Skip to main content

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, arestaţi preventiv pentru 29 de zile

 

Publicitate

ACTUALIZARE: "Atunci când am ajuns la tribunal, mandatele erau deja scrise", a spus Vîntu, el edăugâd că are "o surpriză" pentru preşedinetele Traian Băsescu pe care o va prezenta luni, relatează Mediafax.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar vor fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a admis astăzi recursul procurorilor faţă de decizia de cercetare a lor în libertate, pentru şantajarea managerului Realitatea TV - Sebastian Ghiţă, scrie Mediafax.

Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă. Astfel, cei doi vor fi încarceraţi la Direcţia Cercetări Penale.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost reţinuţi, pe 21 aprilie, pentru şantaj de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru că a pretins lui Sebastian Ghiţă 150.000 de euro lunar, acţiunea survenind unei plângeri din 4 aprilie a managerului Realitatea Media.

Lui Ghiţă i s-au cerut 200.000 de euro, însă managerul Realitatea a spus că dă doar 150.000 de euro.

"Acest puşti, Ghiţă, este o unealtă a Serviciilor. Luni i-am pregătit şi eu o surpriză domnului Traian Băsescu", a mai spus Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit HotNews.

Sursa foto: Liviu Adăscăliţei, Mediafax Foto

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihnea Mihnea
    Constat ca tupeul Vantului este fara limite. Urla cat il tin bojocii ca-i o inscenare politica ! Oare FNI-ul este tot o inscenare politica sau o realitate ???!!!! Acest mafiot este genul de tupeist pe care-l prinzi cu dansa-ntransa si iti spune cu maxima aroganta ca nu-i adevarat , ca esti chior si ca de fapt era doar degetul.
  • Petrisor Petrisor
    Frate, ce rai sunt judecatorii astia, trebuia sa-l lase macar sa urmareasca nunta regala a printului William
  • Mihai Mihai
    Se strange latul pentru Vantu!Il asteptam si pe Felix!

Trimite un comentariu

sus