Discovery Channel va difuza din 8 aprilie trei programe noi reunite sub denumirea Made in America, care prezintă diverse aspecte ale vieţii în SUA. Noile programe vor fi difuzat în fiecare luni, de la orele 21.00, 22.00 şi 23.00.
Cele trei programe se numesc Mafia Amish - despre lumea secretă a comunităţii Amish din Lancaster (Pennsylvania), Viaţa la capătul lumii - despre iernile grele pe care le îndură locuitorii unui sat îndepărtat din Alaska şi Whiskey în afara legii (sezonul II) - despre distilerii clandestine şi tradiţii de familie americane.
Despre noile programe de pe Discovery
Mafia Amish - în fiecare luni, de la ora 21.00
Neavând încredere în forţele legii din afara acestei lumi închise, membrii comunităţii Amish din Lancaster County, Pennsylvania, apelează de mai mulţi ani la un mic grup organizat pentru a se proteja şi a-şi face dreptate. Noua serie Discovery Mafia Amish prezintă în premieră absolută povestea celor care protejează şi menţin ordinea în rândul comunităţii Amish din Lancaster.
Lebanon Levi, el însuşi Amish, deţine puterea şi acţionează ca protector al întregii comunităţi – contra cost. El funcţionează mai presus de lege şi îndeplineşte rolul de poliţist, judecător şi totodată jurat. Echipa lui trăieşte o viaţă în afara comunităţii şi codurilor de comportament Amish, permiţându-i lui Levi să îşi exercite pe tăcute controlul şi influenţa. Are un stil foarte precis, căci încearcă să împiedice infiltrarea unor forţe din afară şi, în acelaşi timp, veghează la respectarea principiilor de moralitate din cadrul comunităţii.
Viaţa la capătul lumii - în fiecare luni, de la ora 22.00
La numai 80 km de Cercul Polar, la marginea lumii civilizate, se află satul Tanana din Alaska. Această comunitate îngheţată de 200 de suflete face parte dintr-o ţară necunoscută, în care oamenii vânează şi pun capcane ca să supravieţuiască asemeni unor oameni ai cavernelor, în epoca modernă. Anul acesta, şansele par să le fie însă mai potrivnice ca oricând. Este una dintre cele mai reci ierni înregistrate vreodată, cu temperaturi care scad mult sub -50 grade Celsius. Hipotermia şi inaniţia reprezintă pericole constante, iar în asemenea condiţii extreme, animalele rămân ascunse în vizuinile lor sau se adăpostesc pe coline îndepărtate. Astfel, oamenii locului sunt nevoiţi să ducă o luptă cumplită pentru a găsi carnea şi blănurile cu care pot asigura supravieţuirea comunităţii lor.
Whiskey în afara legii (Sezonul 2) - în fiecare luni, de la ora 23.00
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roNoua serie Whiskey în afara legii spune povestea celor care prepară ilegal băuturi alcoolice – de multe ori în pădurile de lângă casă, folosind echipamente de camuflaj – şi a autorităţilor locale care încearcă să îi menţină pe calea cea bună. Telespectatorii pot urmări practici rareori prezentate până acum la televiziune, cum ar fi “botezul focului” sau momentul când un începător îşi pune în funcţiune pentru prima dată instalaţia de distilat.
Originile distileriilor ilegale din Statele Unite au legătură, se pare, cu Rebeliunea Whiskey-ului din anii 1790. În perioada când preşedintele SUA era George Washington, o taxa federală a fost impusă pe whiskey, revoltându-i pe fermieri şi determinând o creştere masivă a numărului de distilerii ilegale. Se spune că până şi cursele NASCAR ar avea legătură cu acestea, fiindcă în această branşă s-au format şoferii experimentaţi, capabili să facă totul ca să scape de forţele legii.
Comentarii