Skip to main content

2 martie: Dana Războiu va prezenta ştirile de weekend la Realitatea TV

 

​Dana Razboiu a bătut palma cu Realitatea TV unde va prezenta ştirile de weekend. Potrivit directorului editorial al postului de ştiri, Cătălin Popa, primul jurnal prezentat de Dana Războiu va fi difuzat în cursul lunii martie, imediat ce prezentatoarea se va acomoda cu schimbarea platoului şi a formatului jurnalului, scrie Adevărul.

Publicitate

Venirea prezentatoarei la Realitatea TV a fost anunţată în exclusivitate de paginademedia.ro aici.

"De luni de zile mă gândesc cum să fac să revin în televiziune fără să îmi neglijez cei doi copii. Cel mare este clasa a doua şi trebuie să îmi fac timp pentru lecţiile de la şcoală, iar cel mic are un an şi jumătate şi are mereu nevoie de mine. N-am gasit o soluţie mai bună decât aceasta a ştirilor de weekend", a declarat Dana Războiu pentru adevarul.ro.
EXCLUSIV Dana Războiu va prezenta ştirile de weekend la Realitatea TV

Societatea Antena TV Group SA (fosta SC TV Antena 1 SA) a solicitat Tribunalului Bucureşti, în 1 martie, deschiderea procedurii insolvenţei, în cazul societăţii RCS & RDS SA, scrie Jurnalul Naţional care citează date publicate pe site-ul Tribunalului Bucureşti (TB). Obiectul cauzei dosarului este "procedura insolvenţei - societăţi pe acţiuni", iar materia juridică - "faliment". Termen de judecată stabilit de Tribunalul Bucureşti este 17 mai 2011. Potrivit unor surse, Antena TV Group are de recuperat de la RCS & RDS o creanţă de 2,1 milioane lei, inclusiv TVA, scrie Mediafax. Suma reprezintă banii pe care RCS&RDS ar fi trebuit să îi plătească Antena TV Group pentru retransmisia televiziunilor Antena 3 şi Euforia TV în perioada ianuarie - iunie 2010.
Antena TV Group a cerut falimentul companiei RCS&RDS

Agenţia de relaţii publice Lowe PR devine GolinHarris Bucureşti, în urma afilierii la reţeaua internaţională GolinHarris, parte - ca şi Lowe - din grupul global de comunicare Interpublic, notează HotNews, Financiarul, Wall-Street.ro, DailyBusiness.ro şi IAA.ro. GolinHarris Bucureşti este primul birou pe care compania americană îl are, sub propriul nume, în Europa de Est şi urmează să fie folosit pentru viitoarea extindere a activităţilor companiei pe pieţele din regiune, după cum au spus, într-un eveniment organizat marţi, reprezentanţii agenţiei locale şi ai GolinHarris Worldwide.

Contractul de afiliere a fost semnat la sfârşitul anului trecut. Agenţia GolinHarris Bucureşti va fi condusă în continuare de Hortensia Năstase, managing partner, şi va fi coordonată regional de biroul din Londra al GolinHarris. După cum au spus, marţi, reprezentanţii agenţiei româneşti, GolinHarris va fi reprezentată în acţionariatul GolinHarris Bucureşti prin intermediul unui vehicul de investiţii al Interpublic, ce deţine 20% din fiecare dintre firmele ce formează grupul local Lowe, restul de 80% aparţinând partenerilor locali.

CNA a amendat Antena 3 cu 10.000 lei, pentru emisiunea "100 de minute" şi 7 ştiri în care a fost prezentată "informaţia eronată" conform căreia Elena Udrea a cerut controlul de la CJ Argeş, care a dus la arestarea lui Constantin Nicolescu, postul neasigurând astfel informarea corectă a publicului, scrie Mediafax. Membrii CNA au mai decis ieri sa amendeze postul de televiziune Realitatea TV cu 20.000 de lei, pentru incalcarea unor prevederi ale legislatiei audiovizuale privind dreptul la propria imagine, dupa ce au analizat aspecte semnalate intr-o sesizare a Comisiei pentru cultura a Camerei Deputatilor referitoare la emisiunea "Bursa pariurilor", scrie HotNews, care citează Agerpres. În şedinţa de ieri s-a mai decis şi amendarea postului de televiziune 10 TV, cu 10.000 de lei, pentru nerespectari ale legislatiei audiovizuale privind dreptul la propria imagine în emisiunea 'Naşul' din 16 februarie, după ce au analizat aspecte dintr-o sesizare venită de la Dan Radu Ruşanu, chestor al Senatului, informează Agerpres.

