Skip to main content

Miracolele de pe Arena Naţională: Steaua s-a calificat, iar Dolce Sport a bătut Pro TV

 

Foto: Laurenţiu Mich, Mediafax Foto
Foto: Laurenţiu Mich, Mediafax Foto

Publicitate

Victoria Stelei în faţa lui Ajax şi calificarea în optimile Europa League nu a fost singurul “miracol”de pe Arena Naţională. DolceSport, un post aflat, de obicei, în coada sondajelor de audienţă, a fost pe primul loc la audienţe la nivel naţional, chiar înainte de Pro TV.

La nivel naţional, la Dolce Sport s-au uitat , în medie, 615.000 de telespectatori pe minut, ceea ce a plasat canalul Romtelecom pe primul loc, înainte de Pro TV. La nivel urban însă, Dolce Sport a fost pe locul cinci, oricum o poziţie bună pentru canalul de sport.

O precizare importantă: Meciul Steaua – Ajax a fost transmis şi de Digi Sport, dar pentru postul RCS nu există date de audienţă. Posturile care nu sunt monitorizate (printre care şi DigiSport) sunt incluse de măsurătorile de audienţă la capitolul “Alţii”. Pe parcursul partidei Steaua – Ajax, la “Alţii” (ce include toate posturile nemăsurate) apar aproape 2,1 milioane de telespectatori, dintre care aproape 1,4 milioane din oraşe.

Audienţa posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul partidei Steaua – Ajax Amsterdam:

NATIONAL URBAN
Dolce Sport 615.000 telespectatori pe minut (3,2 rtg) Pro TV 353.000 (3,4)
Pro TV 587.000 (3,1) Antena 3 284.000 (2,7)
Antena 1 486.000 (2,6) Antena 1 270.000 (2,6)
Kanal D 468.000 (2,5) Kanal D 255.000 (2,4)
Acasa TV 421.000 (2,2) Dolce Sport 239.000 (2,3)

CFR Cluj – Inter, peste două milioane de telespectatori

Meciul CFR Cluj – Inter a fost difuzat de Pro TV, Digi Sport şi Dolce Sport. Pe intervalul partidei, Pro TV a avut o medie de 2,1 milioane de telespectatori pe minut, dintre care peste un milion din oraşe.

Dacă la Steaua – Ajax (nedifuzat de Pro TV), Dolce Sport a avut performanţe de audienţă ridicate, la meciul Clujului Dolce a fost urmărit de 110.000 de telespectatori pe minut, dintre care 30.000 din oraşe, ceea ce a plasat postul mult mai jos în topuri.

Audienţa posturilor TV joi, 21 februarie, pe intervalul partidei CFR Cluj – Inter:

NATIONAL URBAN
Pro TV 2.150.000 telespectatori pe minut (11,3) Pro TV 1.038.000 (9,9)
Acasa TV 1.240.000 (6,5) Antena 1 641.000 (6,1)
Antena 1 1.223.000 (6,4) Acasa TV 490.000 (4,7)
Prima TV 699.000 (3,7) Antena 3 340.000 (3,2)
National TV 644.000 (3,4) Prima TV 330.000 (3,1)

Audienţele meciurilor Ajax - Steaua şi Inter - CFR Cluj, de săptămâna trecută, AICI.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bahmuteanca bahmuteanca
    Mircea, nu stiu ce te deranjeaza in postarea lui George...Daca 2 milioane de oameni au privit la protv, CFR Clujul - care nu prea are trecere in vechiul Regat - mai ales dupa isprava de la Milano - este foarte probabil ca, cel putin, 2 milioane de oameni sa fi privit meciul Stelei, 600 de mii la Dolce si restul la DigiSport...
  • andreea andreea
    avand in vedere ca dolce sport are acoperire 1.9 mlioane(clienti dolce +retele de cartier)si digi sport are 2.9 milioane ,insemna ca a avut 1 milion de telespectatori la meci:)
  • Mircea Mircea
    Atata stiinta intr-un comentariu, inca n-am vazut.
    Eu zic sa nu mai plateasca nimeni pentru audiente ca George le poate da, simplu, din burta. :)
  • George George
    DigiSport face audiente mari dragii mei in cam toate conditiile, luati audientele Dolce si inmultiti cu 5 medie si o sa obtineti audientele DigiSport, iar in rest tacere... cel mai mult sufera agentiile pentru ca pierd din GRP-uri....
  • adrian 4 adrian 4
    dispari ma cu liga 1 auzi la el poate nu stii ca ei transmit primele 2 campionate ale lumii adica La Liga si Premier League , numai cu astea le da ceata celor de la acru tv frustratilor
  • andrei m andrei m
    corect...dolce sport e de 10 x mai bun ca digi sport....
    digi sport daca nu ar avea liga 1....ar fi la nivelul gsp tv de acum :-j
  • George George
    Asa e...pe ProTv atmosfera de pe stadion se aude mult mai tare.
  • adrian adrian
    radu sa fim sinceri cei mai buni comentatori au dolce sport! si pro tv au comentatori destul de buni, emil gradinescu ,vlad enechescu,bogdan cosmescu ai auzit de ei?comentatori de la digi sunt niste anonimi pe langa ei :)
  • Tataee Tataee
    @Radu
    si cei de la Dolce nu sunt profesionisti? Te-ai uitat la emisiuni, la stiri, la meciuri? Sunt o multime de transmisiuni si la Dolce.
  • Radu Radu
    Digi sport e cu 3 clase peste Dolce sport
    In primul rand sunt profesionisti
    Apoi sunt palcuti de public
    iar In weekend ai ce vedea pe cele 3 posturi
    Au publicat si ei sa se afle in treaba
    Au audinte pentru ca taranii nu prin RDS sau RDS,cand ma duc la bunica nu vad Digi
  • alex alex
    Mie imi place Costi Mocanu si cred ca el va comenta alaturi de Mironica , cred in plus meciul este transmis pe pro tv , dolce sport si digi sport , deci ai 3 obtiuni
  • nelu nelu
    Claudiu, oBtiunea se scrie cu P de la PRO TV.
  • andy andy
    Din pacate la Protv nu sunt comentatori la fel de buni ca la Dolce.Dar daca il dau ambele am de ales.
  • Claudiu Claudiu
    Meciurile: Steaua - Chelsea ( 7 Martie / ora de difuzare 20:00 ) & Chelsea - Steaua ( 14 Martie, ora de difuzare 22:00 ) - vor fi în direct la PRO TV care are ultima obţiune.
  • alex alex
    in timpul meciului nu cred ca te omoara cu reclamele , pentru ca nu au voie , pe pro tv se aude mai bine atmosfera de pe stadion pe celelalte este dat prea incet si nu are farmec deloc

Trimite un comentariu

sus