Skip to main content

S-a aprobat: TVR va da afară peste 300 de angajaţi

 

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat, ieri, planul de restructurare a instituţiei, ce include măsuri precum reducerea cu 10% a personalului, care astăzi numără circa 3.300 de angajaţi, scrie HotNews.

Publicitate

Acest plan are drept scop echilibrarea bugetară, prin scăderea costurilor cu cel puţin 50 de milioane de lei anual, după cum a declarat pentru HotNews.ro preşedintele-director general al TVR, Alexandru Lăzescu.

"Se are în vedere disponibilizarea în jurul a 10% prin evaluări, reducerea numărului de producţii - prea multe acum - şi identificarea acţiunilor care nu mai au rost să fie menţinute", a spus Lăzescu.

Potrivit HotNews, şeful TVR a mai spus că procesul de restructurare şi reorganizare va dura câteva luni, iar cea mai mare parte a reducerilor va fi obţinută din diminuarea cheltuielilor cu personalul.

În şedinţa extraordinară de ieri, Consiliului de Administraţie (CA) a aprobat şi o bună parte din măsurile necesare pentru ca obiectivele planului de restructurare să poată fi atinse.

  • Printre acestea se numără negocierea noului contract colectiv de muncă, care va fi semnat în prima parte a anului viitor, astfel încât să se renunţe la sporuri, bonusuri şi beneficii incluse în actualul CCM.
  • De asemenea, CA a mai aprobat reducerea sumelor alocate pentru ore suplimentare şi pentru munca în zilele de sâmbătă şi duminică.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gheorghe Gheorghe
    Ura, hai sa mai angajam niste moldoveni puturosi pe filiera Iasi! Se va face dom'ne curatenie in sfarsit!
  • Observator Observator
    Poate sa dea si mai multi de 300.
    Ii doare in cot pe multi de TVR. Foarte multi, angajati ai TVR, au alte afaceri cu mult mai profitabile. Pe la TVR mai trec asa sa-si vada colegii si sa verifice pe lista cui mai figureaza ca "activisti".
  • Horea Horea
    "TVR va da afara peste 300 de angajati"

    Am mai spus-o, sunt usor de gasit. Am si enumerat domeniile in care, anumiti angajati se suprapun pe aceeasi "felie" de activitate.

    Interesanta insa hotararea: "va fi si o reforma salariala care sa elimine discrepantele majore dintre salariile din institutie". Cine-si asuma insa responsabilitatea eliminarii discrepantei? Caci doar ea - discrepanta - s-a produs cu semnatura factorilor de raspundere. Pot fi ei acum mai obiectivi ca altadata? Mira-m-as!

Trimite un comentariu

sus