Skip to main content

Tolontan, amintiri cu Adrian Sârbu: “duelurile verbale au fost crunte, neplăcute pentru amândoi”

 

Publicitate

Cătălin Tolontan publică astăzi câteva momente în care s-a contrat puternic cu Adrian Sârbu, patronul lui acum peste zece ani: “duelurile verbale au fost crunte, neplăcute pentru amândoi”.

“Eu vorbeam în citate de presă, el mă ironiza cu umorul său devastator, care te face să rîzi singur de tine, ca prostul. Dar, în fond, conflictul creştea”, povesteşte Tolontan.

Aminitirile lui Tolontan, pe care le reluăm în continuare, sunt inserate într-un articol despre Dosarul Loteria, despre care Cătălin Tolontan a începtul să scrie din 2000, pe când lucra la ProSport, iar presiunile politice pentru stoparea anchetei jurnalistice veneau din toată părţile. Ieri, George Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, după 12 ani de la dezvăluirile presei. Decizia poate fi atacată.

Amintiri cu Adrian Sârbu:

Dosarul Loteria a fost invocat de Adrian Sârbu în faţa lui Tolontan, când a vândut ziarul ProSport către Ringier (după preluarea de către Ringier, Cătălin Tolontan şi întreaga echipă au plecat în masă la Gazeta Sporturilor. Sârbu avea să răscumpere ProSport de la Ringier în 2007).

Cătălin Tolontan:

Eram la ProSport pe atunci şi au fost cei mai grei ani de investigaţie din viaţa mea de jurnalist. Alături de mai mulţi colegi, Rădulescu, Ştucan, Mărgărit, Geantă şi alţii, publicam într-o Românie total opacă, în care instituţiile statului îţi ascundeau informaţiile, încercau să te timoreze şi te turnau la patron.

George Copos lua bani de la Loteria Română, pentru clubul Rapid sau Ana Electronic, prin diverse forme, de la publicitate pe stadionul Giuleşti, pe care nu-l deţinea, pînă la vînzarea de televizoare supraevaluate pentru premiile Loteriei.

"Cînd şi-a dat seama că ziarul îi expune afacerile, Copos s-a enervat teribil căci investigaţia jurnalistică l-a urmărit ani în şir şi, pînă la urmă, Parchetul a deschis un dosar."

Dispute deschise cu Adrian Sârbu:

"Sunat apoape zilnic de politicieni, Adrian Sârbu, patronul ProSport, a încercat în cîteva rînduri să intervină. Duelurile verbale au fost dintre noi au fost crunte, neplăcute pentru amîndoi, patron şi ziarist. Eu vorbeam în citate de presă, el mă ironiza cu umorul său devastator, care te face să rîzi singur de tine, ca prostul. Dar, în fond, conflictul creştea."

"În toamna lui 2002, atmosfera devenise insuportabilă. Ioaniţoaia media cît putea relaţia, mereu ne-a ţinut spatele."

"Ancheta mergea înainte în ziar, Loteria presa, Cristea (directorul Loteriei, n. red) băga bani în ziarele lui Dan Voiculescu, care îi era prieten, Copos striga şi meciurile noastre cu Sârbu se îndesiseră."

"Într-o după-amiază de iarna timpurie a lui 2002, Sârbu m-a chemat şi mi-a spus că aşa nu se mai poate şi că, din cauza încăpăţînării mele, “voi, ăştia de la ProSport, vă pişaţi pe interesele întregii organizaţii!”, e silit să renunţe la ziar. ”Îl vînd”, a zis. Ştiu că n-am dormit toată noaptea, era incredibil cum îmi punea în cîrcă o asemenea decizie, lucram de aproape 6 ani pentru el, mi s-a făcut rău.

După o săptămînă cruntă am aflat adevărul: Sârbu avea o datorie mare la Ţiriac şi era în conflict cu acţionarii CME, Ringier dorea să cumpere ProSport şi, cu acele milioane de euro, Sârbu îl împăca pe Ţiriac şi îşi proteja acţiunile de la ProTV. Aşa a şi procedat, era dreptul său, investise în ziar. Doar că mă responsabilizase printr-un şiretlic cinic.

Sârbu nu a avut curajul să-mi spună în faţă care-i motivul real al vînzării ProSport şi a căutat pretextul scandalului infinit din cazul Loteria. O perioadă am fost fizic şi psihic epuizat. Simţeam că nu meritam asta. Era şi vina mea. Suprainterpretam. Cu siguranţă aveam un ego disproporţionat.

Abia apoi am aflat că investigaţia Loteria e doar un pretext folosit de patron ca să explice o vînzare a ziarului, vînzare forţată chiar şi pentru el. Adevărul e că pînă şi Adrian Năstase îl presa pe Sârbu şi avea şi mijloace avînd în vedere datoriile la stat ale companiilor acestuia.

Dar nu dosarul Loteria a fost motivul vînzării. Ani de zile Sârbu l-a detestat pe Ţiriac pentru că a socotit că l-a obligat să vîndă ProSport, produsul său cel mai valoros de atunci. Poate că, la un moment dat, se va scrie însă şi povestea adevărată a lui Adrian Sârbu, aşa cum a fost, cu bunele şi relele sale. ”Vezi că Steve Jobs n-a existat ca înger. Adevăratul respect e să-l descrii aşa cum a trăit, cu marile sale umbre”, i-a spus soţia şefului lui Apple ziaristului care îi scria biografia.

