Skip to main content

Apel către Parlament: “Vă sesizăm că se exercită presiuni politice”. CNA are nevoie de sprijinul parlamentarilor

 

Vă sesizăm în legătură cu unele presiuni politice exercitate asupra autorităţii autonome aflate sub control parlamentar – CNA”, scriu patru membri ai forului audiovizual într-o scrisoară adresată Parlamentului.

Publicitate

„Declarându-ne solidari cu dl Dan Grigore, vă solicităm audierea la nivelul Comisiilor pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă”, spun Ioan Onisei, (care este şi vicepreşedinte CNA), Narcisa Iorga, Gelu Trandafir şi Valentin-Alexandru Jucan.

Scrisoarea lor, trimisă astăzi Parlamentului:

Noi, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului semnatari, vă sesizăm în legătură cu unele presiuni politice exercitate asupra autorităţii autonome aflate sub control parlamentar - CNA. Aceste presiuni s-au manifestat în mod public, în timp ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat şi a dezbătut o speţă oarecare, în conformitate cu Legea audiovizualului nr.504/2002. Urmare a acestor presiuni, dl Dan Grigore a demisionat astăzi din funcţie (vă ataşăm scrisoarea pe care a făcut-o publică odată cu demisia).

Demisia dlui Dan Grigore din Consiliul Naţional al Audiovizualului este o pierdere pentru această instituţie, dar mai ales pentru publicul al cărui interes ea îl serveşte. Orice autoritate cu activitate în domeniul culturii ori al mass-media ar fi onorată să aibă în echipa sa de decizie o personalitate culturală de valoare precum dl Dan Grigore.

În cadrul unei dezbateri televizate referitoare şi la modul în care îşi exercită mandatul patru dintre membrii CNA, un parlamentar a afirmat despre dl Dan Grigore că este lipsit de onoare. Nu a fost însă singurul exemplu. Acesta este motivul pentru care, declarându-ne solidari cu dl Dan Grigore, vă solicităm audierea la nivelul Comisiilor pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă.

Facem apel către Parlament, forul suprem al statului de drept, să susţină Consiliul Naţional al Audiovizualului în misiunea sa de a aplica prevederile legale.
În efortul său de a responsabiliza instituţiile de presă din domeniul audio-vizual în a-şi asuma obligaţiile legale, precum şi rolul lor în societate, considerăm că CNA are nevoie de sprijinul parlamentarilor. Nu de declaraţii publice ale unora dintre aceştia, făcute în afara cadrului legal privind controlul Parlamentului asupra activităţii CNA, declaraţii de natură să-i afecteze credibilitatea.

Apreciem că intervenţiile publice ale unor parlamentari cu privire la o situaţie aflată în plin proces de analiză de către CNA au fost de natură să influenţa votul membrilor Consiliului, ceea ce vine în contradicţie flagrantă cu legile statului şi, în egală măsură, cu interesul public. Aceasta cu atât mai mult cu cât Legea audiovizualului precizează procedurile prin care parlamentarii pot exercita controlul asupra activităţii CNA, în cazul în care consideră că ea nu se desfăşoară potrivit legii.

Având în vedere că CNA este autoritate autonomă sub control parlamentar, iar membrii Consiliului sunt numiţi de către Parlament prin votul plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, vă solicităm analizarea situaţiei fără precedent în care a fost adus CNA, în sensul asigurării exercitării autorităţii cu care ne-aţi învestit, potrivit Legii audiovizualului.

Vă prezentăm mai jos contextul general în care încadrăm intervenţiile publice ale unor parlamentari la adresa activităţii CNA, în general, şi în mod special la adresa modului în care unii dintre membrii CNA îşi exercită funcţia de demnitate publică.

În fapt, la data de 28.02.2012, CNA a analizat mai multe emisiuni difuzate de către Antena 3 în care s-a folosit limbaj injurios. Au fost făcute mai multe propuneri de sancţionare a postului, printre care şi aceea de difuzare timp de 10 minute doar a textului sancţiunii, conform art.95 din Legea nr.504/2002 şi având în vedere faptul că postul a mai primit în anul precedent 20 de sancţiuni, dintre care jumătate pentru folosirea limbajului injurios şi încălcarea dreptului la demnitate umană. Întrucât în acea şedinţă nu s-a întrunit numărul legal de voturi, decizia de sancţionare a fost amânată.

De la acea dată, în spaţiul public, s-au desfăşurat următoarele acţiuni, pe care noi le considerăm a fi presiuni politice de natură a influenţa votul membrilor, în perioada în care CNA analiza cazul, de-a lungul mai multor şedinţe:

- la data de 29 februarie, PSD a emis un comunicat de presă cu privire la activitatea CNA, viciată de interese politice;
- la data de 1 martie, într-o emisiune moderată de directorul postului aflat în discuţia CNA, dl senator Crin Antonescu a făcut declaraţii cu privire la doi dintre membrii CNA şi a modului în care aceştia îşi exercită funcţia publică;
- la data de 3 martie, dl deputat Mircia Giurgiu a organizat, în această calitate, un miting de protest faţă de CNA şi a făcut apel ca autoritatea aflată sub control parlamentar să nu sancţioneze postul Antena 3;
- la data de 6 martie, dl deputat Mircea Duşa a afirmat că CNA acţionează în sensul cenzurării presei.

Ioan ONISEI, vicepreşedinte CNA

Narcisa IORGA, membru CNA

Gelu Trandafir, membru CNA

Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA

8 Martie 2012

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alex.D Alex.D
    hahahhahahahhaahahahahaahhahaahhahahahahahahaahha....pe narcisa mai bine o angajau la "Pif si Paf".
  • Keo Keo
    CNA are nevoie de sprijin politic pentru ca se fac presiuni politice. Logic, Narcisa! :)
  • C C
    Doar Radu F. Alexandru, Secretarul Comisiei de Cultura si Mass-Media din Senat, s-a exprimat public referitor la demisia lui Dan Grigore, dar a facut-o mai mult in calitate de senator PNL(!). Pare o simpla rafuiala intre aripile PNL, nu prea a mai ramas nimic din disputa in jurul normelor deontologice si ale bunului simt in comunicarea publica.
    Nu cred ca din partea Parlamentului va primi CNA-ul vreun sprijin real, se vor mai injura coloratele tabere politice si cam atat. In functie de nervii si educatia fiecarui membru, injuraturile vor fi mai mult sau mai putin murdare.
    Viata culturala e mai greu de mimat. :)

Trimite un comentariu

sus