Skip to main content

De ce a plătit TVR în criză pentru două filme, Trenul morţii Kira Kiralina: „au relevanţă istorică şi culturală”

 

Publicitate

La aproape o săptămână după ce acordat sprijin financiar (în plină criză a instituţiei) pentru două filme româneşti, TVR vine şi cu explicaţii: „au relevanţă istorică şi culturală”.

Filmele susţinute de Televiziunea publică sunt Trenul morţii, cu Sergiu Nicolaescu coscenarist (85.000 de euro susţinere din banii TVR) şi Kira Kiralina, cu Dan Piţa regizor, pentru care conducerea TVR a votat un ajutor de 25.000 de euro.

Ce spune conducerea TVR:

„În cazul filmelor „Trenul morţii”, producător Zorba Film, şi ”Kira Kiralina”, producător Castel Film, SRTv a considerat că acestea au relevanţă istorică şi culturală, promovând rolul României în diferite perioade ale istoriei şi culturii: filmul „Trenul morţii” evocă o pagină inedită din istoria României, de la sfârşitul anului 1944, iar ”Kira Kiralina” este ecranizarea unei capodopere literare clasice, care se înscrie în tradiţia cinematografiei mondiale de a aduce în atenţia cinefililor opere ale unor mari scriitori.”

Comunicatul TVR, cu titlul sugestiv Negocierea directă - avantajul TVR în relaţia cu producătorii filmelor româneşti, trece în revistă avantajele pe care postul public le are când susţine un film românesc:

„SRTv beneficiază de avantajele care decurg din statutul de cofinanţator: drepturi de utilizare, dar şi de alte clauze favorabile – număr de difuzări, posibilitatea de a sublicenţia etc. Toate aceste dispoziţii contractuale sunt stabilite prin negociere cu fiecare producător şi proporţional cu suma investită, stabilită prin negociere directă doar cu producătorii filmelor, în funcţie de amploarea proiectului, de bugetul estimat şi de planul financiar al întregii producţii.”

Comunicatul TVR, în continuare:

Negocierea directă - avantajul TVR în relaţia cu producătorii filmelor româneşti

În urma solicitărilor primite de la mai mulţi jurnalişti referitoare la finanţarea de către Societatea Română de Televiziune (SRTv) a producţiilor cinematografice româneşti, facem următoarele precizări:

Societatea Română de Televiziune susţine producţia de film cinematografic în conformitate cu prevederile legii-cadru în domeniu - Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţă, Societatea Română de Televiziune are obligaţia de a contribui cu o sumă reprezentând 15% din veniturile proprii realizate din publicitate pentru susţinerea producţiei de film cinematografic. SRTv poate, însă, opta pentru finanţarea directă a producţiei de filme, în condiţiile ordonanţei, cu până la jumătate din suma datorată Fondului cinematografic, la solicitarea producătorilor şi după notificarea adresată Centrului Naţional al Cinematografiei.

După cum stipulează dispoziţiile legale menţionate, solicitarea finanţării directe pentru producţia de filme se face de către producători. SRTv analizează dosarele de producţie (sinopsis, distribuţie etc.), selectează proiectele, luând în considerare relevanţa acestora pentru misiunea sa publică, definită în Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu modificările şi completările ulterioare şi acordă finanţarea directă producătorilor/caselor de producţie.

În aceaste condiţii, SRTv beneficiază de avantajele care decurg din statutul de cofinanţator: drepturi de utilizare, dar şi de alte clauze favorabile – număr de difuzări, posibilitatea de a sublicenţia etc. Toate aceste dispoziţii contractuale sunt stabilite prin negociere cu fiecare producător şi proporţional cu suma investită, stabilită prin negociere directă doar cu producătorii filmelor, în funcţie de amploarea proiectului, de bugetul estimat şi de planul financiar al întregii producţii.
În ultimii 7 ani, printre producţiile finanţate (în curs de finanţare sau care urmează să fie finanţate) în mod direct de TVR, conform OG 39/2005, se numără:

- filme artistice: Restul e tăcere, Călătoria lui Gruber, O secundă de viaţă, Legiune străină, Mănuşile Roşii, California Dreamin, Aurora, Umilinţa, Povestea unui secol, Bună, ce faci, Dacă bobul nu moare, Poker, Sfârşitul ploilor, Eu când vreau să fluier, fluier, Undeva în Palilula, Nuntă în Basarabia, Schimb valutar, Puzzle pentru un orb, Amintiri din epoca de aur, Medalia de onoare, Caravana cinematografică, Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Testamentul roşu, Povestea unui secol, Dincolo de America, Ursul, Despre oameni şi melci, Toată lumea din familia noastră, Roxanne, Şarada, Condamnat la viaţă, Doar cu buletinul la Paris s.a.

