Skip to main content

16 Februarie. Imaginile cu Emil Boc, criticate de jurnalişti

 

Difuzarea imaginilor nud cu fostul premier Emil Boc, despre care paginademedia.ro a scris aici, a fost şi ieri subiectul principal pentru unele dintre publicaţii. Raluca Turcan, deputat din partea PDL, a declarat pentru Mediafax că va cere o şedinţă a Comisiilor de cultură pe tema imaginilor cu Boc.

Publicitate

Adevărul trece în revistă reacţiile jurnaliştilor pe această temă. “După ce jurnalismul a fost, în mod intenţionat, aproape lichidat, ce a rămas? Divertismentul de televiziune, făcut de fiecare după cum poate şi după cum vrea. Şi televiziunile partizane politic. Şi postacii de partid de pe net. Cu asta a fost înlocuit jurnalismul”, a declarat jurnalistul Cătălin Tolontan.

Aţi produs (patronii de presă - n.r.) o asemenea bulversare a regulilor jurnalistice, v-aţi amestecat în conţinut, direct sau indirect, încît şi voi primţi ceea ce meritaţi. Nici profit, nici influenţă! Aţi numit oameni fără experienţă în media ca să vă conducă aceste companii, n-aţi respectat regulile şi meseria, iată decontul: ruşine publică şi pierderi în afaceri”, a spus jurnalistul.

Robert Turcescu dezaprobă de asemenea difuzarea imaginilor „Lui Dan Capatos, dacă îi cereţi legitimaţia de presă, pe ea nu scrie realizator de emisiuni tabloide, pe ea scrie jurnalist. Prin urmare, indiferent de emisiunea pe care o realizează, este catalogat ca fiind aparţinător al breslei. Asta este şi motivul pentru care a existat şi o reacţie a organizaţiilor de media“, explică Robert Turcescu.
Difuzarea imaginilor nud cu Emil Boc, sancţionată de cei mai importanţi jurnalişti

Monica Tatoiu a chemat poliţia după ce Cătălin Măruţă, realizatorul Happy Hour,şi echipa i-au făcut o farsă şi i-au ridicat maşina din faţa casei. „M-am trezit din senin fără maşină. Dispăruse din faţa casei. Cătălin Măruţă mi-a mutat maşina fără acordul meu”, scrie Ziarul Ring. Monica Tatoiu n-a gustat gluma lui Măruţă şi a chemat imediat poliţia la faţa locului. Ea a precizat că nu îl va acţiona în instanţă pe Cătălin Măruţă, pentru că acesta n-a difuzat respectiva farsă: „Nu îl mai dau în judecată. În schimb, am chemat poliţia, care i-a sancţionat şi le-a întocmit tuturor un dosar de contravenţie”, a declarat Tatoiu.
Monica Tatoiu l-a dat pe mâna poliţiei pe Măruţă

Peste 12.000 de utilizatori ai Facebook au fost victimele unei escrocherii care foloseşte drept "momeală" un aşa-zis concurs organizat de Orange România şi care promitea, ca premiu, un Samsung Galaxy II, scrie Wall-Street.ro. “Trebuie doar să dai Like + Share. Succes!”, spunea anunţul. Pagina falsului concurs a fost ulterior ştearsă de pe reţeaua de socializare.
Peste 12.000 de romani au "muscat" momeala unui fals concurs pe Facebook

Jurnaliştii cu experienţă în presa scrisă, audiovizual şi media online pot depune, până pe 10 aprilie, pentru a atrage bursele “Milena Jesenska”, scrie The Industry. Cei admişi vor primi 7.630 de euro plus până la 1.820 de euro pentru deplasări în scop de cercetare în ţările vecine Austriei, un birou conectat la internet şi acces la instrumente de cercetare şi alte resurse. Între câmpurile de cercetare se numără: Cauze de inegalitate; Religie şi secularism; Viitorul democraţiei; Europa unită – o istorie divizată; Culturi şi instituţii în Europa Centrală şi de Est.
Burse la Viena pentru jurnalisti

ACTA ar putea influenţa extrem de puternic activitatea agenţiilor de publicitate dar şi a publisherilor, consideră Alex Cernătescu, CEO si acţionar majoritar al agenţiei de publicitate online Infinit Solutions, scrie Wall-Street.ro. Anumite părţi ale actului sunt extrem de vagi, putându-se interpreta faptul că nu mai poţi folosi branduri decât cu acordul companiilor ce le deţin.

Nu ma îngrijorează atât partea cu copyright-ul, cât partea de trademark (marca înregistrată). Conform ei, nu mai poţi folosi branduri decât cu acordul companiei. Practic, nu te mai poti folosi de engagementul comunităţilor şi unii clienţi ai noştri deja sunt îngrijoraţi de acest lucru”, spune Cernătescu.
Cernătescu, Infinit Solutions: Dacă ACTA trece, ai putea fi amendat doar pentru că pomeneşti un brand pe Internet

Companiile vor menţine bugete austere pentru comunicare şi în acest an, însă în domeniul comunicării politice cu siguranţă vor fi înregistrate creşteri, a declarat pentru Wall-Street.ro, Cătălina Stan, preşedinte şi CEO al agenţiei BDR Associates Communication Group. Agentia a avut anul trecut afaceri de circa 1,38 milioane de euro, în creştere cu circa 5% comparativ cu 2010 când compania a avut un business de aproape 1,32 mil. euro.
Stan, BDR Associates: Companiile vor mentine si anul acesta bugete austere

Avansul economic de 2,5% raportat de România anul trecut s-a simţit şi în businessul agenţiei de branding şi digital Grapefruit, compania înregistrând o creştere a afacerilor, a declarat pentru Wall-Street.ro, Ana Maria Bogdan, managing director al companiei.

Managerul afirmă ca în 2011 au fost cazuri în care agenţia a câştigat licitaţii, care au ulterior au fost anulate. „Pentru că respectivii clienţi (si vorbim de clienti mari, multinationale) s-au hotărât să anuleze bugetul de proiect. Deci semne am avut că bugetele de marketing au fost tăiate pe parcursul anului, fără îndoială”, a explicat managerul Grapefruit.
Şefa Grapefruit: În 2011 am câştigat licitaţii care ulterior au fost anulate

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • C C
    Fundul lui Boc în Comisia de Cultură :lol:
    Cam asta ar trebui să fie emblema partidului aflat la guvernare, indicatorul principar pentru măsurarea eficienței lor. Asta, DA, lovitură de imagine!
  • Deveanu Silviu Deveanu Silviu
    Domnule,
    Fara indoiala nu asa trebuie sa arate televiziune, destul de tabloidizata este presa scrisa. Ceea ce a facut Capatos trebuie sanctionat. Dar, puteti sa-l banuiti de orice, nu ca ar fi facut-o din prostie. Si acest orice ma pune pe ganduri. Cine ar fi avut de castigat si cine de pierdut? Nu insist, fiecare isi poate da seama. Oricum nu-i vorba de audienta! Dar, ma intreb, scena cu Boc primind un ou in teasta de la raposatul sau tata este mai brava? In definitiv, ce se incrimineaza? E o scena porno? Sau s-a urmarit ceva, poate antrenarea intr-un scandal a unuia din copresedintii USL, de felul sau increzator in Antene, si care a uitat de "solutia imorala"? Corect ca a fost sanctionat si OTV. Dar ceilalti, care nu l-au avut pe Antonescu la telefon, si care au dat si ei stirea si imaginile? Pentru unii muma si pentru altii ciuma?

Trimite un comentariu

sus