Atunci, în toamna lui 2002, s-a consumat unul dintre momentele în care Adrian Sârbu n-a fost în regulă. Recunosc, cu mine, ca jurnalist, nu s-a întîmplat de prea multe ori. Dar atunci aşa a fost şi nici un detaliu nu e exagerat sau romanţat.

Asta ca să vedeţi cît de puternici erau condamnaţii de azi din cazul Loteria, ce acces aveau la pîrghiile statului şi ce presiuni puneau pe media, pe oameni, pe oricine."

Materialul integral, aici.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Valbart Valbart
    Gcallen, daca si Tolontan e nashpa, atunci ...
  • prosport prosport
    http://blog.prosport.ro//costin-stucan/inutilul-poate-fi-de-folos-dupa-11-ani-10534266

    exista in editia tiparita si o coperta a prosport din 6 august 2002. Te enervezi inutil, cei din echipa de atunci n-au spus niciodata ca au inventat apa calda, ci doar ca au lucrat la acea ancheta. Au citat si alte nume, de la alte ziare, cae au facut acelasi lucru
  • gcallen gcallen
    candil aud pe mascariciul asta DE TOLONTAN,TONTOLAN., MI s face rau, un jurnalist de carton care se crede mare , este un nimic un sclav in trustul ''infect' care face anchete la comanda pe bani murdari , este pus sa distruga si sa denigreze adversarii politici si economici al stapanului sau felix securistu, pt. toate ASTEA TOLONTAN ESTE DOAR UN NENOROCIT DE SCLAV USLAS... ABSOLUT PENIBIL !!!
  • prosport prosport
    erica: citeste articolul si vezi ca in editia tiparita este si un facsimil al primei pagini din prosport-ul din 6 august 2012 cu nicolae cristea. Te enervezi inutil, dovada ca ei nu au spus ca au inventat apa calda, isi citeaza colegi de la alte ziare
  • Erica Erica
    Treptat, Tolontan va fi fost autorul dezvaluirilor care au dus la prabusirea FNI, la falimentele Dacia Felix, Bancorex si caritas si, evident, Revolutia Romana din 1989. Cred ca ar trebui sa isi revizuiasca putin agenda. Si bunul simt. Nu stiu despre ce scandal la ce loterie scria el in 2000, poate nereguli la alba-neagra, pentru ca abia anul urmator incepeau neregulile iar grosul afacerilor s-a derulat in 2004. Primele cazuri mari, documentate - de la care a si pornit ancheta penala - au aparut in presa abia in 2006 - as zica ca primul (da' nu sunt Tolontan, eu mai am si dubii) a fost cel al benzinariei lui Ratiu de la Cluj - Stelian Ratiu e si coinculpat in dosar -, care nici nu avea legatura cu Copos si Ana Electronics, dar a fost un capat al firului, apoi toata constructia a iesit incet la iveala - cazut totul rand pe rand si au apucat toti ziaristii sa manance o paine. Acum cred ca sunt o duzina cel putin care se lauda ca ei l-au bagat pe Copos la apa. Mai modesti, baieti. Si mai grupati! (Nu inseamna ca Tolonatn nu a facut chestii importante in presa din Romania - cazul Ridzi, afacerea patinoarelor etc etc - FELICITARI! - da' si lipsa de bagat in seama la un moment dat devine boala)

    Later edit: probabil tras de urechi, pe siteul lui, tolo.ro, Tolontan o da la intors, adica precizeaza ca de fapt ei scriau in 2000 despre Loterie, da' nu despre afacerile imobiliare (ERA SI CULMEA, Nostradamus nu ar fi putut!) ci despre faptul ca ii dadeau bani si TV-uri lui Copos - si recunoaste ca ancheta penala a pornit de la fapte din anul 2004.
    Ca m-am pornit, hai sa va zic si institutia media care a avut prima stire pe tema benzinariei de la Cluj. Pun pariu ca nu o sa va vina sa credeti, pentru ca e o institutie care niciodata nu si-a promovat marfa si oamenii buni (dimporiva, a ingropat tot ce a putut pentru a prelua gunoiul altora) si astazi e in pragul disolutiei (ii mai da si Tolo cate un sut cand isi aminteste): TVR! Da, Televiziunea Romana, iar stirea a fost facuta de stirile TVR Cluj, iar informatiile proveneau de niste oameni admirabili si curajosi, unul dintre ei a capitulat si si-a bagat piciorul, altul s-a batut cu sistemul mafiot al Loteriei si Statului Roman pana i-a invins! Acel om, atunci director al filialei Cluj, a fost primul care a refuzat o suma gigantica pentru ca Loteria sa cumpere o dugheana de plastic, un chiosc improvizat pe spatiul public, cu 3,2 miliarde de lei.!! A fost dat afara iar noul director pus de Cristea - pe nume Maxim Codarcea - a considerat si el deal-ul ridicol, drept pentru acre a cumparat dugheana cu 6 (sase) miliarde!!! Acelasi om a descris pe larg caracatita famigliei Cristea care conducea intreaga Loterie Romana, ducand la demantelarea imperiului Cristea. Bravo domnule C.! Pentru ca habar nu are nimeni cine sunteti, de unde a pornt totul si, pariu?, nici nu ii intereseaza!
  • reporter reporter
    e o periuță... :)
  • maria maria
    intrebati-l pe tolontanm cati bani a luat de la vanzarea pro sport??? ii da inapoi celui pe care il vorbeste de rau acum??? de ce a acceptat banii???

Trimite un comentariu

sus