Preşedintele TVR, Alexandru Lăzescu, a fost audiat ieri în Comisia de cultură a Senatului în legătură cu modul în care a fost reflectată de televiziunea publică, acum patru luni, înmormântarea fostului senator şi poetului Adrian Păunescu. Contestată a fost emisiunea "Ultima ediţie” şi atitudinea avută de invitatul Andrei Cornea. În cadrul discuţiilor, senatorii PSD au acuzat TVR de "linşaj mediatic” şi "masacru comandat” împotriva lui Adrian Păunescu, notează Jurnalul Naţional şi România liberă. În faţa senatorilor, şeful TVR a admis că "a fost o eroare” prezentarea respectivelor opinii în chiar ziua înmormântării lui Adrian Păunescu, deşi a apreciat că moderatorul a avut accente critice faţă de Andrei Cornea. "Eu personal, cred că în ziua înmormântării a fost o eroare, deci am spus că eu personal nu aş fi... în ceea ce priveşte momentul în sine aş fi lăsat discuţia asta să curgă undeva după momentul înmormântării, deci vorbeam de oportunitate", a admis Lăzescu. Comisia de cultură nu a luat nicio decizie în acest caz, preşedintele acestui for, Sergiu Nicolaescu, menţionând că este vorba doar de o discuţie.

Publicis România a câştigat contul de comunicare ale brandului Winston pentru 2011, în urma unei licitaţii organizate în decembrie, notează Financiarul, HotNews şi DailyBusiness, care citează un comunicat al agenţiei. Japan Tobacco International (JTI) a ales Publicis pentru dezvoltarea şi implementarea tuturor activităţilor de comunicare pentru acest brand. Winston s-a aflat, până acum, în portofoliul TBWA.

Răzvan şi Dani, moderatorii de la "Neatza", Antena 1, se pregătesc pentru o primi în echipa lor o nouă vecină, scrie Evenimentul Zilei. Peste 1.000 de fete s-au înscris la concursul de asistentă, însă doar zece au fost alese de către cei doi matinali pentru a fi potenţiale vecine. Astăzi, patru dintre ele au intrat în finală (Adriana, Roxana, Simona şi Irina), iar de mâine, acestea vor fi supuse altor teste pentru ca echipa să-şi dea seama care dintre ele este cea mai potrivită pentru postul de asistentă.
Patru finaliste pentru rolul de vecină a lui Răzvan şi a lui Dani

Grupul Centrade Saatchi&Saatchi a finalizat anul trecut cu o cifră de afa­ceri în creştere cu 10% comparativ cu nivelul din 2009, pentru anul în curs fiind estimat un avans de 5%-10% al acestui indicator financiar, potrivit lui Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi­&­Saatchi. „Datele financiare pentru anul 2010 nu au fost auditate, rezultatele finale urmând să fie disponibile la sfârşitul primului semestru. Potrivit estimărilor noastre, la nivel de grup vom avea o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 10% datorată activităţii susţinute de atragere de new business”, spune Radu Florescu. Acesta anunţă că Zenith a fost şi în 2010 cea mai profiA­tabila companie din grupul Centrade Saatchi&Saatchi, scrie Financiarul.
Centrade Saatchi&Saatchi: în 2011 creştere de 5%-10% a afacerilor

Evensys organizează, la mijlocul acestei luni, o noua ediţie a PR Forum, conferinţă dedicată comunicării corporative şi relaţiilor publice, scrie HotNews.ro. Potrivit unui comunicat de presă, printre vorbitori la evenimentul ce va avea loc la hotelul Marriott, în perioada 15-16 martie, se vor număra Richard Houghton, partener al agenţiei britanice Carrot Communications şi Stephen Davies, consultant al agenţiei 3W PR.
Pe scurt: O nouă ediţie PR Forum. Schimbări la Realitatea FM

Canalul media utilizat cu cea mai mare frecvenţă de către români este televiziunea, 85% dintre aceştia declarând că se uită la televizor în fiecare zi sau aproape în fiecare zi, notează Mediafax şi Adevărul, care citează studiul Eurobarometru, care arată că un procent similar se înregistrează şi în ansamblul Uniunii Europene. Celelalte mijloace de comunicare sunt însă mai puţin utilizate decât în Uniunea Europeană, potrivit studiului. Astfel, 32% dintre români spun că ascultă zilnic radioul, 16% citesc presa scrisă, iar 30% utilizează internetul, mai puţin cu 24, 16 şi respectiv 15 procente decât media europeană.