- scurt metraje: Icre negre, Malpensa, Pe macara, În loc să mori, Mousse au chocolat, Muzica în sânge, La drumul mare etc.
- documentare: Capitalism-reţeta noastră, Satul atomic, Dacia–o supravieţuitoare, Trei zile până la Crăciun (Ultimele zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu), Ghetoul clandestin, Aproape de cer, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, Exploratorul s.a
- animaţie: Crulic-drumul spre dincolo.

În cazul filmelor „Trenul morţii”, producător Zorba Film, şi ”Kira Kiralina”, producător Castel Film, SRTv a considerat că acestea au relevanţă istorică şi culturală, promovând rolul României în diferite perioade ale istoriei şi culturii: filmul „Trenul morţii” evocă o pagină inedită din istoria României, de la sfârşitul anului 1944, iar ”Kira Kiralina” este ecranizarea unei capodopere literare clasice, care se înscrie în tradiţia cinematografiei mondiale de a aduce în atenţia cinefililor opere ale unor mari scriitori.

De-a lungul anilor, SRTv a cofinanţat producţii de filme aparţinând tuturor genurilor şi curentelor cinematografiei româneşti, semnate de regizori din toate generaţiile, pe care apoi le-a putut oferi publicului.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Adrian Adrian
    E trenul vietii, mai informeaza-te si nu are legatura cu Sergiu Nicolaescu. Ala a fost cel mai mare regizor roman, regizorul cu cel mai mare succes de public nu ca regizorii de rahat de azi care fac filme cu doi actori si aia neprofesionisti, fara scenariu etc. Dan Pita este si el unul dintre cei mai mari regizori romani. Cui ai fi vrut sa dea bani? lui puiu cu 3 filme si mungiu cu alte trei, plini de ei si prostanci, ala care se lauda ca a citit carti de arta dar nu stie sa fac un prim=plan dar e premiat fiinca face filme care denigreaza romanii si isi face premiera filmului direct in festival ca sa-i gadile pe aia ..filme la care nu se uita nimeni, au succes daca aduna 10-20 000 de fraieri care a doua oara nu se mai lasa pacaliti si nu se mai duc la filmele lor.
  • danutu danutu
    pe filmele moşului am vrut să zic
  • bahmuteanca bahmuteanca
    ok, sa zicem ca sunt de acord, in anumite conditii, cu finantarea, insa adresez o intrebare celor de la tvr: cite din producţiile finanţate în mod direct de TVR, conform OG 39/2005, au fost difuzate de tvr, si daca au fost difuzate ce promovare li s-a facut, ptr ca nu am auzit ca "Eu când vreau să fluier, fluier" din anul 2010, deci are vechime sa fi aparut la tvr...
  • Livia PIla Livia PIla
    Gura pacatosului adevar graieste. Numitul SAFTOIU ELWIS CLAUDIU i-a incarcat pe angajatii SRTV in TRENURILE MORTII. Numitii FUSARIU ANCA, TUCHEL (TODEA) RUXANDRA, COCA COSMA TEOHARIE, RADU IRINA si altii asemenea acestora sunt gardienii deghizati in cantori.
  • Petru Petru
    Voi de la paginademedia.ro aveti o problema cronica cu greselile de tipar. Ba e Trenul Vietii in titlu, ba e Trenul Mortii in articol, ba lipseste nu stiu ce cuvant. Fiti calmi, nu va grabiti cand scrieti ca nu va ameninta nimeni de la spate... cred.
  • aidan aidan
    si marmota invelea ciocolata in staniol...relevanta? ce sa baguie si ei? dar bani pentru concedieri colective zic ca n-au si incearca prin N tertipuri sa scape de oameni gratis! niste infecti! serviciile se platesc dar nu din buzunarul personal al lui saftoiu ci din cel public al tvr cand tvr moare, danr nu inainte de-a finanta inca un film la care se vor uita doar prietenii lui nicolaescu printre care si saftoiu.
  • Livia Pila Livia Pila
    De ce a platit? Pentru ca mos Serge l-a trecut la reexaminare pe groparul TVR, cu numele caragialesc SAFTOIU ELWIS CLAUDIU. Mos Serge a certificat cind a trebuit triumful taletului. Elwis i-a platit din bani publici serviciul. Asta e.

Trimite un comentariu

sus