Skip to main content

Asociaţia Presei Sportive protestează: Steaua a ridicat acreditările pentru jurnaliştii de la ProSport

 

Steaua Stuttgart Sursa foto MediafaxConducerea clubului Steaua Bucureşti a decis să ridice acreditările jurnaliştilor de la ProSport din cauza "atacurilor repetate din emisiunea Ora de Pro Sport, moderata de către Ştucan Costin”, după cum se precizează într-un comunicat al Stelei.

Publicitate

Iniţial, Steaua retrăsese şi acreditările jurnaliştilor de la ProTV şi Sport.ro, dar a revenit asupra acestei decizii, rămânând cu acreditările suspendate doar gazetarii de la ProSport.

Asociaţia Presei Sportive protestează vehement faţă de decizia Stelei, pe care o consideră un abuz.

Ce a dus la suspendarea acreditărilor?

"Ştucan a făcut o serie de afirmaţii uşor riscante, acuzând prea direct şi fără a avea probe concludente de implicare în jocuri trucate şi pariuri ilegale atât echipa, cât şi (mai ales) pe antrenorul său, Laurenţiu Reghecampf. Că Steaua ar fi jucat în acest sezon mai multe meciuri "amicale", în campionat. A mers până acolo încât a afirmat, ce blasfemie!, că penalty-ul acordat de arbitru în meciul cu Chelsea ar fi fost prea uşor acordat, dacă nu chiar gratuit… Dar, se pare că lucrul care i-a deranjat cel mai tare pe cei de la Steaua a fost filmuleţul difuzat pe internet, în care se deduce foarte limpede cum Gigi Becali ia decizii tactice în timpul desfăşurării meciului cu Chelsea", se arată în comunicatul Asociaţiei Presei Sportive.

În continuare, câteva fragmente din comunicatul-protest al Asociaţiei Presei Sportive:

"Este vorba de un abuz grav al clubului Steaua Bucureşti, care îşi permite să se comporte discreţionar faţă de un coleg de breaslă, judecându-i articolele şi comentariile televizate în funcţie de interesele şi părerile proprii. Ba, mai mult, să-i ridice acreditarea acestuia, ca şi tuturor colegilor de ziar, cităm: "… reprezentanţilor ProSport le va fi interzis accesul la acţiunile oficiale ale clubului nostru, cum ar fi jocurile oficiale, conferinţele de presă, antrenamentele deschise presei sau acţiunile de promovare a imaginii Stelei".

Să le interzică aşadar posibilitatea şi dreptul de a-şi face meseria, fiindcă Ştucan i-a deranjat pe conducătorii Stelei! Un asemenea gest reprezintă o încălcare grosolană a drepturilor gazetarilor, iar Asociaţia Presei Sportive se vede nevoită să protesteze vehement împotriva acestei măsuri abuzive.

APS face un apel la solidaritatea gazetarilor de sport din întreaga ţară, pentru a convinge clubul FC Steaua Bucureşti să-şi recunoască eroarea şi să revină cât mai urgent asupra hotărârii sale discreţionare. Susţinem aici că libertatea presei este mai presus de orice interese de grup sau interese materiale şi orice încălcare a ei trebuie sancţionată fără întârziere. Chiar dacă un ziarist mai comite unele greşeli (şi este destul de posibil ca Ştucan să fi comis câteva), este infinit mai important ca vocea lui să poată fi auzită, chiar dacă uneori ea este distonantă. Pericolul pumnului în gură este cu mult mai grav şi cei care încearcă să practice o asemenea politică se vor lovi întodeauna de refuzul nostru.

Rugăm aşadar conducerea clubului Steaua Bucureşti să ia act de protestul Asociaţiei Presei Sportive din România şi să repare cât mai rapid cu putinţă greşeala comisă în cazul cotidianului ProSport şi a gazetarului Costin Ştucan".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Slick Slick
    Astia de la steaua sunt pe val acum si daca nu le ridici osanale iti taie accesul. Dupa ce ca presa ii pupa in dos non-stop indiferent ca sunt pe primul loc sau pe locul 10, tot in stil comunist se comporta. Ce sa ceri de la un club condus de un cioban, un huligan si un blatist? In plus, idiotul de Stiucan e stelist, iar in emisiunea poate sa spuna ce vrea. Cand o sa-l plateasca steaua va canta cum vrea jiji.
  • Andreea Andreea
    nu poti obliga sa te suporte cineva daca tu numai jignesti, in mod normal trebuie sa-l dea in judecata
  • Andreea Andreea
    si asta-i gazetar? poate la el in toaleta cu hartia igienica
  • Andreea Andreea
    trebuie sa-l dea in judecata pe peste, dezinformeaza cu fiecare cuvant
  • Andreea Andreea
    stiuca - un jurnalist expirat, viitor maturator de strazi
  • Mihai Mihai
    ,,Acreditarile,, lui Stoica Mihai si Fainis Catalin care au facut gesturi obscene ,dovedite(pozati) la adresa ziaristilor cand vor fi ridicate de UEFA ? Daca ar face si UEFA la fel atunci cand Stoica Mihai foloseste facebook pentru a jigni suporterii Stelei si pe oricine are curajul sa spuna ceva?In Anglia Glenn Hoddle ,antrenor al echipei nationale,a fost dat afara doar pentru ca a spus ca exista un motiv,fie poate si din alta viata,pentru care oamenii cu handicap au aceasta problema.E prea complicat sa inteleaga cineva de la Steaua de azi.
  • Andreea Andreea
    nu va luati de jurnalisti, ca ei sunt niste ingerasi
  • Nicoleta Nicoleta
    Vai, saracii jurnalisti discriminati. Nicio vorba despre cum Stucan face continuu acuzatii nesustinute de niciun fel de argumente, si potrivit lui numai echipa respectiva face blaturi si niciun meci pe care il castiga nu e curat? Nimic.. Nimic? VAAAAAI! Mi-e scarba.

Trimite un comentariu

sus