Skip to main content

Affichage a câştigat un proces împotriva Primăriei Capitalei

 

Publicitate

ACTALIZARE: Contractul dintre Primăria Bucureşti şi Euromedia Group este legal. Poziţia lor în articol.

Compania de afişaj stradal Affichage România a câstigat un proces împotriva Primăriei Bucureşti care a cesionat ilegal spaţiile publicitare din staţiile RATB, pe zece ani, agenţiei Euromedia Group.

Affichage a intentat procesul împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti în 2009, iar Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în favoarea companiei Affichage România pe 4 ianurie 2012.

În urma procesului, Affichage a câştigat anularea actului adiţional încheiat în 2008, fără licitaţie, de Primăria Municipiului Bucureşti cu Monopoly România şi Europlakat România (devenite Euromedia Group S.A.) pentru cesionarea spaţiilor publicitare din staţiile de autobuz bucureştene.

Compania Affichage a fost reprezentată în instanţă de societatea de avocaţi Ciurtin, Braşoveanu şi Asociaţii.

Ce implicaţii are decizia Tribunalului Bucureşti?

Prin hotărârea pe care a luat-o Tribunalul Bucuresti, Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) este obligat să organizeze o nouă licitaţie publică cu privire la reconcesionarea spaţiilor RATB.

Însă deocamdată, sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti poate fi atacată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, procesul fiind câştigat pe fond.

Ce sume au fost în joc?

Valoarea contractelor semnate de Monopoly România şi Europlakat România cu CGMB, în 2008, se ridica la suma de 41.825 de dolari pe lună care erau încasaţi de Primăria Municipiului Bucureşti pentru cele 857 de panouri cesionate.

Contractele semnate de Monopoly cu Primăria:

  • 3950 de dolari lunar pentru 84 de panouri. (o staţie de autobuz putea avea unul sau mai multe spaţii publicitare)
  • 10.125 dolari pe lună pentru 52 de panouri.
  • 9.750 de dolari pentru 128 de panouri.
  • 3.800 de dolari pentru 223 de panouri. În total, 27.625 de dolari.

Contractele semnate de Europlakat România cu Primăria:

  • 10.600 de dolari pe lună, pentru 113 panouri.
  • 3.600 de dolari pentru 257 de panouri. În total, 14.200 de dolari

Contractul Euromedia Group este legal

"Actual adiţional semnat în 2008 între cele două entităţi prelungirea valabilitatii contractului de concesiune a fost legal incheiat, potrivit unor proceduri prevăzute în douo ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, din 2006", se arată într-un comunicat Euromedia, remis Paginademedia.ro.

Iată câteva fragmente din punctul de vedere primit de la Euromedia Group:

"Contractul a fost atribuit către Euromedia Group ca urmare a câsştigării licitaţiei privind concesiunea spaţiilor pentru amplasarea adaposturilor de călători din staţiile RATB.

În ceea ce priveşte actul adiţional încheiat în anul 2008 pentru prelungirea valabilităţii contractului de concesiune, menţionam că a fost legal încheiat deoarece atât procedura prevăzută de OUG 34/2006, cât şi procedura prevăzută de OUG 54/2006, prevăd posibilitatea prelungirii acestui tip de contracte de concesiune fără a fi necesară organizarea unei licitaţii publice, aspecte pe care le vom demonstra în recursul pentru anularea sentinţei pronunţate de catre Instanţa de Fond în data de 4 ianuarie 2012.

Prin semnarea actului adiţional de prelungire, Euromedia Group şi-a asumat cheltuieli mai mari decât cele stabilite în contractul iniţial, prin creşterea substanţiala a redevenţei către PMB indiferent de zonă şi grad de acoperire a suporturilor publicitare. Astfel, valoarea chiriilor a rămas la acelaşi nivel din anul 2008, în ciuda scăderii masive a pieţei de publicitate outdoor, ceea ce a generat venituri mai mari pentru PMB."

Sursa foto: Evz.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Omu` Omu`
    Firma EuroMedia s-a lansat prin anii 90 si a intrat ilegal pe piata... Nu ma mir ca au contracte in continuare pentru ca au furat si fura toti din banul public... aia fenteaza si fiscul cu schimbarile lor de nume dar nu si de actionari...

Trimite un comentariu

sus