Skip to main content

Măsuri la TVR: Claudiu Săftoiu îşi propune economii de peste un milion de euro la bugetul TVR

 

Publicitate

Claudiu Săftoiu, preşedintele TVR, a decis să ia câteva măsuri pentru reducerea cheltuielilor. Prin măsurile pe care Paginademedia.ro le prezintă în continuare, şeful TVR îşi propune economii de 1,15 milioane de euro. Sunt, de altfel, primele măsuri de reducere a costurilor luate de Săftoiu în calitate de şef al TVR.

În cele ce urmează, găsiţi primele măsuri pentru reducerea cheltuielilor luate de Preşedintele - Director General al TVR, Claudiu Săftoiu.

Măsurile au fost agreate la nivelul conducerii executive şi administrative a Televiziunii Române şi vor avea ca rezultat o economie de 5,3 milioane de lei (aproximativ 1,15 milioane de euro).

Preşedintele – Director General a dispus:

  • Scăderea numărului de producţii în premieră din grilele curente pentru lunile august şi septembrie 2012;
  • Reducerea numărului de ore suplimentare, precum şi a zilelor de week-end lucrate şi plătite;
  • Eliminarea din fluxurile de producţie a activităţilor pentru zilele de sâmbătă şi duminică (deplasări, activităţi de studio ş.a.m.d.);
  • Sistarea angajării de plăţi pentru drepturi de autor şi conexe pentru salariaţii TVR;
  • Reducerea volumului de plăţi pentru drepturi de autor şi conexe pentru terţi.

Când se vor vedea primele rezultate ale acestor reduceri de cheltuieli:

Aceste măsuri sunt estimate să producă rezultate începând cu luna august 2012. Sumele provenite din aceste economii vor fi direcţionate prioritar către plata datoriilor la bugetul de stat.

De asemenea, Preşedintele – Director General a hotărât ca, începând de astăzi, 26 iulie 2012, personalul angajat al TVR care ocupă funcţii de conducere nu poate fi, în acelaşi timp, realizator, producător sau prezentator de emisiuni.

Decizia a fost luată în conformitate cu art.11 cap.V.7. din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) al SRTv. PDG a revocat toate derogările date până în prezent, conform art.12 cap.V.7. din acelaşi Regulament.

*Estimările se bazează pe evaluările şi proiecţiile financiare ale departamentelor Bugete Editoriale şi Producţie şi Management Financiar şi Bugete Operaţionale.

Consiliu de Administraţie vrea un "grup de lucru pentru elaborarea programului de redresare economică"

Astăzi a avut loc şi o şedinţă a Consiliului de Administraţie. Principalul punct de pe ordinea de zi: înfiinţarea şi definirea rolului "Grupului de lucru pentru elaborarea programului de redresare economică."

Ce au hotărât membrii CNA:

Înfiinţarea unui Grup de lucru cu scopul de a examina situaţia organizaţională a TVR şi de a efectua analizele necesare elaborării unui program de redresare economică.

Din componenţa Grupului de lucru vor face parte: membri ai Consiliului de Administraţie şi membri ai Comitetului Director (CD).

Consiliul de Administraţie va fi reprezentat de următorii membri: Claudiu Săftoiu, Preşedinte-Director General al TVR, Irina Radu, Anne Jugănaru, Gabriel Tufeanu, Cristian Niţulescu. Comitetul Director va fi reprezentat de: Titi Dincă (director - Direcţia Artistică şi Producţie), Horia Romanescu (director al Direcţiei de Strategie Programe) şi Horia Cazan (director Direcţia Tehnico-Administrativă).

Grupul de lucru va fi asistat de un grup de experţi, numit prin Ordin al Preşedintelui-Director General, Claudiu Săftoiu.

Reprezentanţii structurilor Teritoriale

După caz, reprezentanţii structurilor teritoriale (membri ai Consiliului Director de la Studiourile Teritoriale), precum şi specialişti din cadrul TVR şi din afara acesteia vor fi constituiţi într-un Grup de experţi în sprijinul Grupului de lucru.

Aceştia vor fi numiţi pe baza următoarelor criterii:

  • viziune strategică
  • experienţă managerială
  • expertiză organizaţională / consultanţă de specialitate
Sindicatul pentru uniunea salariaţilor TV (SPUSTV) din TVR va fi reprezentat de Anca Antonov.

