Skip to main content

Telejurnalul TVR se mută la opt. Moise Guran, la ora 19.00. Mircea Radu trece în weekend

 

Publicitate

Principalul jurnal al postului public de televiziune trece prin mai multe schimbări. Din 22 octombrie, Telejurnalul va fi mutat la ora 20.00 şi îi va avea prezentatori pe Mihai Constantin şi pe Ligia Munteanu.

Telejurnalul va fi precedat de Ora de business, cu Moise Guran, de la ora 19.00. „Ştiu că intru în groapa cu lei la ora 19.00, dar nici nu pot să nu accept o promovare în «liga mare», chiar dacă asta înseamnă că pornesc de pe ultimul loc. Şi ce? Am obligaţia să intru la bătaie şi să îmi joc şansa cu ambiţie şi determinare”, spune Moise Guran despre trecerea pe TVR 1. Ora de business va ocupa acelaşi tronson cu Ştirile Pro TV şi Observatorul de la Antena 1.

Telejurnalul este urmat, de luni până joi de la ora 21.00, de Prim plan, un program de dezbateri şi analize privind principalul subiect al zilei.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Robert Robert
    Nu sunt programe de "vorbe" ci programe de informatie.
  • Robert Robert
    Cred ca cel putin lumea care nu agreeaza stirile "de senzatie" si stirile tabloid va renunta sa mai umareasca "Stirile PRO TV" si va trece pe TVR 1 la Ora de business!
  • Robert Robert
    Va prezenta jurnalele de Sambata si Duminica.
  • Horea Horea
    Matale, care ai comentat mai sus, esti ... femeie sau barbat?
  • steven steven
    si eu tot la moise guran ma voi uita.acolo vad informatii,nu can-can-uri!
  • Radu Radu
    Intr-adevar e o schema buna pentru pentru TVR asta cu Moise Guran la 19 o sa-i rupa pe micuti:))BRAVO TVR!!!
  • Imi placea Mircea Radu Imi placea Mircea Radu
    Imi placea foarte mult Mircea Radu. Imi pare ca este concediat.Schimbarea orei din 20 in 19 a fost atunci o strategie proasta, totusi Mircea Radu a fost foarte bun.
    Iar pe Moise Guran o sa il termine tot punandu-l pe 7.
    Pacat, sa speram ca o sa il mai vedem pe Mircea Radu.
  • dodonel dodonel
    :))) guran la 19? ma mut la tvr
  • dan dan
    Ora de business va fi o alternativa la celelalte jurnale de stiri de la ora 19. Pana la urma si Moise Guran dezbate in emisiunea sa stirile de peste zi si in principal informatii de interes national si nu can-can-uri asa cum se intampla la posturile tv comerciale. Eu unul o sa aleg TVR.
  • Horea Horea
    De acord, era mai bine doar cu M. Constantin.

    "Pilele" inca functioneaza si acum intr-un TVR ravasit! Cine mai e si aceasta Ligia Munteanu ?!
  • Livia Pila Livia Pila
    Cred ca era mult mai bine daca Mihai Constantin era lasat sa prezinte singur Telejurnalul (moda duetelor e demult consumata) si daca la Mircea Radu se renunta definitiv. Sau macar pina ce invata ca, atunci cind stai la pupitru ,sacoul se descheie si nu astepti iminenta unei catastrofe (care, in cazul lui e mai iminenta decit in cazul altora caci a e tot mai grasunel si hainutele tot mai mici)
  • Horea Horea
    Majoritatea dintre noi suntem rareori ... "fanatici"!
  • wmgh wmgh
    nu au stiri senzationale / bombastice

    On topic: Este o sansa foarte mare ptr Moise, dar si o recunoastere a calitatii "Orei de bussines" :)
  • qwerty qwerty
    se vede ca se apropie campania electorala. prime-time-ul de la tvr va fi acoperit doar de vorbe. 19-guran, 20-jurnal, 21-talkshow. in loc sa faca un jurnal de 30 de minute la 20 si in rest sa incerce sa se lupte cu protv si antena, ei se afunda si mai mult in anonimat. nu se uita nimeni la talkshowurile tvr!!! fanaticii se uita la antena3 sau b1, atat.
  • bahmuteanca bahmuteanca
    ptr multi telespectatori va fi un dezastru mutarea lui Moise Guran la ora 19.00. dar nu e nimic, vedem titlurile la pro tv de la ora 18.58 + 2 - 3 minute de stiri si trecem pe tvr dupa care ne intoarcem la ora 22.30 ptr stirile protv care, in mare, le reiau pe cele mai interesante + updateuri de la ora 19...

Trimite un comentariu

sus