Skip to main content

TVR, dat peste cap. Curtea Constituţională anulează actuala conducere

 

Publicitate

UPDATE. „Procesul de implementare a Programului de redresare va continua, urmând un calendar strict, comunicat partenerilor sociali şi care va respecta legile în vigoare.”, au declarat reprezentanţii televiziunii publice. Punctul de vedere integral, în continuare.

Curtea Constituţională a admis astăzi sesizarea PDL referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

După ce decizia CC va fi publicată în Monitorul Oficial, cei opt membri desemnaţi de PSD, PNLUDMR şi UNPR îşi vor pierde funcţiile.

În acest context, deciziile luate de Consiliul de Administraţie din iunie până în prezent sunt lovite de nulitate, inclusiv planul de redresare a televiziunii române. Rămân multe lucruri de clarificat, printre care şi situaţia TVR Cultural şi TVR Info care au fost închise din decizia Consiliului de Administraţie.

PDL nu are niciun reprezentant în conducerea TVR. Decizia a fost luată la 24 iunie de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, care au stabilit că în CA vor fi câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR.

PDL a contestat la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului privind noul CA al SRTv, „care nu corespunde algoritmului politic", după cum a declarat atunci liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.

Vă transmitem mai jos poziţia preşedintelui director general al SRTV, Claudiu Săftoiu, privind deciza CCR referitoare la sesizarea privind constituţionalitatea componenţei CA al SRTv.

 Punctul de vedere al TVR, în continuare:  

Conducerea SRTv ia act de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) care a admis astăzi sesizarea unui partid politic referitoare la componenţa actualului Consiliu de Administraţie al SRTv, validat de plenul Parlamentului.

Parlamentul este singurul for în măsură să pună în aplicare hotărârea Curţii Constituţionale şi să ia măsuri astfel încât activitatea în Televiziunea Română să nu fie afectată. 

Consiliul de Administraţie al SRTv şi-a îndeplinit misiunea de a respecta imperativele Ordonanţiei 33/2012, şi a prezentat, în termen de 45 de zile, un Program de redresare economică a societăţii, care a stat la baza Memorandumului aprobat de Guvernul României pe 1 septembrie 2012, referitor la eşalonarea pe şapte ani a datoriilor fiscale ale SRTv.

Procesul de implementare a Programului de redresare va continua, urmând un calendar strict, comunicat partenerilor sociali şi care va respecta legile în vigoare.

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    CCR incepe sa functioneze la adevarata ei valoare!

    Ar fi si mai bine daca ea n-ar mai fi formata, pe viitor, din persoane numite politic ci din specialisti, in domeniu, INDEPENDENTI .

Trimite un comentariu

sus