Portalul Yahoo.ro se va lansa în data de 9 martie, scrie Money.ro, c are citează blogul lui Cristian Dorombach (piticu.ro). Yahoo.ro este deocamdată în teste tehnice, iar utilizatorii care intră pe această adresă sunt direcţionaţi către Yahoo UK. Site-ul va conţine, aşa cum ne aşteptam, serviciile Yahoo!, dar şi o sinteză a celor mai importante ştiri din mass-media românească, scrie Dorombach. Prima pagină a portalului Yahoo.com a fost vizitată de peste 5,5 milioane de utilizatori din România în luna ianuarie, potrivit oficialilor Mediacafe, regia care vinde publicitate online în reţeaua Yahoo România.
Yahoo.ro se lansează pe 9 martie

Gigantul reţelelor de socializare Facebook va avea, anul acesta, la nivel global încasări de 4 miliarde de dolari din publicitate, dintr-un total de aproximativ 6 miliarde de dolari, scrie Financiarul, care citează cel mai recent studiu al eMarketer. Potrivit eMarketer, anul trecut Facebook a totalizat venituri din publicitate în valoare de 1,86 miliarde de dolari la nivel global, o creştere de 151% faţă de 2009. Călin Rotăruş, Managing Director ARBOin­teractiv, consideră că platformele de reţele sociale prezente în România au adunat 5%-10% din cele 20 de milioane de euro la cât estimează volumul publicităţii online în 2010. Pentru anul acesta, Rotăruş apreciază că reţelele sociale ar putea avea venituri de peste 3 milioane de euro. Călin Fusu, proprietarul portalului Neogen, una dintre reţelele sociale autohtone, estimează venituri de 3-4 milioane de euro pentru reţelele sociale.
Veniturile din publicitate ale reţelelor sociale: +71,6% faţă de 2010, până la 6 mld. USD

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti va găzdui, pe 4 martie, conferinţa Digital Bridges, „Trecând graniţa: Emergenţa unei societăţi civile prin noile media”, scrie Evenimentul Zilei. Evenimentul va ajuta studenţii participanţi în proiect să-şi îmbunătăţească perspectiva asupra noilor forme de jurnalism şi impactul lor asupra societăţilor europene şi turceşti. Proiectul Digital Bridges este fondat de Proiectul European şi este implementat în cadrul unei activităţi mai largi, programul Turco-European Cultural Bridges.
Cum renaşte societatea civilă prin noile media

Luna aceasta, Turner Classic Movies dă startul, pentru al doilea an consecutiv, unui concurs al cărui premiu este o invitaţie pentru două persoane la TCM Classic Film Festival de la Hollywood, inclusiv la petrecerile de gală de pe 1 mai, scrie Evenimentul Zilei. Concursul se desfăşoară în perioada 1-15 martie, iar cei interesaţi vor fi supuşi unui test de două întrebări pe site-ul postului.

More than Pub are doi noi Project Manageri, Andrei Mocanu, specialist HTML, şi Corina Stamate, specialist PR, notează Financiarul şi Wall-Street.ro. Andrei Mocanu are o experienţă de şapte ani în realizarea de website-uri, dintre care patru ani în funcţii de management. Corina Stamate are experienţă de cinci ani în publicitate şi marketing şi patru ani ca Account, lucrând pentru clienţi din domenii precum retail, pharma, imobiliare şi cosmetice.

Aproximativ 37,6 milioane de americani au vizionat gala premiilor Oscar, care a avut loc duminică seară la Los Angeles, audienţa înregistrată de postul ABC, care a transmis ceremonia, fiind în scădere cu 10% faţă de anul trecut, scrie Mediafax. Aceasta a fost una dintre cele mai mici audienţe înregistrate de emisiune în ultimii 10 ani. Anul trecut, când superproducţia Avatar a făcut parte dintre filmele nominalizate, ceremonia a fost vizionată de 41,7 milioane de telespectatori.
Audienţa înregistrată de gala Oscar, în scădere cu 10% faţă de anul trecut

Revista Cosmopolitan, editată de publisher-ul Hearst Magazines, s-a lansat în Armenia, în contextul extinderii brand-ului în ţările din Orientul Mijlociu, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brand Republic. Cosmopolitan Armenia va avea un tiraj iniţial de 5.000 de exemplare.
Cosmopolitan continuă extinderea în Orientul Mijlociu: a lansat ediţia pentru Armenia

S-a dat startul competiţiei anuale a bloggerilor, RoBlogFest 2011. Ajuns la a şasea ediţie, RoBlogFest este singura competiţie naţională care premiază excelenta din blogosfera: popularitatea, profesionalismul şi modul de folosire a mediului din jurul unui blog. La ediţia din acest an va fi inaugurată secţiunea Blog Auto, în categoria Personal & Infotainment. În plus, ca urmare a exploziei fenomenului Social Media şi Facebook, au fost făcute schimbări şi în cadrul categoriei Comunicare & Social Media a€“ astfel, la RoBlogFest 2011 vor fi acordate premii pentru Cea mai bună pagină de Facebook” şi Cea mai bună aplicaţie de Facebook” raportat la companiile şi brandurile prezente pe piaţa din România.
S-a dat startul competiţiei anuale a bloggerilor, RoBlogFest 2011

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus