe daca sti cum sa negociezi), ai ajutor de somaj, ii dai in judecata si precis castigi si te reangajaza. Numai avantaje!
  • ELENA ELENA
    Mai draguta, esti penibila, vezi sa nu ramai marcata pe viata de obsesia Basescu, ti-a spalat creierul Vantu al tau.
  • radu radu
    Sper sa va vad in alta emisiune, la fel de interesanta si profesionista. Bafta multa, amandurora!
  • Viorel Viorel
    Cred că cei doi ziarişti au deranjat Puterea foarte mult. Observ că a început vânătoarea de vrăjitoare şi "cine nu e cu noi, Portocalii, este împotriva noastră şi trebuie eliminaţi. De la Autoritarism la Dictatură mai este doar un mic pas. Se anunţă vremuri sumbre! Perioada Ceauşescu va fi o palidă amintire. Se pare că Puterea a cucerit RTV în acestă bătălie crâncenă de sugrumare a presei libere. Deocamdată Antena 3 rezistă. Sper să nu ajungem iar la re-înfinţarea Radio Europa Liberă :(((
  • Răzvan Necşulescu Răzvan Necşulescu
    Oana Stancu e o fata de nota 10. Am fost colegi la SSJ. Multă baftă şi numai bine îi doresc!
  • Aurel Aurel
    Fatuca(vorba lui Cristoiu)asta chiar se crede mare scula de realizator si ne povesteste cum ca ea are 13 ani de "meserie" ! Se pun oare si anii aia de frecat menta pe tusa la Felix ?! Ce mare meserie a facut de aproape 2 ani la Realitatea ? Ala a fost talk-show ? A fost un fel de mahala, de tzatzism de cea mai joasa spetza, la care aduni numai oamnei dintr-o singura parte a baricadei si apoi toti in cor se apuca sa toace marunt pe cineva care nu e prezent in emisiune si caruia nici macar o replica telefonica de cateva minute nu-i este permisa ! O tzarancutza tupeista si obraznica a incercat sa para altceva decat este cu adevarat.
  • Gheorghe Gheorghe
    Mint si Ursu si Stancu. Vantu le dadea telefon in fiecare seara si mai ales in campanie electorala sa-l toace pe basescu. Daca Ghita vrea sa fie credibil, a facut ce a facut bine.
  • Cosmin Cosmin
    Să dai afară un jurnalist pentru că nu se lasă făcut preş( a la Moraru) de cei de la putere ? Păi nu e dictatură ? Ba da, da' are voie, zic neuronii portocalii, cei doi la tot guvernul şi partidul la un loc...
  • mihai mihai
    eu cred ca are legautura cu faptul ca s-au legat obraznic se seful ANAF-ului.Am vazute acea emisiune si am simtit ca astia nu mai au multe la Realitatea
  • popa popa
    lasa prietene, tu poti sa te uiti la nasul sau pe tvr1. e adevarat ca aia erau cam isterici, dar nu se poate sa scoti o emisiune doar ptr ca e impotriva ciumei portocalii. e jignitor ptr cei care credeau in libertatea de exprimare, chiar si comandata de vantu. sincer iti spun, prefer sa comade vantu sau voiculescu decat basescu.
  • MarilenuL MarilenuL
    Mare caracter, mare jurnalista.
    Asa-i cu slugile, le dai afara cu un email, nu merita mai mult.
  • sorin sorin
    Asa e la patron, te da afara cand vrea muschii lui nu e ca la bugetarii pt care tipai tu toata ziua care nu pot fi concediati

    Hai da vina pe Basescu, hai ca poti

Trimite un comentariu

sus