Skip to main content

Costin Ştucan a rămas fără emisiune după ce a criticat Steaua

 

stucan

Jurnalistul Costin Ştucan, redactor-şef al ziarului ProSport, a fost suspendat din emisiunea Ora de ProSport, difuzată de Sport.ro, după ce Steaua a ridicat, vineri, acreditările jurnaliştilor din trustul Pro, despre care paginademedia.ro a scris aici.

Peste weekend, cei de la Steaua s-au răzgândit şi au ridicat interdicţia de la Pro TV şi Sport.ro, dar cei de la ProSport au rămas suspendaţi.

Potrivit Gazetei Sporturilor, Mihai Stoica, managerul Stelei, a anunţat pe Facebook, încă de vineri, „ca o premoniţie”: „Ştucane, o să-mi lipseşti”. Aceeaşi sursă mai precizează că Felix Drăghici, şeful diviziei sport din trustul Pro, i-ar fi transmis lui Ştucan că nu va mai realiza emisiunea începând de luni, timp de 30 de zilei, apoi nu se ştie.

Ştucan a mai avut o problemă şi cu Mitică Dragomir, pe vremea când realiza emisiunea Contraatac la Gazeta Sporturilor. Decebal Rădulescu, invitatul permanent al lui Ştucan, a fost dat afară de pe post după ce l-a criticat în nenumărate rânduri pe Mitică Dragomir. După acest episod, Costin Ştucan a decis să-şi dea demisia.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marius Marius
    Jurnalistilor, nu voi ati urcat non valorile pe piedestal? Acum mancati-le din palma....
  • Dan Dan
    Banii vorbesc ! Mihai Stoica este asteptat la Jilava.
  • Nicoleta Nicoleta
    Se intampla de luni bune (cel putin din cate stiu eu), nu la o singura emisiune. Indiferent de evenimentele zilei, Stucan duce discutia la Reghecampf. Si asta nu a facut cand era la Craiova sau Concordia, doar pentru ca e la Steaua. Ma rog, si daca era la Dinamo sau Rapid cred ca il toca, dar ma indoiesc ca ZI DE ZI
  • Slick Slick
    Ce trust de kkt. Asa au facut si cu Banciu cand il critica pe cioban. La ce grad de slugarnicie s-a ajuns e incredibil. Nu ma mai uit de mult la stirile astora din trustul pro, dar e jenant ce se intampla. Stiucan e un ziarist slab, dar nu asa se procedeaza intr-o lume "democratica". Deja lectia a fost inavtata: critici steaua la pro si pa.
  • Ziaristul Ziaristul
    Felix are boala pe Stiucan de pe vremea cand el a lasat SPORT.RO pentru a pleca la GSP TV. Acum i-a platit-o Stiucanului!
  • Tibanu Tibanu
    asa-i la noi, orice-ar fii cand superi pe unu mai barosan tre' sa ti se bage pumnu-n gura...ca de, libertatea presei e doar o idee.
  • bahmuteanca bahmuteanca
    Desi celor de la ProSport li s-a facut o mare nedreptate, atitudinea lor - cel putin on-line - mi se pare foarte ciudata; un singur articolas pe aceasta tema, in rest absolut nimic; cred ca cei din conducere le-au transmis sa taca si sa inghita, ca trece si asta, - oare cu citi bani cotizeaza Becali anual la Divizia de sport MediaPro ? - iar cei de la Gsp nici nu s-au obosit sa se solidarizeze...
  • Toni Toni
    cam tare in gura baiatul
  • Toni Toni
    afara la maturat pe strazi....
  • Raluca Raluca
    asta-i jurnalistu lui peste
  • Raluca Raluca
    individu are probleme la mansarda
  • wrsfd wrsfd
    multumesc pentru informatii, nu ma uit la sport.ro si nu stiam ce se intamplase la emisiune.
  • radu radu
    Divizia de sport MediaPro trebuie inchisa, e un gunoi.
  • Calin Calin
    Doamne fereste, ca in Romania presa sa critice! Uite la ce se ajunge ... Nu mai bine zic toti "DA sefu, sa traiti" ?
    Dar, normal ca ProSport nu poate trai fara declaratiile lui Jijiiii, asa ca suspendarea lui Stucan in schimbul acreditarilor a fost previzibila ...
  • Nicoleta Nicoleta
    Lasand isteria la o parte, nu pentru ca a criticat nu mai are emisiune, ci pentru ca a vorbit non-stop despre o singura persoana: Reghecampf, si a mai spus si chestii nedovedite/pareri proprii emise ca si cum ar fi o somitate in domeniu/presupuneri emise ca si cum ar fi informatii "pe surse".

Trimite un comentariu

sus