Skip to main content

16 Ianuarie. Mălaimare: Demisia din CNA e de onoare. Am o hârtie de la Parlament conform căreia am fost compatibil

 

Publicitate

DEMISIE DE ONOARE. Mihai Mălaimare, care şi-a dat demisia din funcţia de membru al CNA, a declarat, pentru Mediafax, că demisia sa este una "de onoare", precizând că are un document de la Parlament potrivit căruia poate ocupa în acelaşi timp funcţia de membru CNA şi cea de director al Teatrului Masca.

"Eu am cerut un punct de vedere al Comisiei Juridice a Parlamentului, care mi-a remis o scrisoare prin care se spune că situaţia mea trebuie judecată ţinând cont şi de Legea 161 (din 2003, n.r.), care este legea incompatibilităţilor, lege în care se prevede clar că secretarii de stat şi membrii CNA pot îndeplini funcţii din domeniul artistic. Deci lucrurile erau limpezi. Pe de altă parte, eu, în declaraţiile mele de interese, am scris mereu că sunt directorul Teatrului Masca. Eu nu am făcut un secret din chestiunea asta. Că ANI se trezeşte după 4 ani (de când a fost numit Mălaimare membru al CNA, n.r.) să se pregătească să mă declare incompatibil îmi sună foarte straniu", a spus Mihai Mălaimare.


Mălaimare: Demisia din CNA e de onoare. Am o hârtie de la Parlament conform căreia am fost compatibil


MEMBRII CNA DESPRE MODIFICAREA LEGII AUDIOVIZUALULUI. Răsvan Popescu, fostul preşedinte CNA, declară că modificarea Legii audiovizualului se poate face doar cu consultarea CNA şi în limitele acquis-ului comunitar, în timp ce Christian Mititelu, membru CNA, consideră "o eroare politică" faptul că Sorin Roşca Stănescu crede că e bine ca CNA să dispară, scrie Mediafax.
Potrivit lui Roşca Stănescu, Consiliul Naţional al Audiovizualului /(CNA) ar trebui să fie redus strict la o instituţie ce veghează la standardele tehnice de emisie ale posturilor de radio şi televiziune, iar eventuale încălcări ale legii să fie lăsate pe seama parchetului sau a altor instituţii, după caz.
Membri CNA: Modificarea Legii audiovizualului se poate face doar cu consultarea CNA şi în limitele acquis-ului comunitar


LAURA GEORGESCU, DESPRE DEMISIA LUI MĂLAIMARE. Laura Georgescu, desemnată preşedinte al CNA, dar încă nevalidată de Parlament, a confirmat, ieri seară, faptul că Mihai Mălaimare şi-a depus demisia din CNA în 11 ianuarie, precizând că, prin acest gest, Mălaimare a dorit să îi "protejeze" pe ceilalţi membri ai Consiliului, scrie Mediafax.

"Ştirea a venit urmare a comunicatului dat de casa de avocaţi care îl reprezintă pe Mihai Mălaimare. Demisia este un act de voinţă unilateral. Mihai Mălaimare, care mi-e prieten de ani de zile, şi-a depus demisia, dar şocat de ce a văzut la prima noastră conferinţă publică de joi (10 ianuarie, n.r.), ca să ne protejeze. Asta a fost înţelegerea şi noi am aşteptat atitudinea lui fiindcă este problema lui", a spus Laura Georgescu.
Preşedintele desemnat al CNA, despre demisia lui Mălaimare: A dorit să ne protejeze


JURNALIST DIN VICECONSUL. Ciprian Bălţoiu a renunţat la diplomaţie pentru a realiza o emisiune la Digi 24, scrie Evenimentul zilei. Bălţoiu a renunţat anul trecut la poziţia de diplomat, cu şase luni înaintea expirării mandatului, pentru a se întoarce la profesia de bază, jurnalismul.
“M-am oferit să fiu corespondent, iar televiziunii i-a plăcut ideea şi am o emisiune la Digimatinal”, povesteşte el.
Viceconsulul care s-a făcut ziarist


FACEBOOK LANSEAZĂ UN MOTOR DE CĂUTARE. Facebook lansează un motor de căutare de conţinut în cadrul propriei reţele de socializare, noul serviciu urmând să se numească "Graph Search", anunţă preşedintele Consiliului de administraţie al companiei, Mark Zuckerberg, citat de Mediafax.
"Noul serviciu le va permite utilizatorilor Facebook să efectueze căutări naturale de conţinut în cadrul reţelei de socializare", a spus Zuckerberg, conform BBC News online.
Zuckerberg a explicat că serviciul va ţine cont de criteriul respectării dreptului la viaţă privată, afişând doar rezultate de conţinut de pe Facebook care sunt distribuite şi sunt accesibile utilizatorului ce efectuează căutarea.
FACEBOOK lansează GRAPH SEARCH. Cum va funcţiona motorul de căutare

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus