Skip to main content

9 aprilie: Câte procese au câştigat televiziunile în faţa CNA?

 

CNA sancţionează televiziunea pentru "derapaje", iar televiziunea contestă decizia în instanţă, sperând să evite plată amenzii. Un scenariu care se repetă de ani de zile, scrie Daily Business. Cine iese învingător din această luptă?

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a câştigat 90,94% din procesele intentate ca urmare a deciziilor de sancţionare, în ultimii şapte ani, respectiv în perioadă ianuarie 2005 - martie 2012.

În opinia preşedintelui CNA, Răzvan Popescu, procentul este dovada că "măsurile noastre sunt temeinice şi legale".

Astfel, au fost respinse 214 acţiuni de reclamaţii la adresa CNA, echivalentul a 71,81%, în timp ce doar 12 reclamaţii au fost admise, rechivalentul a 4,03%.

Cifrele CNA au fost făcute publice în contexul în care, recent, Consiliul a anunţat că numai în primele trei luni ale lui 2012, instituţia a dat amenzi de peste 1,3 milioane de lei.
Ce şanse are o televiziune în lupta cu CNA? Vezi câte procese au câştigat reclamanţii

(P) Vrei să explorezi pieţe noi şi mai riscante, dar cu un potenţial de creştere mai mare?

Leo Burnett va lansa o agenţie specializată în comerţ electronic în prima jumătate a acestui an, a declarat pentru Wall-Street.ro, Ştefan Iordache, cofondator şi director operaţional al grupului format din opt agenţii.

Lansarea vine la doar câteva luni după ce Iordache a cumpărat 40% din 2Parale, reţea specializată în marketing afiliat condusă de Dorin Boerescu.

Conducerea grupului de comunicare a avut o strategie care în ultimii ani s-a axat foarte mult pe zona de digital, în prezent Leo Burnett având în portofoliu patru companii specializate pe online: ileo (înfiinţată în 2006), Digital Star (2010), The Geeks (2010) şi 2Parale (fondată 2008 de Radu Spineanu).
Iordache, Leo Burnett: Lansăm o agenţie specializată în comerţ electronic

Folosirea frecventă a reţelei de socializare Facebook poate conduce la dependenţă, în special în rândul utilizatorilor cu venituri mici şi a celor cu un nivel educaţional scăzut. Cercetătorii de la Universitatea din Göteborg spun că foarte mulţi din utilizatori (70%) se loghează pe Facebook imediat după ce şi-au pornit computerele, iar acest comportament s-ar putea transforma în dependenţă, scrie Mediafax.

Navigarea pe Facebook este o activitate care generează obişnuinţe, iar utilizatorii care petrec mult timp pe această reţea de socializare spun că se simt după o vreme mai puţin fericiţi cu vieţile pe care le au, potrivit unui studiu suedez citat de dailymail.co.uk. Persoanele cu venituri mici şi un nivel educaţional scăzut sunt expuse cu precădere în faţa acestui risc.

Până la 85% dintre utilizatorii de internet au spus că folosesc Facebook în fiecare zi, iar jumătate dintre ei spun că intră pe Facebook imediat după ce îşi pornesc browser-ul de internet.
Facebook poate cauza dependenţă. Ce persoane sunt mai expuse

Postul britanic de televiziune Sky News, legat de grupul Murdoch, a recunoscut că a "autorizat" de două ori şi în "interesul publicului" piratarea unor e-mailuri, în cadrul anchetei asupra unui celebru caz de escrocherie datând din anii 2000, scrie Mediafax.

Într-un comunicat, postul de televiziune a recunoscut că a "autorizat un jurnalist să acceseze e-mailurile unor persoane suspectate de activităţi ilegale". "Aceste acţiuni erau justificate pe plan editorial şi în interesul public", a afirmat acesta.

Cazul evocat de Sky News datează din anii 2000: un cuplu, John şi Anne Darwin, a înscenat în 2002 moartea soţului într-un accident de caiac-canoe pentru a încasa asigurarea de viaţă. Postul de televiziune susţine că a transmis poliţiei mesajele piratate care au jucat un rol "esenţial" pentru a ajuta poliţia să dovedească vinovăţia cuplului în 2008.
Sky News a "autorizat" piratarea unor e-mailuri într-un caz de escrocherie

Un realizator de emisune grec a fost atacat cu ouă şi iaurt în direct de către câţiva protestatari care au intrat în studioul de televiziune, relatează BBC. Potrivit postului Epiros TV1 cei 17 intruşi, având feţele acoperite cu batiste, au dat buzna în timpul emisiunii de vineri şi au lansat atacul, scrie HotNews.ro.