*lege care urmează a fi elaborată; propuneri de îmbunătăţire sau completare a unor norme sau instituţii juridice existente printr-o viitoare reglementare.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • kiko kiko
    unele decizii sunt bune, de ex aia cu sefii care nu pot fi producatori, realizatori sau prezentatori de emisiuni (concret, sunt oameni care iau salariu de directori si inca un salariu ca realizator de emisiuni, desi potrivit regulamentelor tvr nu au voie - razus, trofin etc). pe de alta parte, daca titi dinca, horia romanescu si cazan se ocupa de comisia aia de evaluare... slabe sanse sa faca ceva concret... doar sa se mai invarta de o indemnizatie, ceva...
  • ana m ana m
    1. de ce tvr trebuie sa aiba atatia angajati?
    2. de ce nu se lucreaza pe proiecte ca in alte televiziuni?(sunt sezoane cand nu e nevoie de atatia angajati. aici ma refer la redactori/editori/producatori)
    3. de ce angajatii din tvr freaca menta in orele de program si cand lucreaza in paralel ptr alte televiziuni lucreaza de le zboara fulgii?
    4. de ce sunt atatia oameni la realizarea unei amarate de emisiuni(si au doar amarate de emisiuni, nu au emisiuni mari) cand in alte parti echipa de relizare este de doua ori mai mica?
    5. de ce se iese la pensie din tvr atat vreme cat esti depasit de tot ce se intampla pe piata(artistic si tehnic)
    6. de ce sunt atatea emisiuni fara audienta cand ar putea fi mai putine emisiuni cu o audienta mai mare?
    7.de ce tvr nu are vedete, dar are 1000 de prezentatori fara valoare?
    8. de ce emisiuni exceptionale ca PROFESIONISTII nu sunt promovate?
    9. de ce jurnalisti de mare valoare, chiar daca sunt batrani, sunt dati la o parte de tineri fara experienta? in afara, cei mai respectati jurnalisti sunt cei cu multa experienta(cum e topescu)
    10. de ce o televiziune nationala nu are un serial romanesc de mare valoare? ( nu ma refer la seriale gen las fierbinti)
  • Writter Writter
    @ Vasile Ion,orele suplimentare erau la ordinea zilei.Poate nu stii ca sunt foarte multe modalitati"implementate"in sistemul de"lucru"al tvr-istilor.Sunt multi,cel putin de la stiri,care lucreaza pentru terti(Kanal D,GSP,Antena1,DIGI,etc-in general pentru cei care au transmisiuni sportive)Este inadmisibil sa-i platesti pe acestia in plus,ca televiziune care le plateste si alte drepturi pe cartea de munca,cand ii poti folosi la randamentul maxim(sa facem si noi ceva pentru tara,nu?)In momentul in care ei isi permit luxul de a pleca cu GSP-ul prin tara la transmisiuni directe,cred ca sunt foarte"odihniti".SASSU voia sa introduca o clauza in contract(care nu a mai fost introdusa la presiunea sindicatului)si anume ca angajatii TVR nu pot lucra si in alte televiziuni(pentru pastrarea confidentialitatii).Era o masura destul de buna dar care nu aducea mari beneficii de imagine.Eu cred ca, pentru buna functionare a TVR,ar trebui o reorganizare.Cui nu-i place,sa plece in tarile calde.Mai sunt si alte televiziuni,cu programe mai lejere.Deasemenea si de la alte departamente sunt angajati ai TVR care lucreaza cu sarg si mai ales cu multa buna voie pentru alte televiziuni(foarte multe si diferite).Chestia cei care detin si cu functia de conducere dar si cea executiva,este relativa,depinde de functii,ca daca esti producator sau redactor sau orice altceva cu job dinamic,ar fi oarecum dificil ca-n 8 ore sa le faci pe toate,dar...............Pana la urma,ai si tu dreptate legat de profunzimea problemelor,explicarea si interpretarea lor.
  • Irina Irina
    Ar trebui in primul rand sa fie platiti colaboratorii care nu si-au primit salariile de vreo 2 luni desi se spune ca toate salariile au fost date. Nu se cunoaste realitatea... TVR-ul ar trebui sa ia lectii de la posturi de televiziuni din alte tari in care televiziunea nationala este mereu in topuri. Hai sa vorbim mai putin si sa facem mai multe, dar na doar suntem romani deci ne sta in caracter sa facem mereu invers...
  • mihai mihai
    Parca era vorba de disponibilizari...parca asa se promisese. Vad ca cei 3.400 de angajati raman desi multi sunt paraziti si plimba hartiile dintr-un birou in altul. Daca doar atat poate face Saftoiu mai bine ramanea Lazescu.
  • Vasile Ion Vasile Ion
    Ce incearca Saftoiu sa faca este sa arunce pe piata un alt deflector. Cheltuielile cu angajatii reprezinta 15% din cheltuielile TVR. Grosul se scurge prin alta parte, acolo se pierd banii.
    Puctual:
    - productiile pe lunile august si septembrie sunt aproape zero, deci ce costuri se reduc?
    - Orele suplimentare sunt necesare pentru ca se lucreaza ineficient in timpul orelor normale de lucru.
    - Fluxuri de productie in weekend, e iar o chestie hilara.
    - Taierea contractelor cu drepturi de autor - aici e chiar prostie, pentru ca oamenii angajati cu dda pe anumite posturi in care se munceste pe rupte sunt necesari, fara ei ramane un mare gol de forta de munca, din cauza lenei celor care sunt anagajati permanent.
    - Interzicerea celor care au functii de conducere sa ocupe si alte posturi e o alta tampenie, in TVR existand multi oameni care lucreaza cu succes pe 3-4 posturi fiind platiti doar pentru unul singur, deci eficienta mai buna ca asta nu este.

    Probleme esentiale in TVR sunt: scurgerea banilor proveniti din taxa tv, reclame etc pe alte cai, ineficienta marii majoritati a angajatilor din punctul de vedere al productivitatii, lipsa viziunii clare a pozitiei televiziunii publice in piata media, sistemul ineficient de gestiune a resurselor.

Trimite un comentariu

sus