Skip to main content

AMENDĂ RECORD. Pro TV, Antena 1, Kanal D şi Acasă TV vor avea 10 minute pauză din cauza circului făcut de Vadim

 

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să oprească emisia posturile Pro TV, Antena 1, Acasă TV şi Kanal D cu 10 minute în intervalul 19.00 - 19.10 pentru încălcarea dreptului la demnitate umană şi limbaj injurios. Sancţiunea a fost votată cu şapte voturi pentru.

Este pentru prima dată când Pro TV primeşte o asemenea lovitură.

Este cea mai dură sancţiune dată în bloc, vreodată de Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Sancţiunea a fost dată pentru mai multe derapaje ale emisiunilor Acces Direct, Un show păcătos, Happy Hour, Cancan TV şi WowBiz în care au fost prezenţi Corneliu Vadim Tudor, Oana Zăvoranu, Marioara Zăvoranu şi Mariana Moculescu.

Membrii CNA au vrut să revină asupra sancţiunii pentru Acasă TV deoarece postul de televiziune nu a primit nicio amendă în ultimul an, dar aceştia nu s-au mai înţeles asupra deciziei.

Valentin Jucan, membru CNA: Este un exemplu concludent despre cum se poate prelua o asemenea mizerie. Modul în care acest subiect a fost dezbătut arată că ei cunosc obligaţiile pe care le au faţă de lege însă nu se pot abţine. Dacă până la ora 23.00 acest comportament escaladează aşa de mult, mă aştept ca la ora 23.00 să se întâmple lucruri mult mai rele.

Ioan Onisei, membru CNA - Este o mare ipocrizie. Moderatorii se fac că salvează onoarea postului prin acele „interjecţii”, însă este evidentă intenţia lor.

Cristina Trepcea, membru CNA: Nu cred că ar trebui pedepsiţi în bloc. Trebuie să ne raportăm la antecedentele fiecărui post. Trebuie să facem o distincţie acolo unde s-au dat două episoade din show sau unde s-au dat şapte episoade.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a propus o amendă de 100.000 de lei pentru fiecare dintre posturile TV, însă nu a mai fost cazul să fie votată.

Sancţiunea trebuie pusă în aplicare în 24 de ore de la comunicarea oficială a sancţiunii. Mai precis, miercuri, 7 noiembrie.

Trei ediţii de Acces Direct şi patru de Un show Păcătos au fost monitorizate de CNA. La acestea se mai aduaugă două ediţii Happy Hour, două Wow Biz şi una Cancan TV  (Acasă TV).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Radu Sofia Radu Sofia
    Audienta are un pret pe care posturile de mai sus se asteptau sa il plateasca mai devreme sau mai tarziu.
  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    http://www.paginademedia.ro/2012/11/antena-pro-acasa-si-kanal-d-nu-si-mai-opresc-astazi-emisia/
  • Nicuvar Nicuvar
    Este ora 19.06 si continua sa emita. Nu s-a suspendat nimic. De ce?
  • A A
    CNA a facut bine ca a aplicat aceste sanctiuni.Din pacate amenda maxima care se poate aplica este de 200.000 de lei. Insa este extrem de putin, pentru ca bugetele de amenzi, facute la inceput de an de posturi, acopera cu succes sumele primite ca amenda.
    Ar trebui sa se autosesizeze protectia copilului, pentru ca la acele ore din zi, copilasi sunt expusi la acele mesaje. Puntin mai multa ordine si lege ar fi de minune.
  • cotos cotos
    Le suspendam emisia pentru o ora..Emisiuni care prostesc natiunea...
  • Sorin T Sorin T
    @ Paul S: ti-a scapat "ceea ce", dar apreciez faptul ca cineva a avut rabdarea sa le inventarieze in scris :)
  • Radu Radu
    un gand pentru jurnalistii de 2 bani din Romania: lingeti cascavalul cat mai puteti, ca in curand va inchid televiziunile
  • Radu Radu
    jurnalistii de 2 bani nu se invata minte, sper sa urmeze inchiderea celor 4 latrine
  • ionut ionut
    doar antena1 si cancan tv ar trebui amendate;ele au deschis un serial impotriva lui vadim,dupa ce antena a provocat scandalul vadim-marioara(care a fost amuzant;numai pudibonzii inchipuiti s-au "oripilat").o fi vadim "dus",dar sa-l cenzurezi pe toate televiziunile,si,mai mult, sa-i "dedici" editii insultatoare,e imoral.
  • kiko kiko
    ar trebui sa le suspende emisia cate 2-3 zile. probabil ca atunci o sa simta sanctiunea. si romanii or sa trebuiasca sa gaseasca altceva de facut decit sa stea ca prostii la televizor sa se uite la mizerii.
  • sphinx sphinx
    imi pare rau de antena 1
  • danB danB
    Simonica Gherghe, cea care se lauda pe blogul ei ca a fost singura care a refuzat sa transmita live de langa sicriul Madalinei Manole pt ca i s-a parut imoral, s-a bagat acum cu totul in troaca de porci....
    Nu spun ca Maruta sau Madalin sunt mai buni, dar macar astia nu se dau drept domnisoare dragutze si finutze...
  • paul s paul s
    Eudor, ti-ai luat un pseudonim excelent. Prostia ta ne doare pe toti.
    "Din cauza la niste comunisti" doare!
    Asa cantau aurolacii in metrou: "nu lasati copii pe strada din cauza la un barbat".
    Se scrie "din cauza unor comunisti".
    Alternativa inseamna doua variante care se exclud una pe celalta.
    Nu e corect "ai atatea alternative", corect este "ai atatea variante".
    "Nu sa simtit jignita" se scrie cu cratima, adica " s liniuta a".
    Comunistii nu "vine", ci "vin", ca sunt mai multi.
    Vadim nu "a jignit pe", ci "a jignit-o pe".

    Dupa pata asta pe creier cu "comunistii" si analfabetismuld e care dai dovada, este evident ca esti un nefericit produs al ultimilor 8 ani de basism.
    Tampenie crasa, incultura crasa, dublate de agresivitate si tupeu.
    Esti combinatia dintre prostia lui EBA si caracterul lui tac-su.
  • theodor theodor
    Hai sa radem cu CNA, Halal amenda. Castigurile de pe urma scandaluriilor au fost inmiit in favoarea celor care le-au difuzat. Antena e la a nu stiu cata abatere. Pro-ul o comite mereu cu emisiunea de un real succes manelistic HO , iar kanal D cu titluri pentru orbi le calca pe urma. Asta nu mai are legatura cu televizunea ci cu un circ mediatic care aduce dupa sine un rating mincinos. Emisiunile de gen se adreseaza unui anumit public tinta. Asta este din pacate, educatia actualei generatii. Cand se fac asemenea emisuni se fac o gramada de studii, statistici si sondaje >Concluzia romanii nu se satura de circ si vor din ce in ce mai mult. Circ in politica, in sport, in zona monden, Oriunde, dar circ sa fie, daca este si condimentat cu injurii este deja atins un ideal. Traiasca "maxima intelgenta" a poporului roman...
  • poporul roman poporul roman
    ce inteligent esti mincate ar tata de bou

Trimite un comentariu

sus