Skip to main content

EXCLUSIV. Caţavencii s-au desprins de Patriciu. Dinescu şi Buşcu sunt noii proprietari

 

Publicitate

RUPERE. Caţavencii lui Doru Buşcu s-au desprins de trustul lui Dinu Patriciu, după un an în grupul Adevărul. Noii proprietari ai revistei de satiră sunt Doru Buşcu şi Mircea Dinescu. Contactat de Paginademedia.ro, poetul Mircea Dinescu a confirmat mutarea şi a declarat în exclusivitate că în plan sunt şi un cotidian, dar şi o televiziune.

Revista Caţavencii este editată, mai nou, de compania Patetic Media SRL. “Doru Buşcu a fost cu ideea numelui”, a spus pentru Paginademedia.ro poetul Mircea Dinescu. De ce a preluat jumătate de ziar. “Oricum scriu la Caţavencii în fiecare săptămână”.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Patetic Media SRL este deţinută de Mircea Dinescu şi de către Doru Buşcu, în procente egale: 50-50.

De ce a luat Caţavencii?

“Caţavencii este un produs bun, un produs care contează. Este ca un medicament pentru oameni, doar că nu are efecte advers", a spus Mircea Dinescu, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro.

“Dacă te uiţi, de exemplu, la cititorii de pe Facebook, numai acolo sunt 30.000. Pentru un săptămânal, eu zic că e ceva”

Vă este teamă că veţi pierde bani?

“Nicidecum. Nu a murit chiar toată presa. Poate doar cele care sunt apendice de partid”, spune Dinescu.

Planuri mari: o televiziune şi un ziar

Caţavencii este un pas în startul posibil al unui viitor trust de presă, care să mai includă un cotidian şi un post de televiziune.

“S-ar putea să scoatem şi o televiziune, şi un cotidian”, a declarat Mircea Dinescu, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro.

Cu ce bani?

“Încă nu ştim, vom vedea. S-ar putea să găsim parteneri pentru aşa ceva”, a declarat Mircea Dinescu.

Caţavencii, o istorie agitată

Caţavencii lui Doru Buşcu au intrat în grupul lui Dinu Patriciu anul trecut, la scurt timp după ce marca Academia Caţavencu a fost cumpărată la licitaţie de Dan Grigore Adamescu, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Caţavencii l-au cooptat în echipă şi pe Mircea Dinescu, ca preşedinte al publicaţiei.

La scurt timp după intrarea în grupul Adevărul, Caţavencii resimt criza din compania deţinută de Dinu Patriciu. Salariile întârziate şi problemele cu hârtia se răsfrâng şi asupra Caţavencilor care, în unele situaţii, sunt nevoiţi să reducă tirajul pentru ca ziarele din grup să poată fi tipărite.

PIAŢĂ. Trei reviste de satiră apar în prezent în România:
1. Kamikaze. Revista este editată de o echipă ruptă din Academia Caţavencu, în urmă cu câţiva ani.

2. Academia Caţavencu. Revista este scoasă de Medien Holding, care are şi România liberă şi este deţinută de Dan Grigore Adamescu. Academeia Caţavencu a fost cumpărată la licitaţie pentru aproape 900.000 de euro după falimentul Caţavencu S.A.

3. Caţavencii. Săptămânalul a fost lansat după ce echipa lui Doru Buşcu decide să lanzeze o nouă publicaţie, în grupul Adevărul.

Istoria caţavencilor începe în urmă cu 20 de ani. Citiţi un interviu inedit cu fondatorul revistei, la linkurile de mai jos:

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Guru Guru
    De ce să cumpere? A plătit ceva pentru marcă?
  • kiko kiko
    dinescu nu spune cu ce bani a cumparat catavencii de la patriciu? ca anul trecut buscu nu a gasit bani sa cumpere academia catavencu la licitatie...

Trimite un comentariu

sus