Skip to main content

Steve Jobs a încetat din viaţă

 

Steve Jobs, co-fondator şi fost CEO al companiei Apple, a murit, după o lungă bătălie cu cancerul pancreatic, la vârsa de 56 de ani. Jobs demisionase, în luna august, din funcţia de CEO Apple.

Publicitate

Anunţul legat de dispariţia părintelui iPod, iPhone şi iPad a fost dat chiar de compania Apple, pe site-ul oficial.

Mai multe, în continuare.

Apple a pierdut un geniu vizionar şi creator, iar lumea a pierdut un om uimitor. Aceia dintre noi care au fost îndeajuns de norocoşi să îl cunoască şi să lucreze cu Steve Jobs au pierdut un prieten drag şi un mentor care i-a inspirat. Steve lasă în urmă o companie pe care numai el ar fi putut să o construiască, iar spiritul său va rămâne pentru totdeauna fundamentul Apple“, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul companiei.

Moartea lui Jobs nu a fost neaşteptată. Acesta suferea de mai mulţi ani de cancer pancreatic. În august 2011 a demisionat din funcţia de CEO Apple din cauza problemelor de sănătate.

Lui Steve Jobs i se datorează lansarea unor produse emblematice marca Apple: iPod, iPhone şi iPad, care au schimbat universul tehnologiei şi al gadgeturilor pentru totdeauna.

Iată câteva repere din cariera şi viaţa lui Steve Jobs

Steven Paul Jobs s-a născut pe 24 februarie 1955, la San Francisco. Părinţii lui (americanca Joanne Simpson şi sirianul Abdulfattah Jandali) erau studenţi, necăsătoriţi, şi l-au dat spre adopţie, deşi ulterior s-a căsătorit şi au mai avut o fată (Mona Simpson, devenită scriitoare).

Steven a fost adoptat de o familie modestă din Los Altos, California. Părinţii adoptivi i-au inspirat pasiunea pentru electronică şi primul său job a fost în cadrul companiei Hewlett-Packard, într-o vacanţă de vară din perioada liceului.

În 1972 a intrat la Reed College din Portland, Oregon, dar a abandonat cursurile după şase luni.

În 1974 a revenit în California şi s-a angajat la firma de jocuri video Atari. În paralel, se întâlnea cu alţi tineri în cadrul unui club al pasionaţilor de computere, alături de Steve Wozniak, un prieten din liceu cu câţiva ani mai mare.

Din hobby-ul lui Wozniak şi spiritul vizionar al lui Jobs a luat naştere, într-un garaj, în anul 1976, compania Apple Computer Inc.

Prima creaţie a companiei lui Jobs şi Wozniak a fost Apple I, un predecesor al Apple II, lansat în 1977, computerul destinat uzului personal care i-a adus lui Jobs, la numai 25 de ani, 100 de milioane de dolari.

În 1984 a apărut primul Macintosh, care, promovat de un marketing nemaiîntâlnit până atunci, a produs o adevărată explozie a vânzărilor.

Expansiunea firmei şi succesul financiar au dus la lupte interne pentru putere, astfel încât Jobs a fost înlăturat de la conducerea companiei şi a demisionat în 1985.

Am pierdut atunci cel mai important lucru din viaţă, şi asta era devastator. La momentul respectiv nu mi-am dat seama, dar s-a dovedit că plecarea de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Apăsarea succesului a fost înlocuită de plăcerea de a lua totul de la zero, din nou. Acest lucru mi-a dat libertatea de a începe una dintre cele mai creative perioade din întreaga mea viaţă”, a spus Steve Jobs în cadrul celebrului său discurs de la Universitatea Stanford, din 2005.

Steve Jobs a cumpărat în 1986 studiourile de animaţie computerizată Pixar, de la George Lucas, cu 10 milioane de dolari, transformând producţia de filme animate într-o o afacere extrem de profitabilă.

Tot în 1986 a fondat compania Next Computers, care a început să fabrice computere. Iniţial, Next nu s-a bucurat de un mare succes, din cauza preţurilor foarte mari ale echipamentelor sale, însă compania a fost cumpărată de Apple în 1996, iar Steve Jobs a revenit la conducerea Apple.

La momentul respectiv, compania Apple se confrunta cu probleme financiare, însă Jobs a revitalizat-o.

În 2001 s-a lansat player-ul iPod, care s-a vândut în sute de milioane de exemplare.

În 2003 au apărut primele probleme de sănătate, în 2004 s-a operat de o tumoare pancreatică, după ce a descoperit o formă rară de cancer. În 2009 a suferit un transplant de ficat.

2007 este anul în care Steve Jobs a prezentat primul iPhone, care a devenit un mare succes.

În 2010 a apărut tableta iPad, iar în 2011 Steve Jobs a prezentat serviciul iCloud, prin care utilizatorii îşi pot păstra fişierele pe servere Apple şi le pot accesa de oriunde, prin terminale ale companiei.

Steve Jobs lasă în urma sa o companie puternică şi valoroasă, iar influenţa lui asupra tehnologiei va fi resimţită mult timp de acum încolo.

În prezent, CEO Apple este Tim Cook, cel care a prezentat, pe 4 octombrie, noul iPhone 4S.

Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com
viewscnt

Comentarii

  • Marius Marius
    Un speech extraordinar, mobilizator, emblematic, o lectie despre viata venita de la unul din cei mai prolifici oameni care au trait in timpurile noastre, si care a schimbat o industrie si modul nostru de a interactiona si comunica. RIP Steve! http://wp.me/p1P0p2-6d
  • Malutan Raul Malutan Raul
    iPhone 4S (for Steve)

Trimite un comentariu

sus