Panagiotis Vourhas, care intervieva un politician local, a fost lovit cu ouă şi iaurt timp de peste un minut. Aparent, motivul atacului a fost legat de faptul că acesta invitase în emisiunea din săptămâna precedentă un politician neo-nazist.


VIDEO Un jurnalist grec a fost atacat cu ouă şi iaurt în direct timpul unei emisiuni

Mai multe firme importante din sectorul securităţii informatice afirmă că peste o jumătate de milion de calculatoare Macintosh produse de Apple ar putea fi infectate cu un virus care vizează în mod specific fabricantul californian, scrie Mediafax.

Un virus de tip "cal troian" intitulat BackDoor.Flashback, conceput pentru a se infiltra în calculatoare fără să fie reperat cu scopul de a fura date sensibile ca parole sau date de conturi bancare, a fost special conceput pentru a ocoli sistemele de apărare ale calculatoarelor "Mac" de la Apple, potrivit acestor firme.
Calculatoarele Macintosh ale Apple sunt ţinta unor atacuri. Peste o jumătate de milion, infectate cu un "cal troian"

Mike Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite, a decedat la vârsta de 93 de ani, a anunţat duminică postul de televiziune CBS, notează Mediafax.
În peste 60 de ani de carieră, Wallace s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii.

El a intervievat  cel puţin patru preşedinţi americani, dar şi numeroşi lideri internaţionali între care Vladimir Putin, ayatollahul Khomeini - pe care nu a ezitat să îl întrebe dacă este nebun - sau Yasser Arafat.
Cunoscutul jurnalist american Mike Wallace a decedat la vârsta de 93 de ani

Twitter a chemat într-o instanţă federală din San Fracisco a€œcinci dintre cei mai agresivi furnizori de instrumente de spam”, începând astfel un nou război împotriva spamului, scrie Wall-Street.ro, care citeazムPCWorld.com.

"Sperăm că această acţiune a noastră, care loveşte direct în surse, să descurajeze spamerii”, au declarat oficialii Twitter într-un post pe blog. Închizând furnizorii de instrumente de spam, compania încearcă să reducă considerabil numărul de atacuri.

Companiile vizate de Twitter sunt JL4 Web Solutions, companie înregistrată în Filipine, TweetAdder, TweetBuddy şi persoana fizică Garland E. Harris. Twitter a spus că a investit pe puţin 700.000 dedolari pentru a stopa atacurile spam ale celor acuzaţi.
Twitter declară război spamerilor şi cheamă în instanţă cinci suspecţi

Google a anunţat că serviciul de video-sharing Youtube va beneficia de suport 3D complet pentru toate clipurile urcate pe site în format 1080p, notează Wall-Street.ro.

Procesul de conversie 3D a fost testat încă din toamna anului trecut, însă a devenit complet funcţional din 5 aprilie. În timp ce Google recomandă folosirea unei camere cu suport nativ 3D - pentru cele mai bune rezultate, conversia fişierelor se poate realiza şi pentru toate clipurile video filmate în 2D la o calitate ridicată a imaginii.
YouTube trece la suport 3D nativ pentru toate clipurile de înaltă rezoluţie

Cel puţin 1.065 de persoane au fost reţinute în China, de la debutul campaniei, acum două luni, împotriva "infracţiunilor pe internet", în timp ce 208.000 de "informaţii online nocive" au fost eliminate din reţeaua virtuală de către forţele de ordine,s crie Evenimentul zilei, care citează Agerpres.

Campania pentru restabilirea ordinii în reţeaua virtuală este axată în principal pe eliminarea apelurilor la răsturnarea regimului actual chinez de pe forumurile din reţelele sociale, a zvonurilor politice şi a altor informaţii considerate drept "nocive" de către autorităţile chineze.
Astfel, 16 site-uri au fost închise, de la începutul acestei campanii, pentru că ar fi fost implicate în "crearea şi răspândirea de zvonuri".
Campanie anti-internet în China. Peste 1.000 de oameni au fost arestaţi

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus