Skip to main content

CLIENŢII CRIZEI: Presa scrisă, năpădită de hemoroizi şi fisuri anale

 

Criza a dat peste cap piaţa de publicitate. În topurile clienţilor de publicitate, după numărul de reclame, se distinge o categorie aparte.

Publicitate

În momentul în care presa trece şi printr-o acută criză de imagine (nu numai economică) cele mai multe reclame au venit din partea unor clinici care rezolvă problemele legate de hemoroizi, fisuri anale şi disfuncţii sexuale.

Pe prima jumătate a acestui an, primul advertiser după numărul de apariţii publicitare este centrul medical On Clinic LTD cu peste 1600 de reclame, potrivit unui raport Alfa Cont realizat pentru paginademedia.ro.

Detalii despre raport, în continuare:

Tot din categoria clinicilor care tratează fisuri anale, Laurus Medical Clinics a plătit, în primele şase luni din 2011, apariţia a circa 1300 de anunţuri. Astfel s-a clasat pe locul trei în topul advertiserilor după numărul de reclame difuzate în presa tipărită.

Anunţurile publicitare ale acestor clinici sunt numeroase, dar sunt de dimensiuni reduse, în comparaţie cu marii clienţi. După suprafaţa ocupată de reclame, clinicile nu sunt chiar pe primele locuri, dar sunt în top 20.

Clinicile pentru hemoroizi, primele şi anul trecut

Prezenţa agresivă a acestor tipuri de reclame în paginile ziarelor nu este un fenomen izolat. Şi în primul semestru din 2010, topul advertiserilor după numărul de reclame era condus tot de On Clinic LTD, cu 1788 de anunţuri publicitare. Iar în primii 10 advertiseri se mai găseau Proctomed Clinics (1200) şi Laurus Medical Clinics (719), alte două clinici cu acelaşi specific.

Cum arată situaţia în prima jumătate a acestui an?

  • În afară de cele două clinici care tratează hemoroizii şi fisurile anale, peste 1000 de apariţii au mai înregistrat Orange (1280 de apariţii) şi Fondul Social European (1423).
  • Nici statul nu a stat prost la capitolul investiţii în presa scrisă. În prima parte a acestui an, apariţii publicitare frecvente au mai avut Agenţiile de protecţia mediului şi Ministerul Turismului. Astfel, numai în prima jumătate a acestui an Agenţiile de protecţia mediului din Tulcea, Constanţa şi Timişoara cumulează circa 2.100 de reclame în paginile ziarelor.
  • Cât priveşte Ministerul condus de Elena Udrea, acesta a investit bani în aproape 900 de reclame şi asta doar în perioada ianuarie -iunie.

Clienţii de publicitate în presa scrisă, după numărul de apariţii

Advertiser ian-iun 2010 Nr. Reclame in ziare Advertiser -ian- iun 2011 Nr. Reclame in ziare
On Clinic LTD 1788 On Clinic LTD 1678
Proctomed Clinics 1200 Fondul Social European 1423
Electrica 1160 Laurus Medical Clinics 1281
Orange 1036 Orange 1280
R.A.L.P.S 786 Ministerul Dezvoltarii Regional si Turismului 898
Laurus Medical Clinics 719 Electrica 874
Vodafone 663 Agentia de Protectia Mediului Timisoara 795
Inita 577 Vodafone 769
OTP Group 559 R.A.L.P.S 764
Unilever 545 Agentia de Protectia Mediului Tulcea 685
Banca Romana pentru Dezvoltare 538 Agentia de Protectia Mediului Constanta 605
UPC 535 Inita 541
Cosmote 508 Romstal 532
Procter & Gamble 495 Editura Litera Intl 515
Centrul de formare FEG 494 BCR (Banca Comerciala Romana) 480
Agentia de Protectia Mediului Constanta 478 El Comandante 462
Petrom 475 Banca Romana pentru Dezvoltare 449
Carrefour 431 OTP Group 446
Grupul Boromir 420 Procter & Gamble 440

Sursa: Alfa Cont

În top 20 şi după suprafaţa ocupată

Clinicile care tratează problemele intime sunt în top şi după suprafaţa ocupată de reclame. Nu sunt pe primele poziţii, dar sunt în top 20.

Cele mai mari suprafeţe le-au ocupat Orange şi Vodafone. În primii cinci advertiseri din presa scrisă, după suprafaţa reclamelor, a intrat în 2011 şi controversatul proiect Roşia Montana Gold Corporation. RMCG a avut 419 reclame pe print. Mai puţine decât cei din Top 20, după numărul de apariţii, dar mai mari ca suprafaţă.

Clienţii de publicitate în presa scrisă, după suprafaţa reclamelor

Ianuarie-iunie 2010 cm patrati Ianuarie-iunie 2011 cm patrati
1 Orange 348.000 Orange 512.000
2 Carrefour 269.000 Vodafone 407.000
3 Unilever 247.000 Fondul Social European 329.000
4 Vodafone 245.000 Rosia Montana Gold Corporation 249.000
5 Procter&Gamble 243.000 MGM Residence 231.000
6 Beiersdorf 195.000 Editura Litera Int'l 229.000
7 On Clinic ltd 174.000 Ministerul Turismului 202.000
8 Cristian Angentie Imobiliara 172.000 L'Oreal 194.000
9 L'Oreal 171.000 Procter&Gamble 186.000
10 OTP Group 162.000 Beiersdorf 185.000
11 Proctomed Clinics 159.000 BCR 181.000
12 Cosmote 158.000 Laurus Medical Clinics 175.000
13 Agentia Icar Tours 157.000 On Clinic Ltd 166.000
14 Universitatea Spiru Haret 149.000 OTP Group 165.000
15 Petrom 145.000 Carrefour 149.000
16 Nestle 138.000 Cristian Agentie Imobiliara 137.000
17 Citroen 136.000 BRD 135.000
18 BRD 135.000 Romstal 133.000
19 Imostar 134.000 Porsche Romania 124.000
20 Ministerul Turismului 133.000 Heineken 122.000

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • touretul touretul
    La Tirgu Mures cel mai vandut ziar local de limba romana, Cuvântul Liber, are de ani de zile pagini ample acoperite cu prostatite, impotență și fisuri anale. Firește, asta pentru ca 90% din angajații ziarului sunt trecuți de 60 de ani,fiind dinozauri ai epocii în care cotidianul se numea Steaua Roșie. Iar cititorii lui provin tot din acea epocă. Deci, se explică.
  • radames radames
    Va rog sa nu uitati reclamele pt constipatie si diaree ! Ai crede ca poporul roman, ori e constipat, ori se scapa pe el ! Iar reclama aceea cu infectiile de la unghiile picioarelor, pur si simplu ma ingrozesc ! Iar dentistii, nu exista calup publicitar, sa nu te anunte vre-un nene ca el e doctorul tau, si altul ca pasta lui de dinti e cea mai buna ! Oribil! Poti ramane traumatizat dupa ce urmaresti ub calup publicitar ! Noroc cu telecomanda, cea mai folosita, si careia nimeni nu-i face reclama !
  • presacaopra(v)da presacaopra(v)da
    Asta demonstreaza din plin cum e tratată presa la ora actuală: pe la spate, pe la spate!
  • reporter reporter
    in concluzie, daca ne doare-n kur - avem remedii....

Trimite un comentariu

sus