Skip to main content

7 Februarie. Andrei Gheorghe: Se spun păreri lipsite de testicule

 

Publicitate

Ce-l interesează pe Gheorghe?Indivizii, relaţia omului cu puterea, de ce o doresc, cum au ajuns s-o aibă, cât de importantă este ea în viaţa lor. Mă interesează de o sută de ori mai mult dacă omul a citit Orwell, decât dacă a scris 10 articole despre USL", spune realizatorul pentru Adevărul. "Mă interesează dacă plânge la filme, mă interesează dacă-i om. Două lucruri vreau să urmăresc: umanitatea şi puterea", explică Gheorghe.

Andrei Gheorghe revine în televiziune, la The Money Channel, pe 13 februarie cu emisiunea de interviuri Oameni şi oameni, după cum paginademedia.ro a scris aici


La prima ediţie, omul de televiziune va avea un interviu cu Victor Athanasie Stănculescu.
Andrei Gheorghe: „Se spun păreri lipsite de testicule“

Kantar Media, compania care măsoară de la 1 ianuarie 2012 audientele TV, a înregistrat "întârzieri în instalarea panelului şi aducerea acestuia la cote optime ale studiului", a declarat Lucia Antal, preşedintele Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor (ARMA) pentru HotNews.ro. Ea afirma, însă, că întârzierile "nu au avut magnitudinea necesară pentru a afecta semnificativ datele de audienţă TV".
Lucia Antal, ARMA, despre cât de corect se masoară audienţele TV: Întârzieri în instalarea panelului şi calibrare, dar acestea "nu au avut magnitudinea necesară pentru a afecta semnificativ datele"

Modificările demografice semnalate de ultimul recensământ se vor reflecta atât în datele de audienţă TV, cât şi în audienţele din presa scrisă, potrivit HotNews. Schimbările în cercetarea şi măsurarea audienţei TV vor fi "un proces dificil" ce va dura "cel puţin 3-4 luni" şi care va presupune instalarea de gospodării noi în panel şi prin dezinstalarea celor care devin redundante. Subiectul va intra pe agenda discuţiilor periodice dintre ARMA şi Kantar Media în cursul acestei săptămâni.
Impactul recensământului asupra audientelor din presa scrisa si televiziune: ce modificari preconizeaza BRAT si ARMA

Asociaţia Alburnus Maior a depus o reclamaţie la Consiliul National al Audiovizualului împotriva emisiunii Patrimoniul Nimănui, difuzată duminică de Realitatea TV şi moderată de Mihai Tatulici, scrie DailyBusiness.ro. Reprezentanţii Asociaţiei au declarat că au trimis o scrisoare, înaintea difuzării emisiunii, către Realitatea Media, respectiv în atenţia lui Mihai Tatulici şi a producătoarei Valentina Iancu, prin care puneau "sub semnul întrebării" imparţialitatea postului Realitatea TV, ca instituţie de presă.
Roşia Montană: Realitatea TV, reclamata la CNA pentru "Patrimoniul Nimanui"

În urma finalei campionatului de fotbal american desfăşurată duminică, au rămas clipurile publicitare concepute special pentru această ocazie. Site-ul tvline.com le-a ales pe cele mai bune şi cele mai proaste, scrie Evenimentul zilei.
Compania Chevrolet a realizat o reclamă care face trimitere la alt presupus eveniment al anului: apocalipsa din decembrie, însă acest clip te învaţă cum să supravieţuieşti în caz de sfârşit al lumii, cu ajutorul modelului Chevy Silverado. În alte reclame apar vedete precum Elton John şi Clint Eastwood, în timp ce o marcă de maşină mizează pe succesul vampirilor.


Cele mai bune şi cele mai proaste reclame de la Super Bowl

În cel mai recent episod din seria Robotzi, cei de la Creative Monkeyz, creatorii personajelor Mo şi FOCA, au ales să protesteze împotriva ACTA, legea împotriva pirateriei online semnată de 33 de state, printre care şi România, scrie Gandul.info.
"În spatele intenţiilor pozitive, se ascunde o nevoie disperată de a deţine controlul asupra fluxului de informaţii", iar utilizatorii internetului ar urma să fie "îngrădiţi şi pedepsiţi prin diverse sancţiuni", susţin cei de la Creative Monkeyz în clip. Pe aceeaşi temă au scris şi Evenimentul zilei şi Wall-Street.ro.
ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”

Johan Ohlson, noul director de creaţie Saatchi&Saatchi România, face o analiză, pentru HotNews, a campaniilor de la Super Bowl 2012. "E clar că a fost anul producătorilor auto. Peste jumătate dintre spoturile Super Bowl au fost reclame la maşini. Este, de asemenea, interesant faptul că industria auto, care trece în prezent printr-o criză, a investit atâţia bani în reclame", crede Johan Ohlson.
Prin ochii publicitarului: Johan Ohlson / Saatchi&Saatchi despre cele mai interesante reclame Super Bowl 2012

Adrian Mutu a fost cel mai mediatizat sportiv român al anului 2011, în mediul online. Atacantul celor de la Cesena a avut 22.535 de menţiuni din totalul de 169.709 luate în considerare de o analiză Mediafax Monitorizare, scrie Adevărul. Foarte aproape de Mutu s-a aflat pugilistul Lucian Bute, care a avut 21.481 de referiri (12,7% din totalul surselor luate în calcul).
Adrian Mutu, cel mai mediatizat sportiv de pe internet

Site-ul american Huffington Post îşi va lansa în această vară propria televiziune online, HuffPost Streaming Network, care va difuza "un talk show continuu", respectiv 12 ore de program original timp de cinci zile pe săptămână, scrie Mediafax. Anunţul a fost făcut de fondatoarea grupului media Huffington Post, Arianna Huffington, într-o postare pe blog, cu ocazia împlinirii unui an de când site-ul de ştiri şi opinie pe care l-a fondat a fost cumpărat de AOL pentru suma de 315 milioane de dolari.
Huffington Post îşi lansează propria televiziune online

Sursa Foto: Evz.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ioana Dobre ioana Dobre
    A apus vremea lui Gheorghe, e greu sa-si mai gaseasca locul in televiziune.
  • Alex.D Alex.D
    gigi +10 de la mine
  • dan dan
    Haters gonna hate. Mie-mi place de Gheorghe deci revenirea lui pe sticla nu poate decat sa ma bucure.
  • Eu Nam Eu Nam
    Adevarul ca sunt o pleiada de profesionisti iesiti din gangurile Academiei Spiru Haret. ii puteti urmari la realitatea si antene "aaaaaaaa, deci aaaaa, acum aaaaaa, ne aaaaaa, aflam aaaaaa, in aaaaaaa, fata aaaaaa guvernului aaaaaa"
  • gigi gigi
    o, da ! ne-ai lamurit, robert ! asa e, nu e nicio legatura intre the money channel si realitatea media. asa cum n-a fost nicio legatura nici intre vantu si FNI.
  • Robert Robert
    Gogule taica, The Money Channel apartine de Willbrook, nu de Realitatea Media.
  • Gogu Gogu
    Din pacate, Realitatea Media continua sa arunce cu galeti de bani inspre tot felul de expirati gen acest Gheorghe, in loc sa angajeze reporteri buni si cameramani meseriasi care sa aduca subiecte!

Trimite un comentariu

sus