Skip to main content

NOU CONFLICT PE CABLU. Discovery Channel nu se mai vede pe platforma Digi a RCS

 
Discovery-nou
Discovery-nou


Postul Discovery Channel a fost scos, azi dimineaţă de pe platforma de televiziune Digi deţinută de operatorul RCS&RDS.

Potrivit unei poziţii oficiale a celor de la Discovery, “acordul de retransmisie între Discovery şi RCS expiră pe 30 noiembrie”.

“În această dimineaţă, am aflat că RCS&RDS a scos Discovery Channel de pe platforma Digi Satelit. Suntem foarte dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă şi credem că părerea telespectatorilor contează; îi încurajăm să şi-o exprime contactând operatorul de cablu cât mai curând”, spun oficialii Discovery în poziţia trimisă Paginademedia.ro.

Oficialii Discovery spun că “până în prezent, RCS a respins toate ofertele noastre comerciale, astfel încât nu s-a putut ajunge la un nou acord. Precizăm că nu am cerut, în niciun moment al negocierilor, creşterea tarifelor pentru distribuţia canalelor noastre.”

Şi alte canale Discovery au fost afectate.  Astfel, Discovery World a fost scos din toate pachetele, iar din unele oferte au dispărut TLC şi Animal Planet. Oficialii Discovery spun că schimbările s-au făcut "fără să ne informeze sau să trimită notificări abonaţilor săi în prealabil."

Mutarea vine în contextul în care RCS a lansat de curând, două posturi proprii de documentare, Digi Life şi Digi World. Un alt canal, Digi Animal World, este în pregătire şi urmează să fie lansat în curând.

Până la ora redactării articolelor, oficialii RCS nu au răspuns întrebărilor Paginademedia.ro legate de scoaterea postului Discovery din grilă.

În luna august a acestui an (înainte ca RCS să-şi lanseze propriile canale, posturile Discovery WorldDiscovery TLC RomâniaDiscovery ScienceInvestigation Discovery au fost scoase din pachetul de bază al RCS&RDS. La vremea respectivă. întrebat de Paginademedia.ro dacă scoatere acestor posturi are vreo legătură cu apariţia noilor canale de documentare, Bogdan Chiriţoiu (project manager Digi Wold şi Digi Life) a răspuns:

„Cred că este vorba e o întâmplare. Noi aveam aceste canale în plan de mai multă vreme. Aceste posturi au fost în pachetul de bază, pentru un an, ca o promoţie. Canalele nu au dispărut ci au fost mutate în pachetele superioare.”

Discovery Channel, scos de pe RCS total în Ungaria

Discovery Channel a fost scos deja de pe reţelele RCS din Ungaria, atât de pe reţelele de cablu, cât şi de pe platforma digitală.

În Ungaria, mutarea a fost făcută marţi, 20 noiembrie.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mada656 mada656
    Dolce transmite tot ce dadea si RCS si ceva in plus.Asa ca adio,RCS!
  • mada656 mada656
    Ai avea dreptate, dar cablistii incaseaza ilegal taxa pt tvr-uri - legea ii obliga sa le dea gratis , dar dau spaga- si nici nu vireaza banii la tvr-uri,ii pastreaza.
  • mada656 mada656
    Ai fost inspirat, dar in decembrie schimbsi eu furnizorul. Daca nu ii atingi la punga nu inteleg
  • mada656 mada656
    Te poti abona la Dolce, le are pe toate.Ca nu sintem robi pe mosia RCS
  • gigi gigi
    aveti dreptate, a decazut per total, dar sa nu uitati ca nu aveti toata ziua sa va uitati la toate emisiunile lor, pe toate programele lor. Eu sunt multumit sa aiba 3-4 seriale bune pe science, unul pe animal planet hd, si poate 1-2 pe world. In rest de TLC, Investigation si altele ma pot lipsi. Tot timpul e loc de mai bine cand vine vorba de documentare.
  • george george
    emisiunile despre care vorbesti tu se distribuie in SUA in nici un caz pt romani
  • george george
    ai auzit de Sky ? si eu au canale proprii, vreo 70 si este cel mai mare operator din Europa
  • george george
    la Digi Life HD, Digi World HD si in curand la Digi Animal World HD
  • Ciprian Ciprian
    am aflat si yo zilele astea despre ce se intampla acuma cu discovery...o MARE PROSTIE...daca au scos din grila discovery dupa..chiar ca NU mai ai la nimica la ce te uita la TV...
  • eusss eusss
    DigiPorn au facut astia? :))
  • Abonat RDS Abonat RDS
    Nici o problema. Luni imi desfac contractul cu RDS si ma mut pe dolce sau UPC :)
  • ionut ionut
    mos tagarta ,esti unul din foarte multi ofticosi care nu sunt abonati la digi si se roaga de maicasa in fiecare zi sa schimbe operatorul de cablu
  • Sebi Sebi
    Cred ca multi au uitat ce insemna Discovery acum 10 ani. Din ce era atunci a ramas doar brand-ul. Acum contine numai reality showuri de 2 lei fara nici o valoare educativa. Nu ca noile posturi ar fi mai bune... documentare de mana a doua. :(
  • Sebi Sebi
    Ai foarte mare dreptate. Canalul acesta a decazut semnificativ in ultimii ani. Cred ca cei care acum sar ca este scos fie au uitat ce era inainte Discovery sau nu au stiut niciodata... fie nu s-au mai uitat de multa vreme pe acest canal.
  • Marius Marius
    Eu am doar o intrebare....de ce nu se discuta si despre scoaterea din grila a programelor Nat Geo?eu unu raman la DIGI doar pentru net(sunt din Slatina ) aici doar ei au pe fibra ..dar nu sunt de acord cu ce fac ei...adica asta cu scoaterea Discovery de pe grila ce inseamna ?doar sa faca loc a ceea ce ei numesc incredibil boombastic si restu cuvintelelor venite din gura unor asemenea invitati de pe OTV ...asta e am ajuns sa fim condusi de oameni fara studii si tu stai si te uiti doar.

Trimite un comentariu

sus