Skip to main content

Vedete şi jurnalişti au semnat petiţia CNA pentru bun simţ pe TV: Rebengiuc, Ianţu, Weinberger şi Vlad Enăchescu

 

Foto: Răzvan Lupică, Mediafax Foto

Publicitate

Petiţia lansată zilele trecute de Consiliul Naţional al Audiovizualului, pentru bun simţ pe TV, şi-a găsit ecou în rândul telespectatorilor (peste 2.400 de semnături), dar şi în cel al personalităţilor din media şi din viaţa artistică.

Pe lîngă Virgil Ianţu, care deja a precizat că a semnat petiţia ”de nervi”, la demersul CNA au mai aderat şi Victor Rebengiuc, Benone Neagoe, AG Weinberger, Emil Grădinescu, Bianca Ioniţă (Kanal D) şi Vlad Enăchescu (Dolce Sport).

Vlad Enăchescu a şi adăugat la semnătura virtuală un text:

”Aşteptam de mult o astfel de poziţie. Am semnalat în repetate rânduri că ceea ce se petrece pe TV în ultimul timp este jalnic. Sunt alături de orice demers de acest gen. Puteţi conta pe sprijinul meu”, a precizat prezentatorul de la Dolce Sport, care a ţinut să sublinieze pentru paginademedia.ro că a făcut acest gest în nume propriu, fără să implice în vreun fel postul TV la care lucrează.

De altfel, Enăchescu a şi postat ieri, pe blogul personal, un înemn pentru cititorii săi:

”Am constatat astăzi cu bucurie că CNA intenţionează să ia măsuri vis a vis de mizeriile care apar din ce în ce mai des la televizor în ultimul timp. Mă număr printre cei care semnalează de ceva vreme toate aceste chestiuni, atât cât pot, prin vocea blogului personal. Acum vă îndemn să citiţi şi să va alăturaţi celor care speră încă într-o presă quality (fie vorbită, sau chiar scrisă). Sigur, CNA-ul se rezumă la partea de audio-vizual, dar cu siguranţă că dacă se va face curăţenie în radio-tv o să fie la fel şi în print”, a precizat prezentatorul pe site-ul său, enachescu.ro.

Bianca Ioniţă de la Ştirile Kanal D, a declarat, la rându-i, pentru paginademedia.ro:

"M-am săturat. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar s-a mers prea departe şi nu mai suport. Era normal să semnez această petiţie. Dacă vrem o schimbare ar trebui să facă toată lumea ceva".

Consiliul Naţional al Audiovizualului a lansat petiţia online Interesul public mai presus de gustul publicului. Scopul petiţiei este de a evalua necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi ale legislaţiei audiovizualului pentru o definire mai clară a noţiunii de interes public în programele de televiziune şi de radio, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Toate semnăturile sunt strânse AICI.

Emil Grădinescu:

"M-am săturat de ştiri şi de emisiuni de 2 lei, de fufe, de gigibecalispunecă, de filme pentru psihopaţi.

Vreau să-i cunosc pe olimpicii de matematică, pe lucrătorul SMURD care salvează vieţi în fiecare zi, pe artistul care preferă să faca foamea decât compromisuri. Vreau sa reîncep să mă uit la televizor. Cu fetiţa mea, dacă se poate."

Din textul petiţiei: 

Drumul de la domnia bunului plac la cea a bunului simţ trece şi pe la CNA. Sau mai precis ar trebui să treacă.

Am văzut înmormântări în direct, momente înselătoare în emisiunile de divertisment, în dezbateri politice sau pe teme sportive. De la an la an spaţiul audiovizual românesc devine din ce în ce mai viciat

Moartea unei personalităţi publice pare a fi momentul cel mai râvnit al unei televiziuni, iar cazurile recente, cum ar fi cel al lui Adrian Păunescu, al lui Şerban Ionescu sau al lui Sergiu Nicolaescu confirmă acest trist şi nefiresc adevăr.

Este timpul ca riposta să vină din două direcţii: de la cetăţeni şi de la CNA. Ca să reuşim, alăturaţi-vă în număr cât mai mare şi semnaţi petiţia noastră online.
Nu putem reuşi decât împreună cu dvs.

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com
viewscnt

Comentarii

  • Valbart Valbart
    Hai sa fim ipocriti ! Hai sa ne dam ...pretentiosi. Hai sa fim ...totalitarii bunului simt !? Daca vrei emisuni selecte, fa-ti televiziune. Pe banii altora este frumos sa comanzi. IPOCRITILOR !!!
    Acum ma duc in biblioteca sa citesc un Piotr Ceaadaev ("Scrisori filozofice catre o doamna"). Nu intamplator.
  • Vasile Vasile
    Pai de semnaturi ducem noi lipsa?
  • Laura Laura
    pre multe mizerii la televiziunile din Romania, trebuie dizolvate pe capete
  • FG FG
    Da, bine ca dati cu pietre. Macar ati semnat petitia aia inainte de a va lua de oamenii care isi "fac curaj" sa iasa in fata si sa spuna lucrurilor pe nume??
  • matei_a matei_a
    ce sa faci cu ironia daca IQ-ul....
  • serbanra serbanra
    Prietene, locul tau e in Coreea de Nord! Nu cu cenzura faci educatie publica... In democratie se folosesc amenzile usturatoare, dar mai intai trebuie sa ai si o lege.
  • sfinx sfinx
    bianca ionita? huaa
  • Pavel Pavel
    Bianca Ioniță știe că prezintă programul de știri cel mai jalnic în comparație cu programele de știri de la celelalte televiziuni?

    Titulaturi de genul "FLASH! FLASH! FLASH!" nu i se par cam deplasate?
  • gheorghe gheorghe
    reforma din media trebuie sa-nceapa in primul rind cu CNA!
  • matei_a matei_a
    e cel mai bine asa. se face o comisie si orice emisiune e aprobata sau nu inainte sa fie difuzata. iar emisiunile in direct se vor difuza decalat cu 30min ca sa poata fi editate.

Trimite un comentariu

sus