O descoperire parcă din alta lume, scrie Cătălin Tolontan: Comitetul Director al TVR din 20 aprilie 2011 a aprobat două recompense acordate Marinei Almăşan din contractele de sponsorizare pe care realizatoarea le-a adus pentru “Programul de Revelion” şi pentru emisiunea “Ne vedem la TVR de 1 decembrie”.
"În nici o redacţie de televiziune sau de ziar nu se admite un astfel de contract dintr-un motiv simplu: jurnaliştii sunt plătiţi ca să aducă ştiri, nu publicitate, finanţare sau sponsorizare", notează jurnalistul.
Cătălin Tolontan publică documentele care atestă recompensarea Marinei Almăşan.
Tolontan: "Practica de la TVR era întâlnită, dar nici măcar atunci peste tot, la începutul anilor ’90 în România, dar ea este interzisă explicit în străinătate şi, de cel puţin un deceniu, inclusiv în ţară".
Contactaţi, şefii TVR care au aprobat premierea fac trimitere la Regulamentul de Sponsorizare, neînţelegând care este problema. Valabil de un deceniu, Regulamentul prevede că orice angajat al televiziunii publice care aduce sponsorizări pentru emisiuni să primească un procent din aceşti bani, scrie jurnalistul.
Materialul integral, pe Tolo.ro.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Mi-e scirba de astfel de oameni,una zic si alta fac!