Skip to main content

Posturile pe care cabliştii sunt obligaţi să le aibă în grilă

 

Taraf TV, Favorit TV, Trinitas, Speranţa TV şi  Mynele TV se numără printre posturile de televiziune pe care societăţile de cablu sunt obligate să le retransmită, potrivit principiului must-carry, prevăzut în legislaţia audiovizualului.

Publicitate

Potrivit Legii audiovizualului, orice cablist este obligat să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune (TVR1 şi alte 4 posturi publice), precum şi alte servicii de programe în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă.

Criteriul de departajare pentru televiziunile private, care se declară libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.


Consiliul Naţional al Audiovizualului a publicat la sfârşitul anului trecut lista cu posturile care îndeplinesc condiţiile pentru a fi difuzate conform principiului must-carry. Printre acestea se numără patru posturi de manele şi muzică lăutărească şi trei canale religioase.

În continuare, lista posturilor obligatorii pentru societăţile de cablu:

Programe SRTV (este prima categorie de posturi, cea a canalelor publice de televiziune)

  • 1. TVR 1
  • 2. TVR 2
  • 3. TVR 3
  • 4. TV România Cultural
  • 5. TVR INFO
  • 6. Studioul Teritorial Cluj (Jud.Cluj, Jud. Bistriţa –Năsăud, Jud. Sălaj, Jud. Bihor, Jud. Sibiu, Jud. Maramureş, Jud. Satu-Mare)
  • 7. Studioul Teritorial Craiova (Jud. Olt, Jud. Vâlcea, Jud. Gorj, Jud. Mehedinţi, Jud. Argeş, Jud. Dolj, Jud. Teleorman)
  • 8. Studioul Teritorial Iaşi (Jud. Iaşi, Jud. Vaslui, Jud. Neamţ, Jud.Vrancea, Jud. Galaţi, Jud. Botoşani, Jud. Suceava, Jud. Bacău)
  • 9. Studioul Teritorial Târgu Mureş (Jud. Mureş, Jud. Alba, Jud. Braşov, Jud. Harghita, Jud. Covasna)

  • 10. Studioul Teritorial Timişoara (Jud. Timiş, Jud. Arad, Jud. Hunedoara, Jud. Caraş-Severin)

Programe stabilite prin acorduri internaţionale. Legislaţia include şi această categorie.

  • TV 5

Televiziunile private - în ordinea indicelui anual de audienţă (rtg% pe Whole Day, All + guests, pentru anul 2011)

  • 1. PRO TV (2,60)
  • 2. ANTENA 1 (1,81)
  • 3. REALITATEA TV (1,12)
  • 4. KANAL D (0,91)
  • 5. ANTENA 3 (0,80)
  • 6. PRIMA TV (0,67)
  • 7. NAŢIONAL TV (0,56)
  • 8. OTV (0,47)
  • 9. B1 TV (0,23)
  • 10. ANTENA 2 (0,22)
  • 11. FAVORIT TV (0,18)
  • 12. TARAF TV (0,17)
  • 13. KISS TV (0,10)
  • 14. GSP TV (0,10)
  • 15. EUFORIA LIFESTYLE TV (0,09)
  • 16. U TELEVIZIUNE INTERACTIVĂ (0,06)
  • 17. N 24PLUS (0,06)
  • 18. TRINITAS TV (0,06)
  • 19. MYNELE TV (0,05)
  • 20. DDTV (0,03)
  • 21. MUSIC CHANNEL (0,03)
  • 22. NEPTUN TV (0,01)
  • 23. ALFA OMEGA TV (0,01)
  • 24. THE MONEY CHANNEL (0,01)
  • 25. PARTY TV (0,01)
  • 26. SPERANŢA TV (0,01)

Ce spune Legea audiovizualului privind respectarea principiului must-carry?

ART. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002

(1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.

(2) Distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienţei.

Sursa foto: Mediafax.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Costin Costin
    Mai emite DDTV???

Trimite un comentariu

sus